Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și nici unul n-a învățat vreodată să gătească


Am o chestie care mă bâzâie recent: oamenii care nu știu să gătească și se laudă cu asta. Sunt mândri și înfumurați de această realizare. Parcă sunt mai buni decât noi ăștia fraierii care ne mai băgam ocazional mâinile prin ulei și grăsimi de animal. Și mă uit la ei și mai că îmi vine să le zic că sunt niște idioți.

Este imposibil să zici că nu știi să gătești. Aaah. Majoritatea tentativelor s-au terminat cu ceva ce nu putea să fie mâncat? Se întâmplă și data viitoare o să iasă mai bine că ai tras niște învățăminte. Dar de aici până la a te alinta și lăuda că nu tu nu știi să faci nimic - e drum lung.

Pui niște ulei în tigaie, arunci o mână de cartofi în uleiul încins, îi învârți până sunt galbeni-maronii - ai cartofi prăjiți. Spargi două ouă deasupra și le amesteci preț de câteva secunde până au aceeași culoare cu cartofii - bum! cartofi prăjiți cu omletă. Hai dă-o dracu că nu e greu.

Dacă ai mâncat vreodată mâncare gătită, șansele sunt de vreo 75% să o poți reproduce doar amestecând ingredientele până au aceeași culoare cu ce ai mâncat la restaurant/foodtruck/whatever. Serios.

Majoritatea preparatelor românești n-au vreo super tehnică de preparare. Dacă fierbi, prăjești sau ții la cuptor până are aceeași culoare - ai șanse foarte mari să bifezi cu succes ceva ce se poate mânca. Tocmai de asta simt că îmi explodează o venă în cap când aud câte un prințes/prințesă de 30+ care se laudă în gura mare că nu știe să gătească.

Faci un foc, pui un grătar deasupra, arunci niște carne peste. O învârți de câteva ori până arată ca la restaurant, tai o bucată să te asiguri că e făcut și bun la gust. Gata. Grătar. Simplu. Nu o să fie de MasterChef, dar măcar poți să îți potolești foamea.

E ușor de gătit și sunt de părere că poate să fie și extrem de distractiv cu niște companie, muzică și un pahar de ceva alcoolic. Nu e romanticul ăla din filme și nu dă bine pe Instagram dacă pui hashtagul #icookedthis, dar măcar n-o mai arzi prințes-style.

Și ăsta nu e modul super avansat când scoți o tabletă/telefon și te uiți la rețetă direct pe YouTube, iar tu tot ce ai de făcut e să asculți și să copiezi pas cu pas. Aia e cu adevărat dificil, prețioșilor!

Comentarii

Postări populare în ultima lună

Lansare: Bere Haiduc de la PENNY Market la 2 lei doza

viteza medie in oras .... 10km/h

Generator de nume de cocalari!