Treceți la conținutul principal

Atmosfera de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu


[dintr-un motiv sau din altul, însemnarea asta stă de vreun an în draft. Azi am decis să îi dau publish așa cum e. Enjoy.]

Dacă e să asociez festivalul cu un sigur moment care a creat o matrița în sufletul meu, este o seară de acum 4 5 ani. Eram o gașcă de nebuni tineri și visători precum în melodia celor de la Voltaj "fără griji și fără bani". Abia văzusem Faust-ul lui Purcărete și pe mine cel puțin mă lăsase fără cuvinte. Un moment critic pentru că eram la vârsta la care nu credeam că sunt multe lucruri care mă pot lăsa fără cuvinte. Dar acest moment memorabil abia începuse să prindă contur. 

Ne-am întors la clubul festivalul să descoperim un mix cultural de zile mari: niște toboșari mexicani făceau un duet cu niște olandezi - grup care a fost rapid întregit cu niște trubaduri italieni. Totul se întâmpla într-o atmosferă încărcata de fum de mici, bere și costițe românești. Practic era definiția multiculturalismului și toată lumea - de la oameni obișnuiți, la voluntari, la actori sau regizori - dansa. 

Pe la unu sau două noaptea s-a produs un inevitabil pe care îl experimentez în fiecare an de festival: a început să plouă, de fapt a început să toarne. Contrar tuturor așteptărilor mele, nimeni nu s-a oprit din cântat sau dansat. Nici măcar domnul de la grătar nu părea deranjat de lupta titanică pe care ducea împotriva acestei reiterări a Potopului. Petrecerea a continuat. Și a continuat până la ora 4 când noi a trebuit să ne urcăm în mașina și să o luam spre București. 

Ajuns pe bancheta din spate am adormit imediat și m-am trezit ca dintr-un vis aproape de casă pe la ora 8. Am urcat, m-am schimba și m-am aranjat, iar la ora 9 eram la birou. De atunci, festivalul îl asociez cu această experiență pentru că reprezintă balanța perfectă de festival și de teatru. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…