Treceți la conținutul principal

Cand ca ai cunoscut ultima oara sfidarea?

Iti imaginezi cum e sa treci in fiecare zi pe langa un obiect care iti aduce aminte de un abuz? Un obiect care pur si simplu te sfideaza, care te face sa te gandesti de ce eu? Nu iti imagina ca este ceva care iti schimba viata, dar e un lucru marunt cu care trebuie sa traiesti in fiecare zi. Eh. Pentru mine acest obiect este o bicicleta ponosita legata de aproape doi in scara blocului de balustrada.

Legata asta e mai mult incatusata, pentru ca nu s-a miscat de acolo in toata aceasta perioada. Cum stiu asta? Dupa o anumita perioada am inceput sa ii fac semne pe saua acoperita de praf, semne care inca le poti admira si acum. Practic este o bicicleta abandonata. Pai si de ce ma $£^%^%$ pe mine grija de ea?

Eu sunt victima a doua biciclete furate. Legate regulemtar cu lant. Una s-a evaporat intr-un camin din Tei pe la etajul 7, iar alta chiar in blocul in care locuiesc de atatia ani. Bloc de la care am pretentii, avand pozitionarea centrala si sfera de activitate a majoritatea locatarilor. Mai jignitor e cum mi-a fost furata a doua bicicleta: am dat o tura de dimineata, am legat-o de balustrada din bloc, m-am dus sus sa fac un dus si sa mananc ceva, am coborat doua ore mai tarziu ca sa o descoper pierduta pentru eternitate.

Nu asta e definitia sfidarii? Sa vezi in fiecare zi cum o bicicleta sta bine merci de balustrada unde tie ti-a fost furata in doar 2 ore o bicicleta la fel de uzata? Pai cum sa nu te frustrezi putin? Cum sa nu iti strici putin ziua de fiecare data cand cobori cu liftul? Eh. Sa nu dramatizam. E o poveste pe care eu cel putin o gasesc amuzanta, genul ala de amuzant din filmele de comedie, de asta am si ales sa o impartasesc pe blog (IRL am mai impartasit isprava asta).

End of rant..

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

15 minute de palme transpirate: cum s-a aterizat ieri pe aeroportul din Düsseldorf

Zborul a devenit atât de tehnologizat că atunci când spui pilot te gândești la un gigel ce face integrame pe toată durata zborului. Păi nu mai e ca acum 40-50 de ani când să fii pilot însemna ceva. Acum te urci în avion, apeși câteva butoane și calculatorul face totul. Apoi te trântește la pământ un video ca cel de mai sus unde te uiți ca vițelul la poartă.

Filmul e de ieri din timpul furtunii Friederike, cea mai puternică din ultimii 11 ani, care s-a făcut remarcată prin vânturi de până la 140km/h - asta dacă n-am greșit eu conversia din noduri în km/h.

Mă gândeam că la astfel de vânturi se închide aeroportul, dar s-ar părea că băieții ăștia experți în rebusuri și integrame se pricep și la a pune avionul pe pistă în siguranță. Aici a mai contat și scula cu care lucrau că unora le-au trebuit câte 3 încercări, dar majoritatea și-au adus pasagerii în siguranță în aeroportul în care trebuiau să ajungă.

Câteva highlight-uri din filmuleț:

13:40 - băi băiete, cred că au dus avionul direct …