Treceți la conținutul principal

Ce faci atunci când timeline-ul tău plânge după un eveniment cultural?


Până acum câteva zile nu mi-am pus întrebarea asta pentru că sunt prea leneș pentru a merge undeva din obligație, mai ales pentru o mână de like-uri, dar văd că se practică ieșirile astea culturale pentru că trebuie. Am fost în weekend pe la SoNoRo și rândurile din spate erau ticsite de oameni care n-aveau chef să fie acolo. Astea fiind rândurile ce erau exclusiv destinate celor cu invitații.

Am stat fix în penultimul rând pe centru și am observat discret între piese ce fac cei din jurul meu.

Puțin mai în față pe dreapta era bloggerița de fashion cu al său +1 hipsteresco-intelectual. Au plecat la pauză, dar până atunci s-au îmbrățișat, pipăit, pupat și selfie-uit ca în filmele cu adolescenți. A pus pe Instagram un selfie și un post aspirațional în care a tag-uit aiurea profilul @sonoro care nu ține de festival. Bravo. 400 de like-uri.

În spate pe stânga a stat un alt cuplu de oameni faimoși pe Instagram. Au rezistat cu stoicism la prima parte a seriei de concerte, dar la a doua au decis că time-line-ul e mai important așa că au stat cu nasul în telefoane până la final. Măcar au stat în ultimul rând și n-au deranjat - prea mult.

Pe săraca fată a apucat-o o tuse în serie pe care a încercat să o înăbușească cât a putut ea de bine înainte să cedeze și să iasă afară. Dar credeți că asta a oprit privirile pline de venin întoarse 4 rânduri mai din față? Păi?  Cred că scăpa mai ușor dacă îi suna telefonul și se apuca să vorbească la el pe speaker.

Tot pe lângă mine au stat două doamne cunoscătoare muzicii clasice, dar care în același timp nu se mai văzuseră de mult timp așa că bârfă a câștigat în detrimentul spectacolului. Cel puțin în prima parte. În a doua au isprăvit tot ce aveau de povestit așa că s-au concentrat mai mult pe ce bârfă nouă au prietenele de pe Internet.

Ăsta e un lucru pe care sincer nu îl înțeleg. Dacă tot nu-ți place de ce nu te cari de la piesă? Selfie-ul s-a făcut, poți să o tai elegant și să te bucuri de restul serii. Nu să stai chircit pe un scaun incomod ascultând ceva ce e clar ca luciul lui Agassi că nu te interesează. Dar așa sunt eu, mai țăran de felul meu. Poate n-am prins eu șpilul masochismului cultural.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și nici unul n-a învățat vreodată să gătească

Am o chestie care mă bâzâie recent: oamenii care nu știu să gătească și se laudă cu asta. Sunt mândri și înfumurați de această realizare. Parcă sunt mai buni decât noi ăștia fraierii care ne mai băgam ocazional mâinile prin ulei și grăsimi de animal. Și mă uit la ei și mai că îmi vine să le zic că sunt niște idioți.

Este imposibil să zici că nu știi să gătești. Aaah. Majoritatea tentativelor s-au terminat cu ceva ce nu putea să fie mâncat? Se întâmplă și data viitoare o să iasă mai bine că ai tras niște învățăminte. Dar de aici până la a te alinta și lăuda că nu tu nu știi să faci nimic - e drum lung.

Pui niște ulei în tigaie, arunci o mână de cartofi în uleiul încins, îi învârți până sunt galbeni-maronii - ai cartofi prăjiți. Spargi două ouă deasupra și le amesteci preț de câteva secunde până au aceeași culoare cu cartofii - bum! cartofi prăjiți cu omletă. Hai dă-o dracu că nu e greu.

Dacă ai mâncat vreodată mâncare gătită, șansele sunt de vreo 75% să o poți reproduce doar amestecân…

Carrier has arrived: Starcraft Remastered

Când prin martie anunțam că cei de la Blizzard vor scoate în vară Starcraft Remastered, același joc ca acum 19 cu o grafică mai buna, trebuie să recunosc că m-am bucurat ca o școlăriță. Primul meu joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer urma să primească o a doua șansă.

Ier s-a lansat pentru cei cu precomandă, nu îmi dau seama exact ce înseamnă asta, dar cert e că azi de dimineață am băgat un meci. Și cum mai bine să testez dacă Remastered-ul ăsta mă poartă pe rush-ul nostalgiei dacă nu cu un free for all vs 7 calculatoare pe Big Game Hunter?

A fost o nebunie, mă jur! Este fix același lucru ca acum aproape 20 de ani. A durat o eternitate să scot toate cele 7 calculatoare, 45 de minute la vârsta asta se simt altfel ca la 12-13 ani, dar a meritat! M-am simțit ca în '98 în acel net cafe mucegăit de pe lângă generală unde aveai experții în spatele tău care își dădeau cu părerea ce ar trebui și ce n-ar trebui să faci. #dăsătetreceu

Strategia aplicată a fost cea clasică care mie…

Povești adevărate: cum am m-am transformat din impostor în expert... de multifuncționale

Povestea este destul de amuzantă și cumva pleacă de la zicala corporatistă "Spune-mi câți oameni se pot uita în ecranul tău de la muncă ca să îți spun cât de nou ești în firmă". Ghinionul de neșansă a făcut ca vreo 2 ani să fiu poziționat fix în punctul cel mai traficat din open space: lângă multifuncționala ce deservea 60+ oameni.

Vrând, nevrând, toată lumea ajungea cel puțin odată pe săptămână la monstruozitatea mecanică de un metru jumătate înălțime ce ocazional mai dădea și gherle. Se uitau lung la ea, apăsau niște butoane cu vizibilă disperare și apoi se întorceau spre mine să mă întrebe dacă știu ce are de nu merge.

Acum ca să înțelegeți puțin nivelul meu expertiză în multifuncționale, trebuie să spun că până să ajung la jobul ăsta aveam o medie de o foaie printată pe an, iar asta nu este exagerare. De scanat nici nu are rost să zic ceva pentru că nu cred că am avut ocazia să fac asta înainte. Practic am putea spune că aveam atât de multă experiență în subiectul acest…