Treceți la conținutul principal

O intrebare pentru HR: Cand trece prea mult timp pentru a mai contacta pe cineva?

Intreb din curiozitate pentru un prieten care tocmai ce a primit o invitatie la un interviu pentru un loc de munca unde a aplicat acum aproape 200 de zile. Exact 6 luni si vreo doua-trei saptamani au trecut de cand si-a trimis CV-ul regulamentar pe email. 28 de saptamani in care nu a auzit niciun chit de la firma respectiva, dar brusc a fost chemat direct la un interviu in data X la ora Y in locul Z.

Eu ma gandesc ca dupa 6 luni, primul lucru pe care l-as intreba pe omul respectiv ar fi de sanatate. Daca vrea sa mai plece, daca si-a gasit altceva, daca a murit de foame intre timp - trivialitati din astea care totusi sa arate ca imi dau seama ca a trecut ceva timp.



Cat timp? Timp suficient sa avem un nou presedinte, un prin ministru la DNA, un scandal monstruos care misuna prin FIFA, sa legalizam casatoriile gay in Irlanda, sa se intample un cutremur devastator in Nepal, sa eradicam rubeola de pe continentele Americane, sa avem pentru prima oara o proba in orbita unei planete pitice, ca Lituania sa treaca la euro si nu in ultimul rand - ca relatia dintre Cuba si SUA sa devina una neutra dupa 50 de ani de embargo-uri. 

Asa ca, daca sase luni nu reprezinta prea mult, revin la intrebarea din titlu: Cand trece prea mult timp pentru a contacta pe cineva pentru un job la care si-a trimis CV-ul?

Comentarii

  1. Niciodata nu trece prea mult timp. In momentul ala nu aveau nevoie de el,acum au. Poate ca modalitatea de reconectare nu a fost cea potrivita dar ...e o tranzactie comerciala la baza : atunci nu aveau nevoie de el sau nu si.l permiteau,acum s.a schimbat situatia.


    Ti.ar fi rusine sa suni din nou la un apartament de vanzare la 6 luni dupa ce ai vorbit cu proprietarul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu ma gandesc ca mule lucruri se pot schimba in 6 luni. Mai ales cand vine vorba de job-uri. Chiar si de apartamente cu preturi rezonabile as zice.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe mine m-au sunat peste exact 1 an si cateva zile sa ma cheme la interviu. Firma foarte mare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziia,ne.am vazut acum 6 luni. Atunci nu v.ati potrivit cu ceea ce cautam. Acum da. Mai sunteti intersat ?

    Nu.

    Multumesc pentru timp. La revedere.

    2minute. Next.

    Ce atata tragedie?

    RăspundețiȘtergere
  5. @Vlad - Nu asa au stat lucrurile. Au anuntat postul acum 6 luni, atunci s-a trimis CV-ul si abia recent a venit invitatia la primul interviu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si inteleg ca amicul tau e ofensat sau mirat?Eu am sunat o fata la 10 ani de la terminarea liceului. Ocazie cu care mi-am adus aminte de ce nu-mi placea in liceu :))
    Presupun ca e programator, astia sunt de obicei mai sensibili la altfel de chestii si le iau personal.


    Zilnic sun vreo 10 oameni care mi-au spus NU la un momen tdat, nu mi-au raspuns la mailuri, etc. Si asta pentru ca eu nu am fost indeajuns de important, sexy sau interesant cand am vorbit ultima data. Banii sunt la ei.




    Sa se impace cu ideea ca acum 6 luni au fost altii mai potriviti ca el(poate aia cautau node.js si el nu stia sau poate era prea scump sau prea calificat - deca asta il face sa se simta mai bine) si sa se hotarasca daca vrea banii(daca e avantajos financiar sau carieristic) sau sa aiba ce sa povesteasca la bere tovarasilor.


    Bottom line : eu m-as duce la interviu daca se potriveste cu ce vreau (bani, cariera, pozitie, etc)

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu cred ca intelegi unde vreau sa bat. E ca la un date. Tu te anunti disponibila si eu imi manifest intentia. Nici nu apucam sa ne vedem, sau sa ne spunem ceva in afara de acel prim flirt pe email. Sase luni mai tarziu tu ma anunti ca avem nunta pe data X la ora Y. Nimic anormal nu?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…