Treceți la conținutul principal

Ce motiv am de upgrade dacă nu se strică?

Lansare Samsung S7 si S7 edge in Romania

Vroiam să scriu astăzi despre cât de util este Google Chromecast 1.0 după 2 ani și trei luni de utilizare, dar mi-am dat seama că pe eMag mai găsești doar versiunea 2.0. Practic, ce am acasă este învechit, mai lent și mai puțin performant. Problema este că funcționează perfect și nu simt nevoia unui upgrade. La fel stă situația și cu tableta Nexus 7 2013. Are 3 ani și merge exemplar pentru ce am eu nevoie (reddit, feedly, twitch & youtube).

Joia trecută am fost la lansarea Samsung-ului S7 si S7 Edge - telefoane exemplare din toate punctele de vedere, dar care nu-mi răspund unei nevoi pe care telefonul actual, Asus ZenFone 2 lansat acum un an, nu o acoperă deja într-un mod decent.

Ok. Are camera mult mai buna și fotografiază mai bine în lumină slabă - lucruri care sunt irelevante dacă le compar cu camera foto pe care o târăsc în permanență după mine: Panasonic LX100. Ah. Așa n-aș mai căra-o? Încă n-au ajuns ajuns telefoanele la nivelul ăla performanță și îmi cam place să o am cu mine.

E vorba de ce scria Vali acum câteva săptămâni: smartphone-urile actuale și-au atins limitele. Și nu e vorba doar de smartphone-uri. În general electronicele par că și-au atins pragul de inovație. Dacă nu mi se strică ceva, nu am motive extrem de serioase să schimb ce deja am. Cel puțin nu pentru minim 3 ani. S-au dus zilele upgrade-urilor anuale.

uitam ieri la ce oferă nou Android N și este o glumiță. Notificări mai complexe? Meniul de setări al telefonului cu mai multe informații pe ecran? Hai lasă-mă! Sunt niște brizbriz-uri care nu schimbă cu nimic modul în care voi folosi telefonul zilnic.

O să ajungem ca în mitul ăla urban despre fiabilitatea mașinilor Mercedes din anii 80 care a trebuit compromisă pentru că nu mai cumpărau oamenii mașini noi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …