Treceți la conținutul principal

Campionatul de trecut pe roșu


E o dimineață ca oricare alta și eu iar am prins semaforul de la fântânile de la Unirii. Mă uit în jur și încerc să dibuiesc cine o să fie marele câștigător de azi. E greu, par să fie mai mulți pretendenți ca niciodată. Îi studiez cu interes.

Oare care dintre ei o să fie campionul de azi? Corporatistul căruia nu i-a sunat alarma când trebuie? Gagicuța cu fustiță scurtă care tremură ca o piftie? sau băiatul care mestecă o sămânță în timp ce face o combinată la telefon cu ceva casetofon bengos?

Traficul se mai domolește și încep să treacă mașini din ce în ce mai rar, dar și mult mai repede. Acum e momentul să vedem cine are tupeu. Din grup se desprinde în sfârșit cel care nu mai poate să aștepte 10 secunde.

Este exact cel la care mă așteptam. Cel care a venit ultimul la semafor. Cel mai bătrân, cel mai încet și cel cu handicapul locomotor cel mai evident dintre noi toți cei care așteptăm omulețul verde. Cu bastonul tremurând se lansează cu viteza melcului turbat către refugiul dintre benzi.

Din sensul pe care îl traversează vine profesorul care forțează mai mult decât ar trebui mașina mult prea mică sau mult prea veche. Claxon scurt. Claxon scurt. Claxon scurt. Claxooooooon lung. Claxon intermitent!

Nicio reacție din partea campionului. Se face că nu îl aude sau poate chiar nu îl aude. Poker face cum rar vezi la campionatele de jocuri de noroc. Își vede liniștit de drum și nici măcar nu o frântură de importanță nu îi acordă deja scârțâitoarei mașini.

A câștigat și bătălia asta.

Între timp s-a pus verde și ne urnim și noi. Îl depășim ușor că abia se prelinsese până la refugiul dintre benzi, dar îl privim cu admirație. YOLO!

Mâine la aceeași oră vom avea alt campion, chit că o să fie o copie fidelă a celui de azi, care va împunge puțin viața cu bastonul.

What a great time to be and to feel alive!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…