Treceți la conținutul principal

Un gest mic care va face niste copii fericiti de Craciun

Acum o saptamana am primit un mail de la Cristian Manafu care avea un subiect intrigant: Da sau Nu? Era o intrebarea daca vreau sa fac o fapta buna - sa fiu un mic ajutor de Mos Craciun si sa fac fericiti niste copii bolnavi de cancer. Initial m-am intrebat cum as putea eu sa le alin situatia? Ca doar nu am ascunsa solutia vindecarii lor, dar mi-am dat seama ca alinatul nu este o chestie fizica - tangibila. In mai putin de 30 de secunde i-am raspuns caps-uit: DA!

Apoi a venit emailul cu explicatia: vrea sa doneze spatiul publicitar al unor bloggeri pentru a le oferi de Craciun tablete acestor 30 de copii (link catre insemnarea de pe blogul sau). Stiu ca pare un lucru marunt, dar pot sa va zic ca pentru copii o tableta este un portal catre un intreg tinut unde imaginatia inocenta zburda libera. Vad asta de fiecare data cand mai fac pe babysitter-ul pentru cei 2 nepoti ai mei.



Ma bucur ca am raspuns atat de repede acestei initiative si ma bucur ca intr-un timp atat de scurt Cristi a gasit brandul care sa faca lucrurile sa se intample pe fast forward. Stiu ca mai ales in perioada aceasta de sfarsit de an, aprobarile tind sa se lungeasca mai mult ca de obicei. Zic asta pentru ca ma gandesc ca mai multe brand-uri isi doreau sa se alature, dar birocratia tinde sa ingreuneze lucrurile rapide.

Referitor la acest blog, cu trecerea la noua tema imi propusesem sa nu afisez vreodata bannere, dar pentru situatia asta inchidem putin ochii. In urmatoarea perioada o sa gasiti in partea de jos a articolelor un banner cu sponsorul celalalt complice in acesta actiune: producatorul local de tablete si smartphone-uri UTOK.

Mai jos gasiti comunicatul lor de presa.




Acestea fiind zise, ii multumesc lui Cristi, UTOK si celorlalti 59 de bloggeri ca am avut ocazia sa fac niste copii fericiti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …