Treceți la conținutul principal

Mașina, acest instrument care te face să uiți că ai fost cândva pieton


Acum vreo doi ani au venit să asfalteze strada din spatele blocului, deși dacă e să mă întrebi pe mine ea nu avea nevoie. Da' cine sunt eu să judec motivele experților în drumuri?

Strada e brici acum și băieții îi dau tare dimineața, problema e că aceeași experți de care ziceam mai devreme au reușit performanța românească să pună canalele puțin mai sus de nivelul străzii. Nu mult. Doar vreo 5-7 cm - suficient încât la orice ploaie să se facă o baltă cu o suprafață ce ar face gelos orice posesor de piscină din Pipera.

Lucru care nu m-a deranjat extrem de mult până weekend-ul ăsta când am realizat că locul unde cățelușa s-a obișnuit să își facă nevoile este fix în buza piscinei. Deh, doar un român care nu a prevăzut lucrul ăsta când a obișnuit-o acolo poate să critice alți români care n-au prevăzut că niște guri de canale ridicate nu vor scurge apa de ploaie.

După cum ziceam mai devreme, băieții veneau tare și când vedeau întinderea de apă ce credeți că făceau? Nimic. Treceau ca prin brânză de parcă acvaplanarea e doar un cuvânt de 40 de puncte la Scrabble. Că eram cu asta mică în vecinătate zgribuliți și plouați nu conta pentru ei. Trebuiau să ajungă repede undeva, iar a pune piciorul pe frână nu era o opțiune.

Așa mi-am adus aminte de toți mârlanii pe care i-am văzut de-a lungul timpului care împroșcau fraierii din stațiile de autobuz, de creaturile alea care atunci când sunt în spatele volanului ajung la un nivel de conștientizare a lumii exterioare cam cât o euglenă.

Până să îmi iau ochelari tot timpul i-am suspectat de răutate. O faci intenționat pentru că vrei să fii cireașa pe de tort a zilei respective. N-ai cum să nu faci o simplă legătură între baltă, mașină și pietoni. Șansele sunt destul de mari ca balta aia să nu fie prima prin care ai trecut, așa că îți e cunoscut rezultatul. Băi, nu!

Nu e răutate. Acum că văd mai bine la depărtare, pot să le citesc expresia feței. Nu e nicio urmă de bucurie în ceea ce fac. E doar o carcasă lipsită de orice reacție. Sunt niște zombies care învârt de colacul ăla pentru ajunge undeva. Mintea lor zburdă pe undeva, nu e e acolo cu ei. Sunt lipsiți de viață și empatie.

Ce instrument diabolic e și mașina asta. Te urci în ea și te suge de orice urmă de umanitate. Așa că am ajuns să îi compătimesc pe săracii șoferi care te udă din cap până în picioare. Este o existență mizeră asta fără emoție. Să fii așa o legumă care trebuie să ajungă din punctul A în punctul B pentru a continua să nu trăiești.

Băi băieți, bucurați-vă și voi când mă stropiți pentru că în mine cu siguranță treziți sentimente puternice. Hai să jucăm la dublu.

Comentarii

  1. Asta e doar asa, consolarea ta. In ochii tai, ei sunt doar niste zombii si ce bine e ca tu esti liber si iti poti trai viata fericit si nu ai ajuns ca ei. Dar cand te urci cu ei la volan, vezi ca de fapt unora chiar nu le pasa nici macar de regulile scrise (ex: regulile de circulatie), da pai despre chestii abstracte precum bun-simt sau sa isi faca griji pentru aia de pe trotuar, ca poate i-a stropit. Aceeasi chestie e si la pietoni, vezi zi de zi idioti care se opresc in mijlocul drumului, fie se intorc brusc la 180 de grade fara sa se gandeasca vreo secunda ca ar fi cineva in spatele lor, fie se opresc si se uita in telefon, se opresc fix in dreptul scarilor etc etc... e aceeasi categorie de oameni - cei carora nu le pasa despre cei din jur, in sensul ca nici pentru o secunda nu se gandesc ca e posibil sa fie oameni pe care sa-i deranjeze ce fac ei (nici macar fizic, la modul stai ca daca eu opresc brusc, cei care vin din spatele meu or sa inter in mine). Pur si simplu sunt doar ei si universul lor si sa stii ca astfel de persoane au un grad de fericire mai mare decat restul, tocmai pentru ca nu isi fac griji pentru altii. Cunosc si eu cateva specimene, sunt mereu veseli, dar nu stau ei/ele sa-si piarda tipul gandindu-se ca altii o duc rau etc. Si e valabil si la orice chestii legate despre condus. Inclusiv cand ii vezi cum parcheaza fara nicio grija, desi tocmai au blocat complet un trotuar - se dau jos din masina zambitori, fara sa-si puna intrebari de genul: oare e bine ce am facut, oare or avea loc sa treaca etc... nu. Isi continua zambitori si nepasatori drumul catre ziua lor buna, ca doar au invatat in urma cu multi ani ca nu au de ce sa isi strice ziua din cauza altora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu cred că sunt fericiți pentru că odată ce ești fericit începi să te gândești și la fericirea altora. Sunt ceva acolo, dar nu sunt fericiți.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…