Lumea e a mea - din 23 octombrie in cinematografe
Umbla un zvon ca nu s-a mai facut un lungmetraj romanesc despre adolescenti de mai bine de 25 de ani. Pai de ce s-ar face si cine si-ar asuma procesul dificil de a ii intelege? Ei bine uite ca recordul a fost spulberat de un film care are o echipa de filmare cu media de varsta de 25 de ani.
Lumea e a mea, ca despre el e vorba, este ticsit cu debutanti atat in spatele camerei cat si in fata acesteia. Este departe de curentul acesta new age romanesc si se fereste sa stearga de praf decorul comunisto post revolutionar.
Pe cat mi-a placut aceasta diferentiere de celalalte filme romanesti, pe atat am fost departe de senzatia ca ma uit la un film in cinematograf. Nu stiu daca este un lucru rau sau bun, dar intreg filmul pare asa mai degraba un lucru istorisit de cineva.
Povestea este una clasica daca as putea sa ii zic asa: o saptamana proasta si plina de alegeri nefericite din viata unei adolescente. Nu este un lucru nemaiauzit, dar este filmat si pus in cadru intr-un mod interesant.
Daca totusi ar trebui sa ii reprosez ceva filmului, cred ca acel lucru s-ar invarti in zona personajelor. N-am empatizat cu ele, n-am fost nici macar la final dispus sa iert greselile facute si pur si simplu nu au avut un singur lucru prin care se incerce sa se faca placute in ochii mei, al audientei.
Trailer mai jos:
Si trailerul e neasteptat de bun, nu?
Recomand filmul? Da. Cui? Aici e mai complicat. Intr-o lume ideala adolescentii ar trebui sa traga o multitudine de concluzii despre bine si rau dupa o vizionare, dar sunt la varsta la care oricum cred ca tot ei le stiu mai bine.
Tinerii adulti (intotdeauna mi-a placut aceasta exprimare) nu or sa fie surprisi de ce se intampla pe panza - au auzit sau stiu pe cineva cu o poveste asemanatoare. As putea spune ca este chiar un subiect banal.
Cei trecuti de 35-40 de ani or sa aleaga sa se minta singuri si or sa spuna ca este prea mult, prea exagerat. Pe vremea lor nu avea cum sa se intample asa ceva, desi povestea filmului Lumea e a mea este veche de cand lumea...
Dar decideti voi. Filmul va incepe de vineri sa ruleze in cinematografe.
Lumea e a mea, ca despre el e vorba, este ticsit cu debutanti atat in spatele camerei cat si in fata acesteia. Este departe de curentul acesta new age romanesc si se fereste sa stearga de praf decorul comunisto post revolutionar.
Pe cat mi-a placut aceasta diferentiere de celalalte filme romanesti, pe atat am fost departe de senzatia ca ma uit la un film in cinematograf. Nu stiu daca este un lucru rau sau bun, dar intreg filmul pare asa mai degraba un lucru istorisit de cineva.
Povestea este una clasica daca as putea sa ii zic asa: o saptamana proasta si plina de alegeri nefericite din viata unei adolescente. Nu este un lucru nemaiauzit, dar este filmat si pus in cadru intr-un mod interesant.
Daca totusi ar trebui sa ii reprosez ceva filmului, cred ca acel lucru s-ar invarti in zona personajelor. N-am empatizat cu ele, n-am fost nici macar la final dispus sa iert greselile facute si pur si simplu nu au avut un singur lucru prin care se incerce sa se faca placute in ochii mei, al audientei.
Trailer mai jos:
Si trailerul e neasteptat de bun, nu?
Recomand filmul? Da. Cui? Aici e mai complicat. Intr-o lume ideala adolescentii ar trebui sa traga o multitudine de concluzii despre bine si rau dupa o vizionare, dar sunt la varsta la care oricum cred ca tot ei le stiu mai bine.
Tinerii adulti (intotdeauna mi-a placut aceasta exprimare) nu or sa fie surprisi de ce se intampla pe panza - au auzit sau stiu pe cineva cu o poveste asemanatoare. As putea spune ca este chiar un subiect banal.
Cei trecuti de 35-40 de ani or sa aleaga sa se minta singuri si or sa spuna ca este prea mult, prea exagerat. Pe vremea lor nu avea cum sa se intample asa ceva, desi povestea filmului Lumea e a mea este veche de cand lumea...
Dar decideti voi. Filmul va incepe de vineri sa ruleze in cinematografe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu