Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2019

Ca în sfârșit să câștige la StarCraft II, europenii și-au construit un robot

Imagine
Azi de dimineață algoritmul YouTube avea chef să se laude nițel cu realizările unui văr îndepărtat așa că îmi tot sugera înregistrarea de mai sus. Cum nu sunt un tip neapărat străin de realizările AI-urilor celor de la Google, dar și un fin privitor de StarCraft II bianual, am dat click să descopăr ce năzbâtii a mai făcut inteligența artificială. Nu mare lucru. Doar a snopit doi jucători profesioniști de SC2 la jocul în care ăștia doi și-au vărsat câteva mii de ore în ultimii ani. E drept că AI-ul, pe numele lui AlphaStar, avea o experiență extinsă de câteva săptămâni de când se apucase de jucat și adversarii lui nu erau asiatici, dar și așa e o reușită pe care n-aș trece-o cu vederea. Cel mai interesant lucru din toată experiența asta e că fraierul de AlphaStar n-a ținut cont de meta-ul oamenilor. Meta pe care nici eu nu îl știu, dar comentatorii insistau că nu așa e cel mai optim mod de juca StarCraft 2. Până la urmă ce poate ști un AI care a văzut sute-mii de meciuri, ce

Cam așa funcționează social media justice

Imagine
Dă play video-ului. Uită-te cele 5 minute. Bagă la cap ce vrei să bagi la cap și gândește-te câte revoluții de canapea am avut în ultimul an. Reclama asta era până într-un punct o reproducere fidelă a modului în care funcționează falsa asta agitație pe social media pentru diferite cauze. Nervi. Cuvinte. Agitație. Totul preț de câteva zile până când vine următoarea criză . Nici n-ai timp să te apuci să schimbi ceva pentru că automat algoritmul îți împinge sub nas următorul lucru pe care să te enervezi fără vreo finalitate. Și tot așa ajungi apoi la sfârșit de an să faci doar un bilanț de like-uri, nu și de lucruri schimbate. Și atunci de ce tot acest efort? Mai ales când poți să o arzi pe burghezie și să faci lucrurile să se întâmple în jurul tău, nu pe Internet.

#10yearchallenge, păi nu?

Imagine
Între pozele astea sunt 10 ani diferență și cel puțin o mână de gel în minus. E posibil să fie și vreo 2-3 kilograme în minus în a doua, dar astea sunt doar speculații. Uitându-mă la ce au pus ceilalți oameni pe hashtag nu îmi dau seama dacă e de bine sau de rău că diferențele sunt atât de mici. E ca și cum n-am înțeles nimic din ăștia 10 ani.

A întors-o la Tineretului - hack în jocul Metrorex 2018

Imagine
Dacă e un lucru care aproape mi-a făcut capul să explodeze în 2018, atunci cu siguranță e vorba de momentul în care am aflat de  hack-ul Unirii-Tineretului  pentru atunci când serverele Metrorex dau p-afară. Pentru atunci când tot felul de amatori se opresc pe scara rulantă să facă poze pentru social media la aglomerația deja cotidiană. Ei bine, atunci când tu strângi like-uri pe Facebook, veteranii fac uz de hack-ul ăsta și îți râd în nas când nici în al 4-lea metrou spre Pipera n-ai fost în stare să urci. Și tot ce trebuia să faci era atât de simplu: să iei metroul o stație invers, spre Tineretului, ca apoi să te urci în metroul spre Pipera de acolo fără îmbulzeală și nervi. Bum!! Mindfuck total. Hai că vă las câteva clipe să vă reveniți de la aceasta incursiune în afara cubului...