Treceți la conținutul principal

Epopeea cardului SD Wireless

Fie ca ai fost scartar, fie ca ai luat o decizie rationala de a nu da inca 75% din pretul camerei foto pe wifi,nfc si ecran rabatabil, mai devreme sau mai tarziu iti vei da seama ca wifi-ul ala nu era o idee chiar atat de rea. Problema e ca faptul e deja consumat, camera ta nu te va ajuta foarte mult in greblarea like-urilor pe Instagram si Facebook. Dar stai, exista o solutie! Cardul SD Wifi.

Asa mi-am zis si eu acum vreo 2 luni cand mi-am luat Sony RX100-le versiunea intai. Am inceput sa studiez problema si sa descopar ca exista doar doi jucatori de carduri wifi sd in tara: Eyefi si Transcend.

Si mai scump si mai usor de gasit, Eyefi se adreseaza profesionistilor care trag in studio - pentru ca tot ce tragi iti arunca automat wireless pe laptop/storage/desktop etc. Lucru pe care eu de exemplu nu il doream, asa ca am cautat mai departe o solutie de alege poza si download in telefon. 

Transcend poate sa faca asta cu oarecare succes. Zic oarecare pentru ca review-urile sunt mixte pe internet, iar unitatea pe care eu mi-am cumparat-o era stricata si a trebuit sa o returnez. Buba face ca Transcend-ul sa fie si mai greu de gasit, asa ca n-am putut sa iau alt card la schimb pentru ca tocmai returnam ultima bucata.



Dar saga nu s-a terminat aici, prin cineva am reusit sa fac rost tocmai din US of A de un card Toshiba FlashAir versiunea 3. Nu stiu cum sunt celelalte versiuni, dar a 3-a merge fara nicio problema. Nu pierzi semnalul, se conecteaza usor si transferul este rapid (1-2 secunde pe imagine) pentru ca e un card de clasa 10. In plus, a fost si ieftinache - doar 160 de lei.

Care este concluzia la care am ajuns dupa acesta aventura in lumea cardurilor SD wireless? Ce e in aparat default e sfant, dar si mai scump in acelasi timp. Cu toate astea, un card SD wifi poate aduca o noua viata camerelor mai vechi, dar si feedului tau de pe retelele sociale.

Surprinzator, poti sa ai aceleasi rezultate, intr-un mod mai putin elegant, cu un cablu USB OTG de 20 de lei si un telefon cu Android. Da! Androidul suporta plug and play si poti sa transferi poze din camera prin USB, ai nevoie doar de un cablu USB normal si de unul mai special - cel de care ziceam mai sus.

Dar finalitatea este aceeasi - editarile si ultra editarile pe calculator vor ramane pentru fotografii pro si semi profesionisti, iar fotografii sociali vor vrea doar sa dea cat mai repede cadrul surprins. Traiasca transferul wireless catre telefon!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…