Treceți la conținutul principal

D'ale Carnavalului lui Purcarete

Aseara cu mic cu mare a fost blogosfera la Opera Romana sa vada D'ale Carnavalului in regia lui Purcarete. Spectacol venit tocmai de la Sibiu pentru Festivalul Comediei Romanesti - festCO. M-am dus curios sa vad cum iei iese o comedie omului care m-a impresionat cu Faust. I-a iesit bine. Desi e ciudat sa explic ca ce mi-a placut cel mai mult a fost izul de modernism dat clasicei piese avand in vedere ca mai nimic nu era apropiat de timpul nostru (costume, grai & muzica).

Eu asa am perceput piesa. Si am senzatia ca multi din sala or sa imi dea dreptate pentru ca de mult n-am mai vazut oameni sa rada cu atat de multa pofta la D'ale Carnavalului. E bun Purcarete si poate mai buni sunt actorii Teatrului Radu Stanca. V-as recomanda sa vedeti piesa dar din pacate nu se mai joaca in Bucuresti. La Sibiu sigur o gasiti.


Chiriac e un fenomen atat de savuros de privit dupa ce l-ai cunoscut live
Imi place ca la piesele lui Purcarete (am vazut 2 asa ca o sa imi permit o aceasta aroganta) nu esti un simplu privitor ce sta cuminte si nederanjat in locul sau. Esti decor pentru actori daca pot sa zic asa. Esti asaltat de mirosuri si pofte. Cat am salivat la berea bauta de Chiriac sau la ceapa verde din care se infrupta cu atat de multa pofta Ofelia.

Cand am vazut gratarul in spate aproape ca vroiam sa ma ridic sa plec. Nu se poate domne sa faca gratar si tu sa ai matul lipit de sira spinarii. Spre fericirea mea nu a fost cazul sa il faca live. Opera Romana presupun ca nu le-a dat voie. La reprezentatia din Sibiu de acum cateva saptamani aparent l-au facut live.

FestCO mai tine pana Duminica. Aveti timp sa dati o fuga pentru cateva rasete.

Comentarii

  1. la sibiu gratarul e live si ploaia, de asemenea, in asa fel incat tot praful de pe scena devine noroi.. ca tot vorbim de simboluri la SP :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …