Treceți la conținutul principal

Trei piloți își donează cursa copiilor de la Hospice Casa Speranței


Vine o vârstă când începi să fii mai sensibil la ce se întâmplă prin jurul tău. Când nu poți să o mai arzi toată ziua prin baruri și problemele altora să treacă razant pe lângă tine. O vreme când vrei să te implici, să schimbi ceva, să speri la o lume mai bună.

La mine chestia asta venit o țâră după 30 de ani cu niște evenimente care m-au trezit puțin la realitate. Care m-au făcut să urlu de neputința mea, dar mai ales de lipsa mea de neimplicare până în acel moment în problemele altora.

De atunci am tot încercat să mă implic și să ajut cum pot eu. Câteodată cu postări pe blog în urma cărora am sperat că măcar 5 oameni au făcut ceva, dar de cele mai multe ori cu bani pentru că viața tinde să fie pragmatică. De multe ori viața n-a fost ca în filme, dar nu mi-am pierdut speranța că orice mic efort din partea mea a schimbat și va schimba măcar o singură viață.

Așa că azi scriu despre Hospice Casa Speranței o inițiativă care ar trebui cunoscută. Despre Hospice ar trebui să dedic o întreagă postare pentru că ce fac ei acolo mi se pare unul dintre cele mai grele lucruri pe care poți să le faci la nivel emoțional: să oferi grijă, compasiune și speranță celor care trăiesc cu o boală incurabilă.

E vorba de cei 3 piloți ai echipei de motorsport Transitions care își donează cursa și au și o pagină de donații unde puteți să dați cu share, dar și cu datele cardului.

„Pentru noi cursele sunt o pasiune, masinile sunt o pasiune. E doza de adrenalina care ne anima si viata de zi cu zi, aia mai cuminte si mai normala, din afara curselor. Dar ne pregatim constant sa fim mai buni, sa va bucuram mai mult, sa impartim si cu voi adrenalina.
Ce va cerem in schimb e sa ne ajutati sa sustinem o alta cauza in care credem: Hospice Casa Sperantei. Donam cursele din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta de la Brasov in schimbul unor sume care va sunt la indemana, 20, 30, 50, 100 lei, mai mult...cat puteti fiecare, ca sa ajutam copiii din grija Hospice. O contributie mica ce pentru ei, si pentru noi conteaza enorm, pentru ca toti putem oferi putina bucurie, putin ajutor, putina pasiune care sa-i ajute si pe altii sa uite de problemele de zi cu zi, chiar si pentru cateva minute.”

Frumos.

Comentarii

Populare în ultima săptămână

O plimbare prin Bucuresti in 1993

Am dat întâmplător pe YouTube de video-ul de mai jos și m-am uitat captivat la cele 36 de minute de plimbat prin jumătate de București. Ceva ce azi, 26 de ani mai târziu, intră în zona legendelor urbane.

Dar să nu fiu absurd, un sfert de secol nu e o perioadă de timp neglijabilă. Cu siguranță optimiștii vor vedea bunăstarea așternută peste Capitala în tot acest timp, la fel cum pesimiștii vor spune ca de fapt nu prea s-au schimbat atât de multe lucruri încât să nu mai recunoști orașul.

Și cred că e un lucru care ține de vârstă. Pe YouTube ăi mai tineri tindeau să fie mai des în prima categorie, iar ăștia mai bătrâni în a doua.

Să ne întoarcem totuși la clip.



Ziceți și voi: s-a schimbat suficient de mult orașul în tot acest timp?

ps. Deși seamănă, în locul pasagerului nu e Florin Călinescu.

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Reciclatul e pentru fraieri

Au trecut mai bine 3 ani de când mi-am propus să reciclez tot ce se poate recicla. Trei ani de reciclare selectivă și mers aproape lunar la pubele din cartier. Ani în care mi-am dat seama că trebuie să fii destul de fraier să faci asta în Sectorul 4 al Capitalei.

Pe la început aveam pubelele peste bulevard la vreo 450 de metri de bloc. După vreo trei-patru luni au dispărut și au apărut altele la vreo 600 de metri, tot pe partea ailaltă a bulevardului. Nicio problemă, am gamba frumoasă și pot să car sacul lui Moș Crăciun în spate. E mai greu cu sticlele de bere, dar fiecare viciu se plătește cumva.

Nu trece un an, iar REBU pierde contractul de curățenie în favoarea ADP-ului. Ce înseamnă asta pentru fraierică ăsta cu reciclatul? Păi timp de vreo jumătate de an nu mai există nicio pubelă de reciclare nicăieri în zonă/sector. Vreo două luni n-am avut nici coșuri de gunoi pentru că REBU a plecat ca o nevastă supărată din relația asta cu Sectorul 4, adică cu tot ce a avut și n-a avut.

Au f…