Treceți la conținutul principal

La Webstock 2014 am descoperit o noua specie sociala: trollul de conferinta

Reprezentantii acestei specii prefera sa salasuiasca in anonimitate, dar din cand ies la vanatoare pe la conferinte. Sunt experti in ale camuflajului. Pot sa arate ca mine sau ca tine, dar nu te lasa descumpanit de acest lucru - ii vei recunoaste cu usurinta atunci cand aleg sa isi faca simtita prezenta. Stiu ca pare ca descriu un pradator de top,  dar in realitate sunt inofensivi. O sursa modesta de amuzament si iritatie.

Sunt mereu cu mana pe sus in timpul Q&A-ului pentru a isi pregati atacul pufos. Odata ce se gasesc cu microfonul in mana, iti vor fura 4-5 minute din viata cu ajutorul unei intrebari stupide, ilogice sau total offtopic. Abuzul de truisme nu le este strain, nu de putine ori s-a intamplat ca victima sa fie nevoita sa le explice lucruri banale ca si cum trollii aveau inteligenta unui copil de 5 ani.

Poate chiar asa e. S-au realizat studii indelungate pe capacitatea lor de a mima inteligenta fiintelor umane la diferite varste, dar rezultatele nu au fost suficient de concludente pentru a explica diferentele colosale intre capacitatea lor de a duce o viata normala si lipsa totala a unui IQ cu trei cifre.

Se presupune ca sunt inruditi cu trollii de internet,  dar datorita functionalitatilor de 'Report' & 'Ignore' ... cercetarea acestei ipoteze cam lipseste.

Trollii de conferinta se aseara in partea stanga. Aproape de prize ca au multe aberatii de zis pe hashtag-urile oficiale. 

In rest, Webstock-ul de anul asta a iesit foarte bine: am ajuns acasa cu un mega good vibe si mi-am mai update-at niste informatii aflate in anii trecuti. Nu stiu daca asta era scopul lor, dar din partea mea au un plus si pentru editia asta (a 7-a btw).

Si pentru ca tot se trambita moartea Twitter-ului, vrei sa afli despre cum a fost conferinta? citeste #webstockro!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…