Pentru restaurante meniul de prânz pare să fie un rău necesar

Poza e doar ca ceva drăguț care să însoțească articolul. În locul respectiv chiar am mâncat decent. 

În maratonul profitului, restaurantele au dezvoltat conceptul ăsta de meniu de prânz ceva mai ieftin ca să nu îl simți zilnic greu la portofel. L-au împachetat frumos cu o ciorbiță, poate și un desert din partea casei și l-au scris cu cretă pe mica tăbliță de afară. Problema e că de multe ori acest meniu este îngrozitor. Poate e din cauză că lumea nu lasă șpagă sau că bucătarul nu este o persoană matinală, dar mâncarea pe care unele bistro-uri/restaurante o servesc la prânz este în sine un nou nivel de rău. 

Mie îmi este imposibil să concept că cineva care este bucătar profesionist poate să facă ceva atât de rău din greșeală. Și aici vorbesc de mâncăruri simple - cele cu care te-ai născut, ai copilărit și probabil o să te stingi. Nu ai cum sa nu strici un șnițel cu cartofi prăjiți. Să nu poți să faci o ciorbă care are gust. O mămăligă care sa nu pară deja digerată. Mai ales când faci asta zilnic. Cât de bătut în cap să fii să nu te prinzi după o săptămână ce faci greșit și ce trebuie îmbunătățit? 

Dar nu e greșeală. Nu are cum. E intenționat. E vorba de o mentalitate care vine de la managerul care nu înțelege de ce afacerea merge prost și se apucă să facă rabat în calitatea ingredientelor, se scurge pe ospătarii sictiriți de clienți și mustește în bucătăria lucrului dă-i dracu că or să mănânce și așa.

Și așa ajungi să ai în caserola de plastic ceva ce nu se numește mâncare și în plus îți mai strică ziua că stai cu un gust amar în gură până când ajungi acasă. Dacă găsești un loc cu mâncare bună de prânz, ține-te de el. Lasă niște șpagă. Laudă mâncarea. Felicită bucătarul. Pentru că locurile astea sunt rare. Pe partea cealaltă a gardului sunt doar lături de 20 lei porția.