Treceți la conținutul principal

Concluzia bataliei MasterChef cu Hell's Kitchen: am uitat sa gatim!

Pentru doua emisiuni care ar trebui sa fie despre gatit, aseara n-am vazut prea multa actiune in fata aragazului. Sa imi fie fara suparare, dar eu ma asteptam sa invat ceva. Sa fur putin tehnica. Un fel de best practices in bucatarie. Ceva care sa ma ajute. Nope. Show-urile astea doua sunt despre cu totul altceva. Nu sunt despre gatit.

MasterChef poate la fel de usor sa se numeasca "premii pentru cauzele sociale care stiu sa faca ceva de mancare", iar Hell's Kitchen ar fi bine ca sa isi schimbe numele in "cocalari si pitzipoance care indruga ceva despre mancare". Cu toate astea, MasterChef e putin mai usor de digerat. Macar nu mai sunt juratii de anul trecut. Oh ce bine ca s-au dus la HK! E mult mai usor sa nu iti placa ceva cand tot amestecul e facut ce lucruri care te dezgusta.

Sondaj rapid: Daca ii judeci doar dupa poze, care crezi ca or sa iti fie mai simpatici? 
Ce problema am eu cu juratii de la HK? Plastiline modelate dupa personalitatile celor de la MasterChef US care n-au sarmul acelora. In plus, nu-mi plac ca sunt tot timpul cu o falca-n pamant. Sa nu confundam seriozitatea cu nervozitatea. Oamenii astia par sa fie intr-o continua tortura datorita povarei de a juriza emisiuni culinare. Ce nu inteleg eu este incapatanarea lor de a nu renunta la aceasta corvoada.

Nici cu cei de la MC nu-mi este rusine. Domnisoara pare sclifosita, hipsterul incearca sa fie rau dar nu poate, iar Hadean pare ca regreta decizia de a participa. Cu toate astea, macar zambesc mai des si nu par sa fie atat de iritati de tot si toate.


De ce pun atat de mult accept pe emotiile generate de juriu? Pentru ca daca tot nu vad o emisiune culinara, macar sa vad ceva distractiv. Ceva care sa ma faca sa ma simt bine. Nu sunt dispus sa ma uit 3 ore la umilirea si jignirea unor oameni. Nu sunt dispus sa ma uit atat timp la cazuri sociale sau la cocalari pe jmecherie si pitzipoance pe hatereala. Exista YouTube pentru acest lucru si iti ia fix 3 minute sa iti satisfaci nevoia asta.

Cam  multa vorba despre juriu, emotii si alte lucruri conexe ... si cam putina despre mancare. Pai ce as putea sa zic? Dupa 2 ore de uitat alternativ la MC si HK, n-am ramas cu nicio reteta in cap. Un pro tip despre cum sa faci sau sa nu faci ceva in bucatarie. Orice legat de gatit!

Pacat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…