Treceți la conținutul principal

Faust al lui Purcarete si cel al lui Peter Stein

Imediat dupa Faust-ul lui Purcarete din cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS mai scurt) mi-am zis impreuna cu Oltea Zambori ca nu vom scrie despre aceasta piesa. Ce as putea sa scriu eu ce nu s-a spus in ultimii 5 ani despre Faust al lui Purcarete? Sau mai bine spus ... cum as putea sa descriu torentul de sentimente generat de respectiva piesa?

O sa imi incalc si eu cuvantul si o sa va zic ca este o piesa excelenta. Cea mai impresionanta piesa de teatru pe care am vazut-o vreodata. Este o piesa ce te poate surprinde si la a 5-a vizionare (dupa cum afirma un om care urma sa vada piesa pentru a 6-a oara). Nici eu nu pot spune ca am prins tot din prima. Este grandioasa si este ceva ce nu credeam ca se face in tara noastra.

Este o nebunie ce se intampla pe scena si in jurul tau. Simti cum te apuca de guler ... te ridica de pe scaun ... si te azvarleste in iad. Pentru 2 ore si jumatate ai parasit Sibiul. Nici macar nu pot sa confirm ca e vorba de 2 ore jumatate pentru ca atunci cand Faus mi-a dat voie sa ma intorc in Sibiu eram deja schimbat.

In general sunt destul de cinic in fata hype-ului iar Faust al lui Purcarete este cat se poate de hype-uit. Timp de 3 zile la FITS zeci de oameni mi-au zis lucruri placute de Faust. " E ceva ce te va schimba " mi-au afirmat. Eu in sinea mea zambeam. Eu sa fiu impresionat si marcat atat de usor? HA! Mai ales dupa dezamagirea generata de piesa lui Peter Stein - Faust Fantasia? Stein este un monstru sacru si el a dat-o in bara (cel putin in opinia mea) cu Faust ... atunci cum acest Purcarete poate sa o faca mai bine?

Dar a facut-o. Si a facut-o la o scara grandioasa. Cand ai peste 100 de actori pe scena si alti 100 de oameni din stafful tehnic deja vorbesti de o falnicie ce mie personal mi s-a parut ca are niste origini comuniste. Intr-un mod fascinant nu e vorba de comunismul ala blamat de toata lumea. E vorba de comunismul evenimentelor impunatoare prin volum, perfectiune si sicronizare.

Este un spectacol pe care nu trebuie sa il ratezi in Sibiu pentru ca in alta parte nu ai sanse sa il vezi. Aceasta maretie este dificil de mutat si reprodus in alta parte. Este totusi vorba de o hala industriala gigantica in care trebuie sa acomodezi o multime de actori, spectatori si decoruri. Si cand te gandesti ca biletul costa doar 40 de lei nu ai nicio scuza sa nu te lasi captivat de capodopera lui Purcarete.

Ca sa intelegeti cat de maiestos este Faust o sa va zic cate ceva de Gulliver - piesa de care se ocupa Purcarete zilele astea. Ea este una dintre cele doar 15 piese de teatru prezente la Edinburgh - cel mai mare festival de teatru din lume. Premiera va avea loc in cadrul acelui festival - fiind pentru prima oara in istoria acestui festival cand cei raspunzatori de el invita o piesa de teatru pe care n-au vazut-o niciodata. O versiune beta ce e inca departe de finalizare a fost jucata la Sibiu si Victor Kapra a fost unul dintre putinii norocosi care au avut privilegiu sa o vada. Despre Gulliver puteti sa cititi mai multe la el pe blog (link).

Imi dau seama ca ma intind si nici nu am apucat sa zic o frantura despre cate as avea de spus despre Faust. E atat de zapacitor incat in acelasi timp ti se scurg din creier mai multe idei demne de povestit iar tu nu ai idee pe care o sa pui pe "hartie" prima. Intregul spectacol este o calatorie in abisul dorintelor si al alegerilor dificile.

Si chiar este o calatorie! La un momentdat in "nebunia" lui Purcarete esti ridicat de pe scaun si mutat in spatele scenei unde descoperi cu surpriza  o noua scena. E atat o calatorie simbolica cat si una practica. O simpla scena nu era suficient de mare pentru orgliul lui Faust. A fost nevoie de doua ca sa te faca simti ca ai ajuns acolo in haul iadului. Nu puteai sa simti asta fara sa faci cativa pasi printre porcusorii diabolici si alte moravuri usoare ce te atatau din loc in loc.

O chestie care m-a surprins placut a fost prezenta nuditatii ca unealta de completare a locului unde corpul ti-a fost transportat. In teatrul romanesc nuditatea mi se pare ca are un rol de socat si impresionat privitorul. Nu intregeste o idee si nici nu te ajuta sa descoperi un nou strat. Imi pierdusem speranta ca pot sa vad nuditate de bun gust si ca o importanta piesa a puzzle-ului care defineste povestea. M-am inselat. Se poate si exista in Faust.

Parasind plaiurile mioritice am ajuns si la Faus Fantasia - o piesa regizata de Peter Stein - la FITS 2012. Privilegiu vine din cauza lui Stein ce se bucura de un renume mondial. Mie personal piesa nu mi-a placut. A fost teatru modernist si eu sunt mai old school. Vreau sa vad pasiune si miscare. Faus Fantasia a fost rece si static. A fost despre un Stein sobru ce ne-a citit Faust si a jucat 7 personaje doar din tonalitatea glasului. Prea german pentru gusturile mele. In acelasi timp inteleg cum ar putea sa existe oameni care sa aprecieze asta. Printr-o acceptiune generala putem sa spunem ca nu a fost proasta. Viziunea artisitca era interesanta dar nu si-a gasit bloggerul care aprecieze asta.

Cu o urma de regret ca poate n-am reusit sa transmit tot ce am simtit cand am vazut Faust va las cu ce au scris bloggerii cu care am fost. Intr-o ordine random: Chinezu, Hoinaru, Victor si Anne-Marie.

Iar pe final va las cu un interviu dat pentru BBC de Purcarete.

Comentarii

  1. Ma intreb daca Iona are vro legatura, desi temele difera esenta celor 2 opere paremi-se ca se aseamana destul de mult.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …