Treceți la conținutul principal

Ardealul - turist in propria-mi tara!

Nu stiu cat de mult si-au vizitat altii tara, dar pentru mine Ardealul inca are o farama de mister. Este regiunea careia i-am explorat cel mai putin traditiile si bunataturile. Locul in care desi ajung de cel putin cateva ori pe an, intotdeauna descopar ceva nou si inedit. Si vreau sa va zic ca imi place aceasta certitudine pe care o am de fiecare data cand trec Carpatii.

Cu gandul acesta in minte, joia trecuta am plecat intr-o expeditie de diminuare a acestui mister care e intruchipat de Ardeal. Planul era simplu - 8 bloggeri in 3 masini isi vor stabili un avanpost in Saschiz, iar de acolo vor explora si cucerii maduva salbatica a Ardealului: Sighioara - Lapusna - Cheile Bicazului -Zetea - Biertan - Agnita - Dejani - Apold - Saschiz. Peste 710 km de asfalt si drumuri de pamant ne asteptau respectuos sa ne ofere o gura veritabila de Ardeal.

Privelistea de dimineata continea intotdeauna minim 50% ceata.
Prima experienta a venit dupa un drum de aproape 5 ore din Bucuresti, am ajuns in locul care urma sa ne fie sediu general pentru urmatoarele patru zile: Hanul Cetatii din Saschiz - un han deschis in urma cu 200 de ani - 1814.

Han care ne-a intampinat - ca pe drumetii de odinioara - cu o ciorba de afumatura si tarhon. Cu astfel de tratare nici nu ai cum sa nu uiti de oboseala si sa te asterni la povestit. Ceea ce am si facut ceasuri bune dupa miezul noptii.

Abia pe zi am remarcat curtea interioara care si-a pastrat o parte din farmecul de altadata
Zilele urmatoare au continuat cu explorarea gustului ardelenesc: papricas, gulas, somloi, supa de fructe, sarmale ardelenesti, tocanita de iepure, salam de cerb sau salata de conopida - acestea fiind doar cateva dintre merindele oferite de localnici. Nici nu stiti cat de greu mi-a fost cu insiruirea asta. Imi ploua in gura si acum la gandul celor gustate.

Dar ce-ar fi gustul ardelenesc fara putina palinca piscacioasa care sa mai stearga din toata infratirea asta intre carne si legume? Am degustat o clasica a zonei - cea de gutui; am continuat cu una inedita - de salcam; si m-am indragostit de una de soc. Ce aroma, ce parfum, ce buchet (daca mi se permite). Si mi se permite pentru ca am adus o mostra de 2 litri acasa. Sa fie cu prieteni. Sa fie bine.

Rezultatul a 50 de ani de exploatare a pietrei. 
Totusi, nu toate lucrurile frumoase din Ardeal ti se perinda cu atata usurinta prin fata nasului. Unele sunt ascunse si te asteapta sa le descoperi istoria. Un exemplu de astfel de loc este cetatea taraneasca Saschiz - lasata in paragina, ea pierde incet incet ultima batalie (cea cu natura) pe care o va mai vedea. Totusi, efortul de a ajunge la ea iti este rasplatit cu o priveliste demna de un tablou grigorescian.

Intreaga compozitie mi se pare reprezentativa pentru regiune. 
Acum intelegeti de ce tot vorbesc de cateva minute de frumusetea Ardealului? Genul asta de priveliste te lasa pur si simplu cu gura cascata. In plus, gratie lui Razvan avem o perspectiva din care cetatea probabil ca n-a mai fost vazuta niciodata - din drona! (link).

Ne-am tot obisnuit ca strainii sa ne zica ca avem o tara superba, dar cumva uitam sa experimentam si noi aceasta senzatie. Dam din mana, din cap si spunem da! da! da!, dar tot in destinatiile arhi-turistinice ne imbulzim in detrimentul unor momente ca cel surprins in imaginea de mai sus.

Razvan pregatindu-se sa droneze cetatea taraneasca a Saschizului.
Nu vreau sa inchei articolul pe tonul asta pentru ca stiu foarte bine cat de usor e sa te lasi purtat de comoditate. Sa preferi sa mergi in locuri usor de ajuns. Unde sa ai semnal full 4G si WiFi in camera. Sa te duci la cele mai bune restaurante recomandate de Foursquare si sa te bucuri de tot confortul cu care erai obisnuit de acasa.

Totusi, viata e prea scurta pentru a fi traita doar sub povara semnalului!

4×4 Goodyear Experience powered by Tiriac Auto.
Cateodata trebuie sa incerci o aventura! Am incercat sa ma gandesc cum as putea sa o zic altfel, dar pana la urma ceea ce s-a intamplat in #goodyear4x4 este o aventura. Este o aventura de a descoperi locuri noi - daca vrei sa ii zici asa. O aventura de regasire a frumusetilor traditionale - vor spune altii.

O aventura prin care noi cei participanti incercam sa va convingem pe voi cititorii sa incercati ceva nou sau sa incercati ceva vechi (cand eram mic obisnuiam sa fac roadtrip-uri prin tara cu familia). Cuvantul cheie in tot acest indemn este sa incercati ceva.

Lacul Rosu - combinatia intre adancimea mica si felul in care pica lumina il fac in must visit pentru orice fotograf.

Acestea fiind zise, sper ca nu am fost prea impertinent in a va scoate din zona de confort. Daca totusi am reusit sa realizez acest declic, vreau sa va zic ca pe site-ul Goodyear gasiti o sectiune cu posibile trasee de incercat pe timp de iarna sau primavara/vara. Vointa sa existe.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…