Treceți la conținutul principal

Campionatul de trecut pe roșu


E o dimineață ca oricare alta și eu iar am prins semaforul de la fântânile de la Unirii. Mă uit în jur și încerc să dibuiesc cine o să fie marele câștigător de azi. E greu, par să fie mai mulți pretendenți ca niciodată. Îi studiez cu interes.

Oare care dintre ei o să fie campionul de azi? Corporatistul căruia nu i-a sunat alarma când trebuie? Gagicuța cu fustiță scurtă care tremură ca o piftie? sau băiatul care mestecă o sămânță în timp ce face o combinată la telefon cu ceva casetofon bengos?

Traficul se mai domolește și încep să treacă mașini din ce în ce mai rar, dar și mult mai repede. Acum e momentul să vedem cine are tupeu. Din grup se desprinde în sfârșit cel care nu mai poate să aștepte 10 secunde.

Este exact cel la care mă așteptam. Cel care a venit ultimul la semafor. Cel mai bătrân, cel mai încet și cel cu handicapul locomotor cel mai evident dintre noi toți cei care așteptăm omulețul verde. Cu bastonul tremurând se lansează cu viteza melcului turbat către refugiul dintre benzi.

Din sensul pe care îl traversează vine profesorul care forțează mai mult decât ar trebui mașina mult prea mică sau mult prea veche. Claxon scurt. Claxon scurt. Claxon scurt. Claxooooooon lung. Claxon intermitent!

Nicio reacție din partea campionului. Se face că nu îl aude sau poate chiar nu îl aude. Poker face cum rar vezi la campionatele de jocuri de noroc. Își vede liniștit de drum și nici măcar nu o frântură de importanță nu îi acordă deja scârțâitoarei mașini.

A câștigat și bătălia asta.

Între timp s-a pus verde și ne urnim și noi. Îl depășim ușor că abia se prelinsese până la refugiul dintre benzi, dar îl privim cu admirație. YOLO!

Mâine la aceeași oră vom avea alt campion, chit că o să fie o copie fidelă a celui de azi, care va împunge puțin viața cu bastonul.

What a great time to be and to feel alive!

Comentarii

Populare în ultima săptămână

O plimbare prin Bucuresti in 1993

Am dat întâmplător pe YouTube de video-ul de mai jos și m-am uitat captivat la cele 36 de minute de plimbat prin jumătate de București. Ceva ce azi, 26 de ani mai târziu, intră în zona legendelor urbane.

Dar să nu fiu absurd, un sfert de secol nu e o perioadă de timp neglijabilă. Cu siguranță optimiștii vor vedea bunăstarea așternută peste Capitala în tot acest timp, la fel cum pesimiștii vor spune ca de fapt nu prea s-au schimbat atât de multe lucruri încât să nu mai recunoști orașul.

Și cred că e un lucru care ține de vârstă. Pe YouTube ăi mai tineri tindeau să fie mai des în prima categorie, iar ăștia mai bătrâni în a doua.

Să ne întoarcem totuși la clip.



Ziceți și voi: s-a schimbat suficient de mult orașul în tot acest timp?

ps. Deși seamănă, în locul pasagerului nu e Florin Călinescu.

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Reciclatul e pentru fraieri

Au trecut mai bine 3 ani de când mi-am propus să reciclez tot ce se poate recicla. Trei ani de reciclare selectivă și mers aproape lunar la pubele din cartier. Ani în care mi-am dat seama că trebuie să fii destul de fraier să faci asta în Sectorul 4 al Capitalei.

Pe la început aveam pubelele peste bulevard la vreo 450 de metri de bloc. După vreo trei-patru luni au dispărut și au apărut altele la vreo 600 de metri, tot pe partea ailaltă a bulevardului. Nicio problemă, am gamba frumoasă și pot să car sacul lui Moș Crăciun în spate. E mai greu cu sticlele de bere, dar fiecare viciu se plătește cumva.

Nu trece un an, iar REBU pierde contractul de curățenie în favoarea ADP-ului. Ce înseamnă asta pentru fraierică ăsta cu reciclatul? Păi timp de vreo jumătate de an nu mai există nicio pubelă de reciclare nicăieri în zonă/sector. Vreo două luni n-am avut nici coșuri de gunoi pentru că REBU a plecat ca o nevastă supărată din relația asta cu Sectorul 4, adică cu tot ce a avut și n-a avut.

Au f…