Primul meu generator: AGT 2701 HSB 2200W cu motor Honda

Generator de curent cu benzina AGT 2701 HSB 2200W, motor Honda 163cm³


Pentru că am ales să petrec pandemia asta la țară unde de bine de rău câinele poate alerga prin micuța curte și pentru că săptămâna trecută un gigel a intrat cu camionul într-un stâlp de înaltă tensiune, miercurea trecută m-am întors pentru vreo 8 ore într-un evul mediu destul de comod. Zic comod pentru că centrala era pe un ups mai mare care în teorie ține vreo două zile așa că n-am așteptat întoarcerea curentului în frig. 

Cu toate astea, a trebuit să zic pa-pa tehnologiilor astea de care ești în general super dependent: toaletă, internet & televizor. Cel puțin din perspectiva comodității, internet aveam printr-un hotspot de pe telefon. Iar despre toaletă n-aș vrea să intru în prea multe detalii pentru că nu e suficient de glam pentru social media-ului lui 2020.

Dar credeți-mă, 8 ore de incertitudine au fost suficiente încât să ne gândim să investim într-un generator. Mai bine să fie acolo și să ne împiedicăm de el decât să îi ducem dorul data viitoare când ceva similar se va întâmpla. Mai ales in perioada asta de stat în casă. 

L-am întrebat pe Vali dacă are vreo recomandare și mi-a arătat unul pe la 2800 de lei portabil îmbrăcat în plastic similar cu un geamantan mai mare. M-am sfătuit și cu socru care zicea că ar fi mai bine unul naked pentru că are o aerisire mai buna. Așa am ajuns la cel din imagine care a costat undeva pe la 2000 ron cu tot cu transport. 

Pot spune că din start am evitat să mă uit la generatoare care erau sub un anumit preț (1500 ron) pentru că deși își fac treaba pe șantier, nu sunt atât de strălucite când vine vorba de alimenta o întreagă casă pentru perioade mai lungi de timp. Cel puțin așa scriau variate review-uri pe care le-am citit pe această temă. 

Am ales AGT-ul ăsta din două motive mari și late: motorul Honda și pentru că n-am găsit review-uri negative pentru modelele similare produse de ei. M-am uitat în mod special la AGT 3501 și 3701 care sunt modelele lor de 3000W. Dar 3kW erau puțin cam mult pentru ce aveam eu nevoie. 

După 4 zile lucrătoare, a venit ieri și l-am și pus la muncă pentru vreo oră. Mi-a plăcut că a pornit din prima și n-a comentat când a avut de ținut 3 laptopuri, un televizor, 3 ups-uri, o centrală, o pompă de apă și vreo 2 frigidere. A scos constant 230-240V și a avut doar vreo două fluctuații de putere suficient de mari încât să se vadă în redresoare, dar nu și în funcționarea electrocasnicelor. 

A venit pe mini paletul ăla pe care l-am și lăsat în timpul funcționarii. E puțin cam zgomotos, s-a speriat și câinele a doua oară când l-am pornit, de asta am pus și pătura aia ignifugă sub el pentru a mai atenua din zgomotul produs de vibrații. În pagina de produs scrie că ar avea undeva în jur de 69 dB, n-am avut inspirația să măsor zgomotul cu telefonul, dar nu este chiar un zgomot pe care l-ai dori să îl auzi pe perioade lungi de timp. 

De asta aș zice că la costurile astea, e mai mult o soluție provizorie pentru perioade scurte de timp când se efectuează lucrări ale sistemului de distribuție. Nici n-ar putea să ducă mai mult de 3 ore pentru că oricum nu îi permite rezervorul: consumă cam un litru de benzină pe oră și are un rezervor de 3.1 litri. 

Oricum, este o achiziție de care momentan sunt încântat și cumva mă face să fiu puțin mai liniștit în perioada asta agitată. Extra stresul de nu avea curent și de nu putea munci cum trebuie de acasă, nu era cireașa de pe tort pe care o căutam acum.

Înainte să închei aș vrea să mai fac o precizare care poate părea la mintea cocoșului pentru unii, dar ar putea salva niște vieți pentru alții: conectarea generatorului electric la sistemul electric al casei se face doar după ce te-ai deconectat de la rețeaua națională. Altfel riști să curentezi vreun gigel pe un stâlp pe undeva. De aia ai tablou electric cu siguranță generală, ca să eviți situații din astea. 

Noi l-am pus lângă bucătăria de vară, unde l-am și conectat și împământat. E ferit de ploaie și relativ destul de departe de casă încât să nu deranjeze prea mult: atât prin zgomot cât și prin noxe.

Dacă aveți întrebări sau teste pe care le-aș putea face, lăsați un comentariu. Zilele astea sunt prezent mai mult la curte ca în mod normal. 

Comentarii

  1. Pai si dl Vali nu ti-a recomandat sa dai si link-ul cu produsul ales? ;-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am ajuns la lecția a 2-a încă: https://www.hornbach.ro/shop/Generator-de-curent-cu-benzina-AGT-2701-HSB-2200W-motor-Honda-163cm/7492692/produs.html

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Lansare: Bere Haiduc de la PENNY Market la 2 lei doza

viteza medie in oras .... 10km/h

Generator de nume de cocalari!