Despre respect, mâncare și șnițele proaste


Cel mai trist lucru pe care îl văd la o noi ca națiune bombardată de fiecare sărbătoare cu catralioane de reclame la pastile pentru digestie e că nu știm să respectăm mâncarea. Nu excesul. Nu pofta nesfârșită. Astea e și asta suntem, dar respectul pentru mâncare e o chestie care se crește.   

Inițial postarea asta trebuia să fie despre altceva. Despre mâncare aruncată pe jos și cum ne-am întors la vechile moravuri îndată de ce n-a trebuit să mai purtăm masca. Finuț. Arogant. Moralizator. Dar până acasă m-am calmat și am mai rumegat puțin problema.  

Aici nu e vorba despre maniere sau bun simt, e vorba de respect. În special de respectul pe care îl avem pentru ceea ce mâncăm și respectul pentru noi când vine vorba de halit. 

Ne lipsește demnitatea de a trata mâncatul ca un lucru mai mult decât necesar, deși la nivel declarativ suntem numai pe mătănii când vine vorba de mititei, burgărași și BBQ-uri. Veșnici bipolari.

Iubim mâncarea, dar ne lipsește curiozitatea în bucătărie și în special la restaurant. Vom înfuleca aceeași ceafă cu cartofi prăjiți până la moarte, de fiecare dată, iar și iar. Când nu cunoaștem, nu încercăm. La restaurant oricum am venit să mâncăm, nu să explorăm lucruri noi.

Suntem mari grătargii! Dar când ajungem într-o bucătărie de restaurant uităm să facem un șnițel cum trebuie. Dăm mici cruzi sau burgeri sfinți ce plâng cu sânge. Și nu ne zice nimeni că suntem proști pentru că frații noștri acceptă orice se poate mesteca cât de cât. Bogdaproste!

E lege să ne strângem la masă mare în familie cu fiecare ocazie specială, dar înlemnim la telefon sau pe rețele sociale când avem mâncarea în față. Parcă suntem alergici la mâncare caldă și am găsi orice scuză să o gustăm abia când e călâie. Când putea la fel de bine să fie reîncâlzită.

Vorbim cu orele de mâncăruri savurate în trecut, dar ce avem acum în față preferăm să mâncăm pe fugă, în picioare sau cu nasul într-un monitor. Veșnic totul e mai important decât ceva pe care stă toată piramida noastră de nevoi. 

Ăștia suntem și nu ne vom schimba.

De aia nu ne respectăm chefii, de aia nici prea avem chefi pe bune, de aia meniurile restaurantelor sunt încărcate de mâncăruri simple pe care le poți face acasă în maxim 20 de minute. 

Poate de aia bucătăria românească nu e pe nicio hartă culinară. Câte sarmale și mici să bagi în tine? 

Iar lucrurile astea s-ar rezolva de la sine dacă am fi puțini curioși. Puțin aventuroși. Puțin respectuoși.

Comentarii

  1. Eeee....cred ca prea ai luat in serios toata treaba. Mancatul mult si prost se datoreaza, tind sa cred, perioadei comuniste unde, din cate am inteles, au fost ceva probleme cu mancarea iar referitor la mici si cartofi, se merge pe premisa, daca e bun de ce sa schimbam "reteta" :D :). Romanul a fost si va ramane in continuare un gurmand care nu il poti satura cu 2 frunze de rucola si 3 boabe de orez. :D :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?