Treceți la conținutul principal

Faust al lui Purcarete si cel al lui Peter Stein

Imediat dupa Faust-ul lui Purcarete din cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS mai scurt) mi-am zis impreuna cu Oltea Zambori ca nu vom scrie despre aceasta piesa. Ce as putea sa scriu eu ce nu s-a spus in ultimii 5 ani despre Faust al lui Purcarete? Sau mai bine spus ... cum as putea sa descriu torentul de sentimente generat de respectiva piesa?

O sa imi incalc si eu cuvantul si o sa va zic ca este o piesa excelenta. Cea mai impresionanta piesa de teatru pe care am vazut-o vreodata. Este o piesa ce te poate surprinde si la a 5-a vizionare (dupa cum afirma un om care urma sa vada piesa pentru a 6-a oara). Nici eu nu pot spune ca am prins tot din prima. Este grandioasa si este ceva ce nu credeam ca se face in tara noastra.

Este o nebunie ce se intampla pe scena si in jurul tau. Simti cum te apuca de guler ... te ridica de pe scaun ... si te azvarleste in iad. Pentru 2 ore si jumatate ai parasit Sibiul. Nici macar nu pot sa confirm ca e vorba de 2 ore jumatate pentru ca atunci cand Faus mi-a dat voie sa ma intorc in Sibiu eram deja schimbat.

In general sunt destul de cinic in fata hype-ului iar Faust al lui Purcarete este cat se poate de hype-uit. Timp de 3 zile la FITS zeci de oameni mi-au zis lucruri placute de Faust. " E ceva ce te va schimba " mi-au afirmat. Eu in sinea mea zambeam. Eu sa fiu impresionat si marcat atat de usor? HA! Mai ales dupa dezamagirea generata de piesa lui Peter Stein - Faust Fantasia? Stein este un monstru sacru si el a dat-o in bara (cel putin in opinia mea) cu Faust ... atunci cum acest Purcarete poate sa o faca mai bine?

Dar a facut-o. Si a facut-o la o scara grandioasa. Cand ai peste 100 de actori pe scena si alti 100 de oameni din stafful tehnic deja vorbesti de o falnicie ce mie personal mi s-a parut ca are niste origini comuniste. Intr-un mod fascinant nu e vorba de comunismul ala blamat de toata lumea. E vorba de comunismul evenimentelor impunatoare prin volum, perfectiune si sicronizare.

Este un spectacol pe care nu trebuie sa il ratezi in Sibiu pentru ca in alta parte nu ai sanse sa il vezi. Aceasta maretie este dificil de mutat si reprodus in alta parte. Este totusi vorba de o hala industriala gigantica in care trebuie sa acomodezi o multime de actori, spectatori si decoruri. Si cand te gandesti ca biletul costa doar 40 de lei nu ai nicio scuza sa nu te lasi captivat de capodopera lui Purcarete.

Ca sa intelegeti cat de maiestos este Faust o sa va zic cate ceva de Gulliver - piesa de care se ocupa Purcarete zilele astea. Ea este una dintre cele doar 15 piese de teatru prezente la Edinburgh - cel mai mare festival de teatru din lume. Premiera va avea loc in cadrul acelui festival - fiind pentru prima oara in istoria acestui festival cand cei raspunzatori de el invita o piesa de teatru pe care n-au vazut-o niciodata. O versiune beta ce e inca departe de finalizare a fost jucata la Sibiu si Victor Kapra a fost unul dintre putinii norocosi care au avut privilegiu sa o vada. Despre Gulliver puteti sa cititi mai multe la el pe blog (link).

Imi dau seama ca ma intind si nici nu am apucat sa zic o frantura despre cate as avea de spus despre Faust. E atat de zapacitor incat in acelasi timp ti se scurg din creier mai multe idei demne de povestit iar tu nu ai idee pe care o sa pui pe "hartie" prima. Intregul spectacol este o calatorie in abisul dorintelor si al alegerilor dificile.

Si chiar este o calatorie! La un momentdat in "nebunia" lui Purcarete esti ridicat de pe scaun si mutat in spatele scenei unde descoperi cu surpriza  o noua scena. E atat o calatorie simbolica cat si una practica. O simpla scena nu era suficient de mare pentru orgliul lui Faust. A fost nevoie de doua ca sa te faca simti ca ai ajuns acolo in haul iadului. Nu puteai sa simti asta fara sa faci cativa pasi printre porcusorii diabolici si alte moravuri usoare ce te atatau din loc in loc.

O chestie care m-a surprins placut a fost prezenta nuditatii ca unealta de completare a locului unde corpul ti-a fost transportat. In teatrul romanesc nuditatea mi se pare ca are un rol de socat si impresionat privitorul. Nu intregeste o idee si nici nu te ajuta sa descoperi un nou strat. Imi pierdusem speranta ca pot sa vad nuditate de bun gust si ca o importanta piesa a puzzle-ului care defineste povestea. M-am inselat. Se poate si exista in Faust.

Parasind plaiurile mioritice am ajuns si la Faus Fantasia - o piesa regizata de Peter Stein - la FITS 2012. Privilegiu vine din cauza lui Stein ce se bucura de un renume mondial. Mie personal piesa nu mi-a placut. A fost teatru modernist si eu sunt mai old school. Vreau sa vad pasiune si miscare. Faus Fantasia a fost rece si static. A fost despre un Stein sobru ce ne-a citit Faust si a jucat 7 personaje doar din tonalitatea glasului. Prea german pentru gusturile mele. In acelasi timp inteleg cum ar putea sa existe oameni care sa aprecieze asta. Printr-o acceptiune generala putem sa spunem ca nu a fost proasta. Viziunea artisitca era interesanta dar nu si-a gasit bloggerul care aprecieze asta.

Cu o urma de regret ca poate n-am reusit sa transmit tot ce am simtit cand am vazut Faust va las cu ce au scris bloggerii cu care am fost. Intr-o ordine random: Chinezu, Hoinaru, Victor si Anne-Marie.

Iar pe final va las cu un interviu dat pentru BBC de Purcarete.

Comentarii

  1. Ma intreb daca Iona are vro legatura, desi temele difera esenta celor 2 opere paremi-se ca se aseamana destul de mult.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Diablo 3: Rise of the Necromancer a ieșit fix cum trebuia să fie

Versiunea scurtă la ce vreau să zic este deja în titlu.

Versiunea lungă este că după vreo 2-3 ore jucate pot spune cu mâna pe inimă că îmi place necromanul mai mult decât jumătate din clasele din Diablo 3. Aduce destul de mult a ceea ce am jucat aproape obsesiv în Diablo 2 și lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Nu la fel de mult ca anunțul unei versiuni remastered D2, dar p-acolo.

De fapt DLC-ul ăsta este atât de bine închegat încât singurul reproș pe care îl am este referitor la decizia de a aduce necromancerul în universul Diablo 3 printr-un DLC și nu o expansiune. Blizzard fiind printre puținele companii care ignoraseră modul ăsta de muls bani. Ei lucrau 2-3 ani, făceau o expansiune, îi trânteau un preț de 60 de euro și știam că am o grămadă de conținut de care pot să mă bucur.

Pachetul ăsta digital e relativ ieftin pentru un DLC, doar 15 euro, dar s-ar putea să fie primul dintr-o întreagă serie. Lucru care sincer nu mă coafează. Nu pentru că sunt scârțar, dar pentru că DLC-u…

Strongbow - de ceva vreme lansata si la noi in 3 sortimente

Lansarea efectiva a fost acum vreo 3-4 saptamani, dar am evitat sa scriu despre asta inainte sa o localizez offline intr-un supermarket. Oho si cat de greu a fost sa fac asta. Am vanat in Carrefour-ul si Mega Image-ul de la Piata Unirii de parca viata mea depindea de asta.

Cred ca m-ati vazut p-acolo. Cu ochii mijiti, eram cel nehotarat la raionul de beri de import. Ocazional faceam 13-14 si pe la cele cu arome si chiar pe la sucuri - de unde sa stiu unde naiba ar pune ei cidrul (mai are rost sa zic si de mere?).

Gata cu panica! intr-un tarziu au bagat si la mine in cartier cidru Strongbow.


Ce as putea sa zic despre Strongbow? Este un hard cider (4.5% alcool) si la noi in tara vine in trei variante: gold apple, red berries si elderflower. Gold e cel clasic de care probabil ai mai baut prin irish pub-uri, cel de soc nu este pentru toata lumea datorita aromei puternice, iar cel de fructe de padure pare o varianta mai domolita a unui Framboise.

Dupa ce am testat intensiv toate variantele…

Era un băiat bun, da' nu dona zilnic la ONG-uri

Zilnic trăiesc rușinea aceasta: Sunt puțin întârziat spre birou și trebuie să trec printr-o gașcă de tineri energici îmbrăcați relativ la fel care îmi pun de fiecare dată aceeași întrebare.

- Bună! Vrei să faci o faptă bună?

Ce să le răspund? Că nu am timp? Că deja am întârziat la birou? Că am donat relativ recent? Am folosit deja toate scuzele. Îi văd zilnic în același loc prin care din păcate trebuie să trec pentru a ajunge la birou. Nu pot să donez zilnic.

Am ajuns să consider o zi bună atunci când bag privirea în pământ, trec pe lângă ei și nu se lipește niciunul de mine să mă întrebe cum mă cheamă, unde lucrez și dacă aș vrea să fac o faptă bună. Trăiesc cu frică, pe bune.

Frică pentru că nu vreau să fiu răutăcios cu ei și să le știrbesc entuziasmul pentru voluntariat, dar vreau să pot merge în fiecare dimineață la birou fără să ajung să mă întreb dacă sunt o persoană bună sau nu. Știu că sunt.

Ce mișto ar fi dacă cineva care îi organizează pe copiii ăștia nu i-ar mai trimite să…