Treceți la conținutul principal

Cred că îmi anulez abonamentul la Netflix

Star Trek in catalogul Netflix din Romania

Și nu o să fac asta din motivele lamentate de toată lumea acum 3-4 luni: nu are subtitrări și sunt prea puține seriale. Eu o să îmi anulez abonamentul pentru ca în martie l-am deschis o singură dată și atunci m-am uitat de plictiseală vreo 30 de minute la două chestii. Da, nu știu exact ce fac cu viața mea de nu mă uit masiv la seriale/filme.

În schimb, pot să îi ajut pe cei care se plângeau de catalogul limitat prezent în România. Pe desktop/laptop cu Windows ai Smartflix - un mic progrămel care îi oferă contului tău access la toate filmele și serialele pe care Netflix le are - indiferent de regiune. Tot! Singura condiție e că trebuie să ai un cont valid. Bogdaproste.

Pe televizor am rezolvat problema cu sfânta piesă de mobilier numită Xbox. Băgat niște DNS-uri dubioase free care simulează că m-aș afla prin US. Încă mai merg, da. De ce am zis dubioase? Pentru că întotdeauna e un risc cu DNS-urile astea gratuite, dar nu mă interesează că n-au ce să fure din traficul pe care îl face Xbox-ul.

Pe tableta nu m-am chinuit să găsesc o soluție free, dar știu că am citit cândva pe Reddit să mă feresc de Hola pentru îți vinde traficul - adică pune la dispoziție IP-ul tău unor dubioși care fac măgării pe net. Așa că las și eu recomandarea asta aici pentru cei care au urechi să asculte.

Ce nu pare să aibe rezolvare este Chromecast-ul, dar și aici exista niște giumbușlucuri pe care poți să le faci cu niște VPN-uri plătite. Nu m-a preocupat subiectul.

Știu că or să fie voci care vor spune că n-ar trebui să te folosești de zona asta gri pentru a avea acces la întregul catalog, dar ei doar hateresc. Avem alte discriminări mai importante de rezolvat înainte să ne apucăm cea făcută de Netflix.

Oricum, cu toate aceste mii de filme și sute de seriale eu tot n-am reușit să mă uit mai mult de 30 de minute în martie. Chiar sunt curios, voi cum v-ați înțeles cu Netflix-ul până acum?

Populare în ultima săptămână

Bere Grivița - review și 5 poze de la lansare

Acum vreo săptămână confirm fără să clipesc invitația la deschiderea unei noi fabrici de bere. Am scanat repede invitația și nu i-am acordat prea multă importanță:

readucerea la viață a unei clădiri din 1892 - super!fabrică transparentă de bere - n-are cum să strice...noua Bere Grivița produsă de Matei Lucescu și echipa sa - nu știu cine este, dar bravo lui. Așa că pot spune că am fost surprins aseară când ajung și dau peste un fel de reuniune neoficială a generației de aur a fotbalului românesc. *moment de iluminare * Aaaa. E nepotul lui Il Luce! Din respect pentru munca depusă de Matei și în totală contradicție cu ce a scris deja toată presa, această însemnare vorbește doar despre bere.

Pe scurt lucrurile stau cam așa pentru cele două variante îmbuteliate:
Nume: Bere Grivița Dark Gold / Bere Grivița Dark
Stil: Pilsner / Bere Neagra îi zic ei
Alcool: 4.6% / 5%
Origine: București / Romania
Producător: Fabrica Grivița S.R.L
Preț: 11 lei pe berero store



Prima pe care am încercat-o a fost cea …

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Ultimele vestigii ale civilizației noastre o să fie mașinile de la Charm Studio

50 de ani de acum înainte când or să vină niște hamsteri din ăștia verzi care vor să facă primul contact și vor descoperi cu surprindere că am reușit să ne ducem dracului cu toții, ce credeți că o să mai stea în picioare pe planeta asta? Exact! Mașinile de la studiourile de videochat.

Parcate în aceleași loc de vreo doi ani, ele sunt mărturie a impotenței noastre colective sau mai bine spus a primăriei sau cine naiba e responsabil cu ridicarea mașinilor abandonate pe trotuar. Este imposibil să nu poți face nimic în acest sens tu oraș de reședință pentru Catredală!

Dar nu despre asta doream să scriu, am un challenge pe a fi sau a nu fi lepră pe care cumva aș vrea să îl câștig, ci despre stilul glam de videochatistă.

Dacă te-ai uitat la o reclamă la videochat, le-ai văzut pe toate. Căprioara e puțin falită și abătută până când se hotărăște că vrea să devină colegă cu niște fete de o frumusețe îndoielnică chiar și după niște standarde 144p. Ăla e declic-ul care practic îi schimbă viața …