Treceți la conținutul principal

Puss in Boots (2011) - Calatorie incaltata!

[post scris de eu o prietena pentru pentru ca eu nu am putut sa ajung la film avand un eveniment in paralel despre care maine o sa aflati mai mult]

Exista momente de nostalgie ca ne-am pierdut copilaria, dar si momente in care putem sa mai tragem cu ochiul la cum ne descopeream odata lumea. Un asemenea joc de imaginatie am experimentat ieri seara la IMAX cand, la filmul “Motanul incaltat”, priveam o multime de oameni entuziasti: multi parinti care, de mana cu ai lor pui de oameni, au trait impreuna 90 de minute de poveste joviala si s-au simtit din nou copii. Sub regia lui Chriss Miller, filmul ne arata povestea Motanului incaltat inainte de a-l cunoaste pe deja renumitul Shrek si a porni in aventurile glorioase catre Taramul de Nicaieri.

Motanul preferat al copiilor le-a dat de cap parintilor care, de-a lungul intregului film, le traduceau prichindeilor replicile si substraturile, asa incat toti copiii au simtit povestea la adevarata ei valoare. Si nu degeaba am folosit verbul “a simti” – daca experienta IMAX Hollywood-iana ne-a obisnuit sa ne identificam cu personajele principale ale actiunii, in Motanul Incaltat toate efectele incredibile de sunet si apropiere/departare a imaginii aduc la viata personajul lui Antonio Banderas, iar pe tine te transpun intr-o cu totul alta lume.

Si ce poate fi mai frumos pentru un copil, daca nu chiar fuga intr-o realitate animata in care te poti intalni cu umorul copilaros si subtil al unei lumi atat de frumoase? Paradoxal, cu toate ca este un film pentru copii, fiti siguri ca, vizionandu-l, oricine poate sa isi aduca aminte de ce inseamna cu adevarat sa ai onoare, sa razi in hohote, sa iubesti si, in final, sa castigi victorios lupta dintre bine si rau.
Asadar, acest ghemotoc din blana rebel, pasional si plin de viata a dat culoare serii si ne-a fascinat pe toti in aventura lui de a gasi comoara magica. Totusi, calatoria a impesionat cel mai mult si a animat o armata intreaga de prichindei care de acum incolo vor avea inca un motiv sa se duca la cinematograf cu parintii si sa invete sa creada din nou in eroi. J


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…