Treceți la conținutul principal

Avem o Capitală frumoasă, păcat că este locuită


M-am abținut ceva vreme să scriu postarea asta pentru că mi se părea de porc să mă plâng abia acum, dar n-am mai rezistat. De când am câinele, am început să fiu mult mai atent la tot ce e aruncat pe jos pentru că asta mica are o pasiune pentru a băga în gură tot ce prinde. Băi, este incredibil cât de jegos e orașul ăsta.

Nu poți să mergi un metru fără să dai peste vreo 3-4 mucuri de țigară. Situația e atât de tristă încât dacă ar adăuga pachetelor de țigări o extra acciză de curățenie, aș fi primul care ar susține-o. Dă-o naiba de treabă ca de bine de rău sunt ceva coșuri de gunoi. Nu suficiente, dar invazia chiștoacelor pare să se accentueze în proximitatea lor. Semn că de fapt mai multe coșuri nu reprezintă o soluție.

Șervețele, covrigi, pungi de plastic, pliante, sticle de plastic, doze de suc, doze de bere, orice îți trece prin cap ce poate căra un om cu el, eu le-am văzut pe jos aruncate. Asta ca să nu mai zic de situații what the fuck unde nu există nicio logică din spate. Dau și un exemplu: pe la Piața Unirii pe pod e un stâlp care are legat de el cu ceva sfoară improvizată o sticlă de 0.5 de cola în care pare să fie urină. Exact. Ce??!?!

Trec zilnic pe acolo și încerc de fiecare dată să descopăr povestea din spate, dar îmi dă cu virgulă. A venit beat din Centrul Vechi și n-a putut să se mai țină așa că a făcut în sticla de cola pe care ulterior a legat-o cu un șiret de un stâlp cam la înălțimea coșurilor de gunoi în speranța că cei de la salubrizare o vor vedea și o vor arunca? E mai scince-finction ca poveștile ciobanilor și ale lor tunele pe sub Marea Neagră de pe expunere.ro

Orașul, cu toate problemele lui, e unul mișto. Păcat că este locuit de animalele astea care nu sunt în stare să păstreze curățenia.  Se știu care sunt. Aceleași creaturi care parchează aiurea, trec pe roșu ca pietoni, nu semnalizează și stau și pe partea stângă a scărilor rulante. Sunt fețele alea triste care se plâng că Bucureștiul e de căcat și cu toate astea nu pleacă naiba de aici.

Păi de ce să place când peste tot unde se duc e la fel pentru că în esență ei sunt problema?

N-ai ce să faci fără niște dresaj sever bazat pe amenzi. Multe amenzi. Ar fi mișto dacă ar exista un fel de bounty hunters pentru genul ăsta de infracțiuni minore. Oameni obișnuiți care își iau 50% din valoare amenzii. Fără uniforme sau ceva ce bate la ochi. Cu o cameră pe piept și un carnet generos de amenzi în buzunar. Cum ar fi?

Comentarii

  1. Văd un lucrător la ceva firmă de securitate cum, înainte să între într-un magazin, își aruncă țigara pe jos. Mă duc „salut, cred că v-ați scăpat țigara pe jos, din greșeală probabil.”
    „- Aaa, nu, eu am aruncat-o. Încerc să fumez mai puțin.”
    Și sunt din ăștia la tot pasul. Eu atrag atenția tuturor celor pe care îi văd că aruncă ceva pe jos. Asta până m-o bate unul probabil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că soluția ține de apelul la bun simț. Trebuie ceva ce să îi doară la buzunar sau la orgoliu.

      Ștergere
  2. Cred ca aveam cea mai murdara capitala din Europa. Pe unde am fost parca nu am vazut atata mizerie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai sa fim seriosi. Roma mi s-a parut ca sta foarte prost la capitolul curatenie, mult sub Bucuresti. E drept, au si cateva milioane de turisti!

      Ștergere
  3. Intr-adevar in Roma este mizerie, dar este din cauza turistilor dar centrul lor mi s-a parut mai curat decat al nostru.

    RăspundețiȘtergere
  4. Și să vezi ce fain se văd toate astea când ai un copil. Plus, așteaptă topirea zăpezii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu ce se întâmplă când se topește zăpada. Horror story.

      Ștergere
  5. si eu incerc sa ii fac atenti - mai ales in parc unde exista cosuri de gunoi din 5 in 5m, iar ei arunca tigarile pe jos ca la ei acasa (!). Prietenul meu imi spune ca daca nu tac, odata si odata o sa mi-o iau. Pai cum vine asta? educatia civica se invata, daca nu, ii invatam noi pe ei si trebuie sa fim cat mai multi si sa nu tacem cand ii vedem.
    PS. am catel, iar topirea zapezii din iarna ce a trecut m-a ingrozit :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu fac sesizări la greu, pe email ca mi-e mai ușor, am si o lista cu toate firmele primăriei ca sesizarea sa se ducă direct la cei responsabili de rezolvarea lor: turistinbucurestiro.blogspot.ro/p/reclamatii-bucuresti.html

    In general primesc răspuns la 2-3 zile după ce am făcut sesizarea iar probleme se rezolva la in 3-8 săptămâni.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări Populare

Fântâna de mici pentru că în viață e bine să te mai și distrezi

Inițial nu doream să scriu despre asta, dar am văzut la Radu două comentarii care sunt cumva chintesența tradiționalismului românesc referitor la cum ar trebui să fie o nuntă. Ai acolo frumos o listă pe care trebuie să o bifezi ca să fie bine, iar dacă te abați cât de puțin de la lista respectivă riști să ai pe cineva care automat o să comenteze ceva.

La nunta noastră am vrut să ne abatem de la niște ritualuri în care nu ne regăseam - unul dintre ele fiind numărul exagerat de feluri de mâncare care te încătușează pe scaun cu orele, iar altul fiind lipsa asta de personalizare a unui eveniment major din viață. Dacă pe primul l-am rezolvat ușor cu un bufet suedez cu de toate pentru toți, al doilea a fost puțin mai dificil de implementat.

Dificil, dar nu imposibil.

Daria și-a pus amprenta prin desenarea meniurilor, table mat-urilor, mărturiilor și a numerelor de pe mese, iar eu prin asamblarea și executarea a 8-ei minuni a lumii: fântâna de mici. Deja simt așa niște sprâncene ridicate un…

Strongbow - de ceva vreme lansata si la noi in 3 sortimente

Lansarea efectiva a fost acum vreo 3-4 saptamani, dar am evitat sa scriu despre asta inainte sa o localizez offline intr-un supermarket. Oho si cat de greu a fost sa fac asta. Am vanat in Carrefour-ul si Mega Image-ul de la Piata Unirii de parca viata mea depindea de asta.

Cred ca m-ati vazut p-acolo. Cu ochii mijiti, eram cel nehotarat la raionul de beri de import. Ocazional faceam 13-14 si pe la cele cu arome si chiar pe la sucuri - de unde sa stiu unde naiba ar pune ei cidrul (mai are rost sa zic si de mere?).

Gata cu panica! intr-un tarziu au bagat si la mine in cartier cidru Strongbow.


Ce as putea sa zic despre Strongbow? Este un hard cider (4.5% alcool) si la noi in tara vine in trei variante: gold apple, red berries si elderflower. Gold e cel clasic de care probabil ai mai baut prin irish pub-uri, cel de soc nu este pentru toata lumea datorita aromei puternice, iar cel de fructe de padure pare o varianta mai domolita a unui Framboise.

Dupa ce am testat intensiv toate variantele…

Garmin Fenix 5 Plus de acum 4 zile și în România

Acum câteva zile mă cheamă cei de la Garmin la un eveniment de lansare. Le zic din start că deși sunt fan, mai bine nu vin pentru că mă apucă salivarea pe acolo la vreun ceas de 500 de euro pe care nu o să îl cumpăr doar pentru plimbatul câinelui p-afară. Mi-au zis că e ok, pot să vin pentru că ăsta nou e în jur de 700 de euro. Aaaah. Păi de ce n-ai spus așa băiatule.

Ajuns acolo, primul lucru care m-a impresionat a fost că 8 din 10 invitați aveau un model Garmin la mână. Brusc m-am simțit ca într-un cult, iar eu eram cel mai sărac de acolo cu Vivofit-ul meu de doar 100 de euro. M-am îmbărbătat rapid și m-am uitat pe la noile modele.

N-arată rău, iar cel galben chiar pot spune că mi-a făcut cu ochiul.

Noile Garmin Fenix 5 Plus au ca noutăți un mod de plată contactless, stocare de muzică direct în ceas și un program de aclimatizare la mari înălțimi. Asta pe lângă toate celelalte dotări de pe variantele precedente: notificări de pe telefon, GPS, hărți, busolă, altimetru, accelerometru,…