Treceți la conținutul principal

Românisme - îngrășatul porcului în ajun


Citeam de dimineață mostra de înțelepciune a lui Eftimie despre motivele pentru care cei bătrâni votează cu cine votează și mă gândeam la o discuție relativ recentă cu niște prieteni. Eu le ziceam că nu îi judec pe vârstnicii care votează cum același partid de zeci de ani. Atât știu, atât fac. Pensia este sfântă și orice modificare în rău este o declarație de război. Și așa ar și trebui să fie. Nu. Problema nu e la această masă de oameni. Ei de bine de rău votează la fel de 20 de ani încoace cu o precizie de invidiat.

Nu, problema este la noi, cei tineri. La toți activiștii de canapea care credem că lucrurile se pot schimba cu un share. Cu un Nu vota cu ăla ca e hoț și atât. Noi cei care ne trezim în ajun că n-am atins targetul și băgăm tare toată noaptea ca să iasă bine. Că așa ne-am obișnuit și că așa suntem. O întreagă generație capabilă de lucruri mărețe, dar doar în zvâcniri scurte că apoi ne găsim altă preocupare și uităm de ce am tras tare acum două săptămâni. Lucru ăsta s-a văzut cel mai bine la protestele de anul trecut.

Problema e că astfel de percepții nu se schimbă de pe o zi pe alta. E precum efectul eroziv al apei. Pișă-te pe o piatră cu toată puterea și vei vedea că doar ai reușit să te stropești. Fă asta ani la rândul cu moderație și o să vezi schimbări vizibile. Eh. Lucrul ăsta nu-l înțelegem sau nu avem timp de el pentru că recompensa nu este imediată.

De asta la alegerile din '08 echipa de campanie a lui Obama îi îndemna cu câteva luni înainte de alegeri pe tineri să își viziteze bunicii în Florida mai des. Ca să aibă timp să le vorbească și ca să îi convingă că poate Obama e mai bun - că ăsta e un proces care are nevoie de timp. Buni o să zică da la orice îi zici că doar se bucură că te vede. Treci mai des p-acasă și vorbește-le și poate chiar te vor asculta. Poate chiar vor înțelege.

Din acest motiv mai degrabă susțin campaniile care doar îndrumă lumea la vot. Poate așa se contrabalansează procentul de bunici care votează. Statistic vorbind, fiecare pensionar are un nepot care ar putea să îi anuleze votul, dar cine are timp de vot? E mai ușor să te lamentezi pe Facebook. Să faci mișto pe #hashtaguri și prin meme-uri. Ești rebel și ridici un măreț deget mijlociu sistemului. So hipsterish. Dar dacă îți păsa cu adevărat te apucai să faci lobby de luni de zile. Dacă nu printre bunici, măcar printre prieteni.

Dar cine are timp de prostii din astea? E mai important să ne dăm cu părere de Trump și Hillary că alegerile lor sunt mai cooleanu. Ai noștri oricum sunt toți o apă și un pământ. Nu? Hmm. Am și uitat de la ce am plecat scriind rândurile astea. Noroc că am dat share! #win

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…