Treceți la conținutul principal

Pentru restaurante meniul de prânz pare să fie un rău necesar

Poza e doar ca ceva drăguț care să însoțească articolul. În locul respectiv chiar am mâncat decent. 

În maratonul profitului, restaurantele au dezvoltat conceptul ăsta de meniu de prânz ceva mai ieftin ca să nu îl simți zilnic greu la portofel. L-au împachetat frumos cu o ciorbiță, poate și un desert din partea casei și l-au scris cu cretă pe mica tăbliță de afară. Problema e că de multe ori acest meniu este îngrozitor. Poate e din cauză că lumea nu lasă șpagă sau că bucătarul nu este o persoană matinală, dar mâncarea pe care unele bistro-uri/restaurante o servesc la prânz este în sine un nou nivel de rău. 

Mie îmi este imposibil să concept că cineva care este bucătar profesionist poate să facă ceva atât de rău din greșeală. Și aici vorbesc de mâncăruri simple - cele cu care te-ai născut, ai copilărit și probabil o să te stingi. Nu ai cum sa nu strici un șnițel cu cartofi prăjiți. Să nu poți să faci o ciorbă care are gust. O mămăligă care sa nu pară deja digerată. Mai ales când faci asta zilnic. Cât de bătut în cap să fii să nu te prinzi după o săptămână ce faci greșit și ce trebuie îmbunătățit? 

Dar nu e greșeală. Nu are cum. E intenționat. E vorba de o mentalitate care vine de la managerul care nu înțelege de ce afacerea merge prost și se apucă să facă rabat în calitatea ingredientelor, se scurge pe ospătarii sictiriți de clienți și mustește în bucătăria lucrului dă-i dracu că or să mănânce și așa.

Și așa ajungi să ai în caserola de plastic ceva ce nu se numește mâncare și în plus îți mai strică ziua că stai cu un gust amar în gură până când ajungi acasă. Dacă găsești un loc cu mâncare bună de prânz, ține-te de el. Lasă niște șpagă. Laudă mâncarea. Felicită bucătarul. Pentru că locurile astea sunt rare. Pe partea cealaltă a gardului sunt doar lături de 20 lei porția. 

Comentarii

Postări Populare

Al Doilea Război Mondial și al său vlog săptămânal

Indy Neidell acum 4 ani a venit cu o idee genială pentru bărbați care au citit Sven Hassel în copilărie pasionații de istorie: un documentar cronologic pe YouTube pornit la comemorarea începutului Primului Război Mondial care săptămânal prezenta ce se întâmpla acum 100 de ani pe front. Practic e ca și cum ai urmări un mini jurnal de știri din timpul războiului.

4 ani mai târziu canalul are mai bine de 600 de video-uri care împreună au acumulat undeva pe la 145 de milioane de vizualizări, urmând ca acum în noiembrie să pregătească ultimul video odată cu terminarea războiului.  Primul video al proiectului a început puternic cu vreo 2.4 milioane de entuziaști, dar pe parcurs audiența s-a stabilizat pe la 140 000 de spectatori per episod.

Era de așteptat. Între cele două războaie, primul nu cred că este preferatul multora și scriind asta îmi dau seama cât de ușor poate să fie scos din context. Cu toate astea, cred că eram mai mulți care abia așteptam seria cu al Doilea Război Mondial să …

.calif se lansează la punct fix

Cele mai bune idei sunt în general extrem de simple și premizele de la care pleacă sunt pe înțelesul tuturor. Cam așa stă treaba și când vrei să faci o campanie mișto. Te gândești la niște insight-uri simple și încerci să construiești ceva mișto pe prima idee care îți trece prin cap. Idee care de mai multe ori decât e statistic acceptabil e și cea mai bună. Greul începe abia când vrei să convingi clientul de justețea cauzei tale.

Trecând peste produsele pe care le savurez ocazional cu plăcere, lucru care îmi place cel mai mult la Calif e că sunt fani ai ideilor astea simple. Îmi imaginez că discuția despre activarea de la Biz Seaside Camp a mers cam așa.
- Trebuie să facem ceva la camp că între timp ne-am rebranduit în .calif
- Punct. Punct și de la capăt. Punct fix. Hmmm.
- Ce mai e la punct fix? Săritura cu parașuta.
- Gata! Asta e.
- Luăm niște parașutiști să sară la punct fix.
.calif gen
- Haaahhahah. Haide să facem asta.  Și au făcut-o ieri.

Anul trecut livrau dill-uri și kebun…

Noroc cu datingul online pentru că altfel vedeam cupluri doar la zoo

Știu că nu s-a uitat nimeni aseară la #GospodarFărăPereche, dar aveți noroc cu mine că pot să vă fac un rezumat la ce se mai întâmplă în afara bulei. Ieri a fost prima emisiune unde gospodarii noștri single au dat pentru a nu știu câta oară cu realitatea crudă din zona de dating la țără. 

Oamenii noștri înainte de toate par să fie destul de muncitori. Unii cu mai mult noroc decât alții, dar în esență fiecare avea o curte îngrijită și o burtică de bere. Deci cumva înstăriți pentru că n-ai cum să fii sărac mort și să ai burtă de bere. Să faci burtă de bere este o investiție destul de mare de timp și bani.

Unii erau cu studii superioare, alții aveau ceva înclinații artistice, cert e că toți se curățau destul de bine într-un costum mai de Doamne-ajută sau măcar un trening din ăla mai bun. Personalități variate la fel de mult ca simțul umorului și al ridicolului pe care te aștepți să îl aibă o persoană care participă la o astfel de emisiune. Pe scurt, nici chiar Brad Pitts, dar nici Harve…