O campanie pe care aș vrea să o văd: la 20 de pet-uri goale primești unul gratis


Cam așa arăta Dâmbovița azi pe la 9:30 după ce în ultima săptămână s-a lucrat intens la curățarea ei și a casetei de sub Piața Unirii. Ar fi ușor să dau vina pe gigeii ăia care au curățat, dar i-am văzut zi și noapte cum s-au chinuit. Au curățat și ei cât au putut, dar ușor să mai pierzi câteva zeci de kilograme de pet-uri când ai de curățat tone de căcaturi pe care le-au aruncat bucureștenii de-a lungul anului. În topul celor mai ciudate lucruri văzute anul ăsta sunt un scaun de birou și o canapea mai mică - asta așa să vă faceți o idee ce au trebui să scoată gigeii ăia.

Dar să ne întoarcem la imaginea de mai sus unde 90% din masa plutitoare era compusă din pet-uri de 2-2.5 litri. Pet-uri care sunt apreciate, în general, de niște gigei cu mustață și tricouri polo - dacă e să ne luăm după reclame. Gigei pe care nu îi poți atinge cu povești frumoase despre reciclare și binele planetei. Poate cu niște amenzi usturătoare, dar e un chin logistic să faci asta.

În schimb, poți să îi atingi cu niște oferte care să vorbească pe limba lor. Adu în magazin X pet-uri goale și pleci acasă cu unul plin. X-ul ăla rămâne de stabilit cât să fie avantajos și pentru brand, dar eu aș zice că 20 e plauzibil.  Nu e o idee originală, Omul cu Șobolani cânta secolul trecut despre un bețiv care dorea să dea 2 sticle goale pe una plină, semn că un astfel de schimb ar mulțumi și cel mai însetat gigel.

Acum nu știu dacă vreun marketing manager de la un producător de bere mă citește, dar în caz că e cu noroc poate n-ar strica să ceară unui subordonat să piardă o oră două cu niște calcule despre cât de fezabilă este ideea asta de campanie. Cu concept-ul poate să vină agenția, dar mecanismul să fie ăsta.

N-ar fi rău pentru brand. Are cam tot ce trebuie, un mecanism de loializare pentru consumatori, un strop de CSR, niște potențial mișto de PR și o doză serioasă de eco-friendliness. Știu câțiva KOLs care s-ar băga pro bono pentru așa ceva, iar brand-ul poate să dea ca mare premiu pet-ul de aur. Cam culeanu, nu?

Comentarii

  1. Mi se pare amuzant că suntem "aproape" vecini :)
    Până la campanii de genul ăsta, aș vrea să vină mai repede și la noi sucurile la sticlă de sticlă, să mergi ca la apă minerală la Mecet să cumperi apă. Gust mai bun și reciclare mai ușoară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că o să prindă nici măcar la hipsteri. E prea mare efortul vs a cumpăra o sticlă de plastic.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Lansare: Bere Haiduc de la PENNY Market la 2 lei doza

viteza medie in oras .... 10km/h

Generator de nume de cocalari!