Treceți la conținutul principal

Despre oameni si melci (2012) review

Aseara l-am vazut si ma gandeam sa scriu cateva impresii. O iau punctual cu 3 care mi-au placut si 3 care nu mi-au placut la film. Sa incepem cu cele rele ca alea aparent intereseaza mai mult.




Nu mi-a placut ca ...

  • Niciun personaj din film nu puteai sa il urasti sau sa il iubesti. Nu la superlativ cel putin. Fiecare avea crucile lui de purtat si simpatizai cu ele cumva. Nu sunt mare fan al filmelor cu personaje reale. Cele care au si calitati si defecte. Imi plac lucrurile albe si negre ... cel putin in filme
  • Povestea pare sa aiba niste gaurele care te lasa cu niste mici semne de intrebare. Nu multe. Nu afecteaza povestea dar mi-as fi dorit sa nu existe. Lucrurile sa fie limpezi in capul meu. 
  • Ideea care da tot plot-ul filmului este cam ... greu de crezut. Premiza de la care se porneste este incredibila chiar si pentru Romania. 

Mi-a placut ca  ...

  • Filmul in ansamblu pare foarte familiar. Iti aduce aminte de copilarie si de Romania de atunci. Decorurile sunt foarte bine alese si cmpleteaza imaginea pe care ti-o zugraveste regizorul. Atentia la detalii este impresionanta
  • Nu este chiar atat de dramatic ca majoritatea filmelor Romanesti. Da ma am inteles. A fost greu dar ma da-o-n branza ca ne-am saturat sa tot vedem asta in fiecare film. Despre oameni si melci reuseste sa se tina departe de dramatizarea asta excesiva. Nota bene! Regizori ... se poate si altfel.
  • L-am vazut pe Dorel Visan facand un rol excelent. M-a captivat. Nu sunt un fan si nici nu i-am urmarit cariera, dar Dorel Visan in filmul asta iti lasa impresia ca nu joaca un rol. Nu urmeaza un scenariu. Ti se pare ca este natural si el chiar este directorul uzinei. Cred ca daca o sa il vad pe strada o sa ii zic: Buna ziua domn director!

Bonus. Am primit un melc viu intr-o cutie :) Il/o cheama Pollitt si momentant este cu un snailsitter cat timp sunt eu plecat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…