Treceți la conținutul principal

Overwatch - jocul noii generații de gameri

Overwatch - jocul noii generații de gameri

Sunt ferm convins că sunt oameni care vor contra afirmația din titlu, da' cu League of Legends ce facem?, dar Overwatch reprezintă pentru mine primul joc gândit special pentru generația asta nouă de gameri. Generația asta pe care nu o mai dai gata cu o grafică frumoasă, o poveste bună și un gameplay excelent.

Nu! Copiii ăștia noi sunt mai impresionați de meme-uri, cosplay și complexitate personajelor din joc în care oarecum se regăsesc. Mă tot uit la tot ce s-a întâmplat de la lansarea Overwatch de acum 2 săptămâni și mă minunez de cât conținut pe lângă joc a produs Blizzard:  un turneu, 3 scurt metraje și figurine de 5 metri.

E drept că au și vândut 7+ milioane de exemplare, dar mai impresionantă e reacția fanilor care s-au pus pe generat conținut. Deja există cel puțin o variantă de benzi desenate și parcă citisem ceva și de un board game. Ca să nu mai vorbesc de zeci de desene, tablouri și tentative de cosplay. Și nici n-au trecut mai bine două săptămâni.

Practic pentru această generație noua jocul în sine s-a transformat dintr-un obiect de entertainment într-un instrument creativ. Da, League of Legends și Team Fortress au fost primele care au făcut trecerea asta ulterior, dar Overwatch este primul joc de care știu care începe direct așa.

În rest, singurul lucru care s-a schimbat din review-ul pe care l-am avut după closed beta e că tot extra conținutul adăugat a început să justifice prețul de 230 de lei. Vorba aia "7 milioane de oameni nu pot să se înșele".

Închei cu o știre la cald - Facebook și Blizzard tocmai au anunțat un parteneriat prin care vor să aduca prin Facebook Live-uri jocurile în timeline-ul oamenilor. Poate să fie lovitura care va îngenunchea în sfârșit bătrânul Twitch. E de urmărit exact ce se va întâmpla când vor da drumul în curând.

Comentarii

Populare pe blog în ultima săptămână

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

The Irishman: hai un opt din zece

Cuprins de o neașteptată mândrie națională, aseară m-am uitat la "The Irishman". Mai mult forțat pentru că m-am convins că nu sunt în target după ce am citit vreo câteva review-uri. Cu toate astea am cedat într-un moment temporar de slăbiciune. Patru ore jumătate mai târziu eram la fel de entuziasmat de film ca în momentul în care am apăsat play.

De ce?

Pentru că subiectul filmului nu e ceva ce m-a pasionat vreodată. Am văzut și eu ca tot omul seria The Godfather și ceva Sopranos, ba chiar am și jucat niște Mafia la viața mea, dar nu pot spune că am făcut vreo pasiune pe subiectul ăsta.

Poate și din cauza aceasta mi se pare că filmul a fost mai încet decât ar fi trebuit să fie sau mai bine spus că a durat semnificativ mai mult decât poate era necesar. Raportat la un film de cinematograf. Și asta mi se pare că toată lumea greșește prin review-uri: îl compară cu ceva ce ar vedea la cinema.

The Irishman mi s-a părut că a fost de la început gândit pentru Netflix. Pentru văzut ac…

Ziua Internațională de făcut ordine în viața digitală

„Pentru sănătatea voastră mentală faceți cel puțin o dată pe an curățenie în viața digitală” – așa va suna cel mai probabil un mesaj de interes public prin 2030 pe PRO VR. Puțin fantezist, nu?

Nu chiar.  La ce națiune de strângători de rahaturi suntem în viața reală, nici nu vreau să mă gândesc câte prostii s-au acumulat în cea digitală.

La câte newslettere pe care nu le deschizi niciodată ești abonat pentru că acum 10 ani aveai impresia că ești interesat de subiectul ăla?

Cu mailurile necitite joci în liga mică de 2 cifre sau ești în liga mare de 3? Te simt că ești în Champions League cu 4 sau mai multe.

Sau câte remindere primești săptămânal pe task-uri care trebuiau completate acum mii de zile?
Cam câte din paginile cărora le-ai dat like acum mult timp îți mai sunt de interes azi?

YouTube-ul în zona de subscription e jale. În cele mai noi video-uri uploadate de canalele la care ești abonat nu găsești unul la care te-ai uita, dar nici unsubscribe n-ai da.

Ăsta e hoarding digital și…