Treceți la conținutul principal

Zi ca-ti place - o docufictiune de Cornel Mihalache

Saptamana trecuta am fost Cinema Studio sa vad o docufictiune facuta de Casa de Productie TVR si Uniunea Cineastilor din Romania. Un film de o ora ce a umplut Studio-ul pana la refuz - oameni de toate varstele ce au ocupat toate locurile si mocheta cinematografului. Film realizat pentru micul ecran si candva in urmatoarea perioada urmeaza sa fie difuzat pe TVR se poate vedea online aici.


In primele 5 minute ale filmului ma gandeam ca este cea mai buna comedie romaneasca pe care am vazut-o in ultimii 5 ani. Dupa 5 minute mi s-a sters gandul asta din minte. Alt film romanesc care sufera de fatidicul ce pare sa caracterizeze orice productie autohtona.

Filmul incepe cu un fel de colaj intre inregistrarile TVR de la dezbaterile prezidentiale cu secvente filmate cu actori candidati la presedentie. Un mix excelent ce a fost intampinat de rasete zgomotoase din partea audientei. Ideea este excelenta! Discursul candidatilor din 96, 2000, 2004, 2009 tinde sa fie de tot rasul, daca mai strecori niste actori ce puncteaza fix unde istoria le da dreptate, combini asta cu secvente excelente ce ilustreaza limbajul nonverbal al candidatilor reali ... pai iti iese o tochitura ce te face sa explodezi de ras.


Din pacate, cum ziceam mai sus, noi nu prea ne pricepem sa facem comedioare. Trebuie sa avem un mesaj. O metafora. O doza de dramatism, ca altfel nu ne place. Cam asa e si cu filmul asta. Cinci minute de ras si apoi 5 minute de liniste profunda in sala. Partea amuzanta e suculenta si din cauza asta te cam paleste din fundul curtii bucata dramatica de teatru teatru. Explozie de drama si seriozitate.

Practic filmul e facut din 2 entitati distincte: un montaj amuzant si o piesa de teatru despre violul continuu al clasei politice napadita de cele 7 pacate capitale. Ambele parti sunt agreabile si puncteaza destul de bine pe ceea ce isi doresc sa realize, dar eu personal preferam sa le vad separat. Impreuna sunt prea reactive pentru a face casa buna.

Si sala a reactionat la fel ca si mine. S-a pierdut intr-un amalgam de sentimente si a ramas muta pe la finalul filmului. Totusi, pot spune ca a fost o experienta interesanta ce mi-a adus aminte de ce nu prea diger filme romanesti: sunt satul de drame si de dorinta de soca audienta.


Daca aveti ocazia sa il vedeti, va recomand sa ii acordati o ora din viata voastra tocmai pentru ca ilustreaza atat de bine ce inseamna filmul romanesc si pentru ca e o drama destul de buna - chiar daca te lasa cu un gust amar.

[Pagina de pe Facebook a filmului]

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…