Treceți la conținutul principal

Film Romanesc: Un etaj mai jos (2015)

De fiecare data cand ma duc sa vad un film romanesc, incerc sa nu il compar cu o productie hollywoodiana. Stiu ca Europa are alta scoala de film, stiu ca Europa de Est are specificul ei, dar involuntar comparatia ajunge sa se intample.

Lucru care nu este deloc benefic pentru scoala europeana new age de film: au prea multe cadre lungi in care nu se intampla efectiv nimic atat in primplan cat si in fundal, filmele se termina prea brusc si in general fara ceva spectaculos/memorabil si happy endingul lipseste, la fel si morala care ar trebui sa te insoteasca pana acasa si sa salasuiasca cu tine mai bine de cateva minute.

Iar cu filmele romanesti treaba sta si mai nisat, il vezi si apoi vine cineva sa te intrebe ce a vrut sa zica autorul. Noroc cu dresajul de la limba romana ca incepi sa despici firul in patru si sa scrii instinctiv patru pagini de rezumat. Nu stiu de ce ne place sa ne complicam astfel.

Add caption

La invitatia celor de la UniCredit, am vazut aseara Un etaj mai jos (noul film al lui Radu Muntean) si mi-am readus aminte de toate aceste lucruri. Dupa o ora si jumatate, finalul a venit atat de brusc incat putea la fel de bine sa se termine dupa primele 10-15 minute.

Ulterior mi-am dat seama ca este ceva gresit cu mine pentru ca la Q&A-ul cu regizorul si echipa de filmare, majoritatea oamenilor din sala pareau multumiti incantati de acest final anticlimactic. A avut o domnisoara tentativa de a isi exprima dezamagirea legata de finalul filmului, dar a fost repede pusa la punct cu mistouri culturale.

Trailer mai jos:



Un etaj mai jos este o realizare mai fericita a curentului acesta new age romanesc si il recomand tuturor fanilor genului. Ghiolbanilor hollywoodieni asemanatori mie nu le-as da unda verde pentru a merge de pe 18 septembrie sa il vada. Pur si simplu nu o sa fie o experienta placuta, chiar daca este filmat destul de bine si actorii joaca binisor.

Inca astept filmul ala romanesc care sa aduca echilibru intre filmele facute aparent doar pentru Cannes si comercialul idiot pe care il vezi la televizor cu titlu de comedie.

Comentarii

Populare în ultima săptămână

O plimbare prin Bucuresti in 1993

Am dat întâmplător pe YouTube de video-ul de mai jos și m-am uitat captivat la cele 36 de minute de plimbat prin jumătate de București. Ceva ce azi, 26 de ani mai târziu, intră în zona legendelor urbane.

Dar să nu fiu absurd, un sfert de secol nu e o perioadă de timp neglijabilă. Cu siguranță optimiștii vor vedea bunăstarea așternută peste Capitala în tot acest timp, la fel cum pesimiștii vor spune ca de fapt nu prea s-au schimbat atât de multe lucruri încât să nu mai recunoști orașul.

Și cred că e un lucru care ține de vârstă. Pe YouTube ăi mai tineri tindeau să fie mai des în prima categorie, iar ăștia mai bătrâni în a doua.

Să ne întoarcem totuși la clip.



Ziceți și voi: s-a schimbat suficient de mult orașul în tot acest timp?

ps. Deși seamănă, în locul pasagerului nu e Florin Călinescu.

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Reciclatul e pentru fraieri

Au trecut mai bine 3 ani de când mi-am propus să reciclez tot ce se poate recicla. Trei ani de reciclare selectivă și mers aproape lunar la pubele din cartier. Ani în care mi-am dat seama că trebuie să fii destul de fraier să faci asta în Sectorul 4 al Capitalei.

Pe la început aveam pubelele peste bulevard la vreo 450 de metri de bloc. După vreo trei-patru luni au dispărut și au apărut altele la vreo 600 de metri, tot pe partea ailaltă a bulevardului. Nicio problemă, am gamba frumoasă și pot să car sacul lui Moș Crăciun în spate. E mai greu cu sticlele de bere, dar fiecare viciu se plătește cumva.

Nu trece un an, iar REBU pierde contractul de curățenie în favoarea ADP-ului. Ce înseamnă asta pentru fraierică ăsta cu reciclatul? Păi timp de vreo jumătate de an nu mai există nicio pubelă de reciclare nicăieri în zonă/sector. Vreo două luni n-am avut nici coșuri de gunoi pentru că REBU a plecat ca o nevastă supărată din relația asta cu Sectorul 4, adică cu tot ce a avut și n-a avut.

Au f…