Treceți la conținutul principal

Cum interpretezi un review de produs de pe un magazin online?

Poate că fiecare are propria lui tehnică, dar eu mă gândeam să o povestesc pe a mea. Totul a pornit de la video-ul de mai jos care vorbește despre cât de ciumate sunt review-urile de pe Amazon de fenomenul "Am primit acest produs gratuit în schimbul unui review". Există site-uri unde te poți înscrie (cred că doar pentru americani) să testezi produse în schimbul review-ului tău sincer. Legislația lor permite acest lucru în schimbul unui disclamer clar.



La noi în țară nu prea este răspândit fenomenul ăsta și dacă nu mă înșel, nici nu avem cadrul legal pentru așa ceva. Cel puțin nu pe magazine online locale. Poate fenomenul se întâlnește prin rândul unor KOLs - ca să nu zic bloguri de fashion, dar eu în 11 ani nu am primit niciodată un produs gratuit în schimbul unui review. Poate fac eu ceva greșit.

În schimb m-am uitat la o grămadă de review-uri lăsate pe paginile produselor - în special al celor care nu prezentau suficient interes încât să existe un review pe vreun bloc în care am încredere. Am observat că multe review-uri sunt degeaba.

O steluța pentru că omul nu a înțeles cum funcționează produsul și a fost dezamăgit. Sau poate l-a primit stricat, dar asta e irelevant pentru că era acoperit de garanție. Steluța acordata de obicei nu este pe drept și de asta o ignor.

Nici cu cele de 5 stele nu îmi e rușine. Să dai nota maximă pentru că totul a fost fix cum trebuia să fie - nu e o informație care mă ajută pe mine ca consumator. Mă aștept ca produsul să fie conform specificaților că de asta îl cumpăr.

Și categoria de 4 stele este tot pe acolo că în general e în zona produsul e bun, dar nu face lucrul X pe care un produs de 2 ori mai scump îl face. Păi da. De aia ăla e mai scump - îmi zic eu în gând. Sar și peste astea.

Pâinea și slana sunt review-urile de 2 și 3 stele. Oamenilor nu le-a plăcut ceva la produs și vorbesc deschis despre asta, dar au găsit și ceva ce le-a plăcut. Sunt cele mai echilibrate review-uri și vorbesc despre plusuri și minusuri pe bune. Acolo îmi fac cea mai bună părere despre problemele pe care produsul le are . Dacă nu mă afectează pot să îl cumpăr cu sufletul împăcat.

La achizițiile neverificate nici mă uit. Sunt sătul de dătători cu părerea care vorbesc pe specs-uri de pe hârtii și nu despre experiențele lor personale. Asta e zona în care experților de pe internet le place să stea. În general prefer să îi evit.

Cu sistemul ăsta nu mi-am luat țeapă până acum. Am știut în orice moment ce cumpăr și ce limitări are. N-am fost dezamăgit că nu făcea X. Știam ca are problema Y și mi-am asumat-o. Tot timpul am cântărit lucrurile în balanța preț/calitate. N-am comparat produse care aveau diferențe de preț mai mari de 30-40%. E și marketing-ul un procent important, dar de la un punct încolo grosul îl reprezintă R&D-ul și calitatea materialelor folosite.

Revenind la review-uri părtinitoare pentru că cel care face review-ul a primit produsul gratuit, cred că este oarecum în natura umană. Odată ce ai primit produsul vrei să îi cauți un plus cu toată ființa ta. Vrei să simți că ai făcut o investiție bună. Chit că l-ai luat moka.

Dacă stai să te gândești puțin, este dificil de scris un review fără subiectivitate într-un mod sau altul. Pe de altă parte, de asta am încredere oarbă în review-urile unor bloggeri pe care îi urmăresc de ani de zile. Știu părerea lor referitoare la cât de importante sau nu sunt unele specificații și fix subiectivitatea de care vorbeam mai sus o apreciez. Păi nu? Cei care se aseamănă se adună.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …