Zi ca-ti place - o docufictiune de Cornel Mihalache
Saptamana trecuta am fost Cinema Studio sa vad o docufictiune facuta de Casa de Productie TVR si Uniunea Cineastilor din Romania. Un film de o ora ce a umplut Studio-ul pana la refuz - oameni de toate varstele ce au ocupat toate locurile si mocheta cinematografului. Film realizat pentru micul ecran si candva in urmatoarea perioada urmeaza sa fie difuzat pe TVR se poate vedea online aici.
In primele 5 minute ale filmului ma gandeam ca este cea mai buna comedie romaneasca pe care am vazut-o in ultimii 5 ani. Dupa 5 minute mi s-a sters gandul asta din minte. Alt film romanesc care sufera de fatidicul ce pare sa caracterizeze orice productie autohtona.
Filmul incepe cu un fel de colaj intre inregistrarile TVR de la dezbaterile prezidentiale cu secvente filmate cu actori candidati la presedentie. Un mix excelent ce a fost intampinat de rasete zgomotoase din partea audientei. Ideea este excelenta! Discursul candidatilor din 96, 2000, 2004, 2009 tinde sa fie de tot rasul, daca mai strecori niste actori ce puncteaza fix unde istoria le da dreptate, combini asta cu secvente excelente ce ilustreaza limbajul nonverbal al candidatilor reali ... pai iti iese o tochitura ce te face sa explodezi de ras.
Din pacate, cum ziceam mai sus, noi nu prea ne pricepem sa facem comedioare. Trebuie sa avem un mesaj. O metafora. O doza de dramatism, ca altfel nu ne place. Cam asa e si cu filmul asta. Cinci minute de ras si apoi 5 minute de liniste profunda in sala. Partea amuzanta e suculenta si din cauza asta te cam paleste din fundul curtii bucata dramatica de teatru teatru. Explozie de drama si seriozitate.
Practic filmul e facut din 2 entitati distincte: un montaj amuzant si o piesa de teatru despre violul continuu al clasei politice napadita de cele 7 pacate capitale. Ambele parti sunt agreabile si puncteaza destul de bine pe ceea ce isi doresc sa realize, dar eu personal preferam sa le vad separat. Impreuna sunt prea reactive pentru a face casa buna.
Si sala a reactionat la fel ca si mine. S-a pierdut intr-un amalgam de sentimente si a ramas muta pe la finalul filmului. Totusi, pot spune ca a fost o experienta interesanta ce mi-a adus aminte de ce nu prea diger filme romanesti: sunt satul de drame si de dorinta de soca audienta.
Daca aveti ocazia sa il vedeti, va recomand sa ii acordati o ora din viata voastra tocmai pentru ca ilustreaza atat de bine ce inseamna filmul romanesc si pentru ca e o drama destul de buna - chiar daca te lasa cu un gust amar.
[Pagina de pe Facebook a filmului]
In primele 5 minute ale filmului ma gandeam ca este cea mai buna comedie romaneasca pe care am vazut-o in ultimii 5 ani. Dupa 5 minute mi s-a sters gandul asta din minte. Alt film romanesc care sufera de fatidicul ce pare sa caracterizeze orice productie autohtona.
Filmul incepe cu un fel de colaj intre inregistrarile TVR de la dezbaterile prezidentiale cu secvente filmate cu actori candidati la presedentie. Un mix excelent ce a fost intampinat de rasete zgomotoase din partea audientei. Ideea este excelenta! Discursul candidatilor din 96, 2000, 2004, 2009 tinde sa fie de tot rasul, daca mai strecori niste actori ce puncteaza fix unde istoria le da dreptate, combini asta cu secvente excelente ce ilustreaza limbajul nonverbal al candidatilor reali ... pai iti iese o tochitura ce te face sa explodezi de ras.
Din pacate, cum ziceam mai sus, noi nu prea ne pricepem sa facem comedioare. Trebuie sa avem un mesaj. O metafora. O doza de dramatism, ca altfel nu ne place. Cam asa e si cu filmul asta. Cinci minute de ras si apoi 5 minute de liniste profunda in sala. Partea amuzanta e suculenta si din cauza asta te cam paleste din fundul curtii bucata dramatica de teatru teatru. Explozie de drama si seriozitate.
Practic filmul e facut din 2 entitati distincte: un montaj amuzant si o piesa de teatru despre violul continuu al clasei politice napadita de cele 7 pacate capitale. Ambele parti sunt agreabile si puncteaza destul de bine pe ceea ce isi doresc sa realize, dar eu personal preferam sa le vad separat. Impreuna sunt prea reactive pentru a face casa buna.
Si sala a reactionat la fel ca si mine. S-a pierdut intr-un amalgam de sentimente si a ramas muta pe la finalul filmului. Totusi, pot spune ca a fost o experienta interesanta ce mi-a adus aminte de ce nu prea diger filme romanesti: sunt satul de drame si de dorinta de soca audienta.
Daca aveti ocazia sa il vedeti, va recomand sa ii acordati o ora din viata voastra tocmai pentru ca ilustreaza atat de bine ce inseamna filmul romanesc si pentru ca e o drama destul de buna - chiar daca te lasa cu un gust amar.
[Pagina de pe Facebook a filmului]
Comentarii
Trimiteți un comentariu