Treceți la conținutul principal

Povestea pretului psihologic si a bonului fiscal

In ultimile zile, zana ANAF ne-a tot oferit posibilitati de IRL trolling cu bonul fiscal pentru bacsis. Facebook-ul meu e plin de exemple de bonuri pentru bacsis de 1 ban, 3 bani si asa mai departe. Nici n-ai idee cat de mult ma bucura asta. Este un mica razbunare pentru un abuz de zeci de ani: pretul care se termina in 0.09!

Nu stiu daca pretul asta psihologic a pacalit vreodata pe cineva, sunt studii care confirma si infirma acest fapt, dar cu siguranta a enervat pe cineva. In '97 un studiu zicea ca 60% din preturi se termina in 9, 28% in 5 si doar 7% in 0. Mai exotice sunt valorile dintre: 8 fiind fruntasul cu un respectabil 1%



Va multumesc dragi comercianti ca aveti senzatia ca o sa ma pacaleasca pretul de 9.99 sa il consider 9. Cu parere de rau, sunt darnic si rotunjesc superior.

Va multumesc ca din cauza voastra am un kilogram si ceva de monede primite rest. Putin peste 55 de lei din calcule grosso modo pe baza de greutate (monede de 50, 10 si 5 bani au impreuna 12 grame) pe care nu prea o sa ii pot sa ii folosesc vreodata. 

Va multumesc ca strambati din nas atunci cand incerc sa platesc ceva doar cu monede. Tot de la voi sunt luate, nu e ca si cum imi bat singur monede in timpul liber. Va multumesc ca tot timpul va scuzati ca nu aveti sa dati rest. 

Ii multumesc si ANAF-ului ca au introdus aceasta lege cretina. Undeva in adancul sufletului meu exista o urma de speranta ca preturile care se incheie cu .09 vor evolua sa mai putina niste carnita pe ele ~ cam de un ban asa. Improbabil, dar aia e pentru mine o Romanie in care as vrea sa traiesc!

Aveti 10 bani sa va dau rest fix? Nu. Ce ai zice sa lasi de la tine sau de la ala de dinaintea mea care a lasat 10 bani spaga? #sevedecanamfacutASEul

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…