Treceți la conținutul principal

Zombie din Buzău a trecut prin foc acum 12 ani!



Au trecut mai bine de 12 ani de când am fost prima oară în Vama Veche și nici o experiență ulterioară n-a întrecut în coincidențe acel prim weekend friguros de întâi mai 2004.

Mi-am adus aminte săptămâna trecută că n-am scris nicăieri povestea asta, așa că mi-am propus să recuperez îndată ce mă întorc de la pontonul bulgăresc din imagine. Să începem!

Plecarăm mai mulți zmei de la facultate cu personalul studențesc de București - Mangalia. Nu mai știu exact la ce oră am ajuns, dar era pe înserat. Pierduserăm ultimul microbuz ieftin și eram prea săraci pentru ne permite un taxi așa că am luat-o la pas până în Vamă pentru că un prieten ne-a asigurat că Este aici aproape la doi pași. 

Vreo oră-jumătate mai târziu am ajuns în stațiunea făgăduinței - o dărăpănătură de sat pe care n-ai da în mod normal doi bani. Am instalat cortul regulamentar și ne-am apucat să ne cinstim care cu ce tărie adusese de acasă. Vroiam să fim hardcore, ce naiba!

Dar cât poți să bei pe un frig care îți intră în oase atât de puternic? Țin minte și acum cât de frig era de weekendul ăla de 1 Mai, dar noroc cu primăria care abia instalase pentru prima oară umbreluțele acelea de vreascuri uscate. Următoarea amintire e un super foc de tabără cu cântece și toate cele.

Foc alimentat din când în când cu umbreluțe cărate de un tip masiv de vreo 2 metri (așa părea în lumina aia) și un prieten de al meu mai pe la un metru jumătate - o scenă demnă de orice episod cu Stan și Bran.

Și cum stăteam la foc cu prietenul ăsta, un rocker cu fizionomia unui copil începe să facă tumbe pe lângă noi. Sare prin foc, cade, aproape că îi ia foc părul lung prins în coadă și geaca de piele, dar noroc că l-au stins cei din jurul lui. Legănându-se bine de tot, se oprește în fața noastră, se uită la noi și ne spune pe o bețivanească cu accent moldovenesc De azi înainte să spuneți tuturor că Zombie din Buzău a trecut prin foc! 

S-a făcut boss! Și de atunci tot am povestit la bere de Zombie din Buzău și peripețiile lui.

La ceas de seară se văd în depărtare venind spre foc o mulțime de salopete albastre. Dintre corturi se aude Garda! Garda! Primul instinct a fost cel mai bun. Îmi apuc prietenul anesteziat și o rupem la fugă printre corturile înșirate pe plajă.

În paralel cu noi și cam cu aceeași viteză, alergau doi tipi cu o sticlă Sprite/ 7UP de 2 litri pe jumate plină. Ne facem semn, ne oprim și de întâlnim la mijloc între corturi. Unul îmi spune Te-am simțit că ești dinamovist și întinde sticla cu țuică. A nimerit, ce să zic. Atunci chiar știam 2-3 jucători de la Dinamo, azi nici antrenorul n-aș putea să îl numesc.

Bem toți patru și ne uităm în spate la ploaia de bastoane care s-a lăsat peste ăi' mai paralizați de alcool. Printre ei și Zombie din Buzău. Păcat. Petrecerea s-a terminat brusc, dar meritat ca să o spun și pe aia cinstită.

Ne întoarcem ispășiți la cortul de 4 în care dormeam vreo 6 și suntem gata să capitulăm, dar fix atunci începe scandalul la un cort aflat de lângă noi: Cine naiba sunt acești doi oameni frumoși care fac dragoste în cortul meu??!!?! -  eh, poate nu s-au folosit fix cuvintele astea între înjurături și fluierături, dar cam ăsta a fost mesajul.

Ascultam captivați din cort ca niște sardine ascultătoare ce eram.

În scurt timp în întuneric își face intrarea un nou personaj care îl potolește pe vamaiotul expropriat: Aspirină, sunt prieteni de ai mei și le-am zis că pot să îți folosească cortul, hai să bem ceva. Cu promisiunea ambroziei servite cel mai bine într-un pahar de shot, scandalul se încheie și în sfârșit închidem și noi ochii după o zi extrem de obositoare.

Dimineața ne trezim pe la 6 jumătate acoperiți de un fel de brumă. Și mai frig ca atunci când ne-am culcat pentru că acum lipsea cu desăvârșire alcoolul din sânge. Telefonul pe care îl aveam atunci, un Sony Ericsson T310 cu 256 de culori, arăta pe ecran doar culoarea verde și nuanțe ale acesteia. Mi-am zis că s-a stricat definitiv de la frig. Era închis și la singurul non stop care își făcea inventarul fix între 6 și 7. Hashtag ce să faci, n-ai ce să faci.

Pe o străduță lângă non stop găsim niște punkeri care se încălzeau la un foc ghetto style. Mergem și noi lângă ei să schimbăm o vorbă și să mai punem sângele în mișcare. Lângă foc ne dăm seama că ne încălzim de fapt de la un rucsac de munte de 80 de litri care ardea mocnit.

Îi întrebăm care e povestea lui și ne spun că l-au furat dintr-un cort doar ca să îl pună pe foc. Nici măcar nu s-au uitat în el să vadă ce are. Ok. Nu aprobăm acțiunea, dar deja e aproape scrum așa că preferăm să nu mai punem întrebări și să ne încălzim puțin.

După amiază o parte din noi spun Fuck it și se cară cu microbuzul în Costineșți să caute o cazare călduroasă. Printre ei și eu. Mi-a ajuns cu frigul din sălbăticie. Aș fi dat orice pentru un pat cald. Suntem doar vreo 2 sau 3 care plecăm.

Seara bem ispășiți pe o barcă abandonată pe plajă niște vin cumpărat cu ultimii bani pe care îi mai aveam. La scurt timp suntem băgați în seama de niște minoritari care aproape se auto-invită la vinul nostru. Fiind buni creștini și cu handicap de 3 la 1, îi primim cu brațele deschise și împreună isprăvim restul de sticle. Na belea că nici noi și nici prietenii țigani nu mai aveam bani pentru o nouă tură de vin.

Nicio problemă fratele meu alb!  Doi noi "prieteni" se duc și subtilizează vreo 3-4 sticle de vin dintr-un magazin mixt apropiat. Petrecerea poate continua, dar nu acolo. Vrem să mergem, îndrumați de noile cunoștințe, la White Horse ca Să ne găsim niște fete bune la suflet și care ascultă muzică punk cu care să ne împrietenim - bine, bine,  poate nu chiar așa a fost exprimarea, dar mesajul ăsta a fost.

Nimic nu te poate pregăti în viață pentru ceea ce a urmat! Maneliști beți care încearcă să danseze pe punk/rock alternativ cu mișcări specifice melodiilor turcești populare perioadei. Distracția a continuat câteva ore până când noii noștri prieteni au cam început să se trezească din beție și să devină agresivi. Țin minte că pe la 3-4 am ușchit-o către cazare pentru că anticipam bătaia de la ora 5.

A doua zi am plecat cu același personal studențesc cu care a plecat toată Vama.

Ajunși la gară (eu și prietenul ăla mai mic de înălțime), luăm un metrou spre casa. În vagon doar noi și un munte de om cu creastă de punker care se descalță tacticos și face o moviliță fix în mijlocului vagonului cu nisipul din adidași. E băiatul cu care căram umbreluțe.

Cu noi vis a vis de el, ne spune Cred că vă știu de undeva. Păi da. Am fost și noi în Vamă. Se înseninează și ne spune: Eu sunt Aspirină și nu o să vă vină se credeți ce mi s-a întâmplat. Vineri mă duc să mă culc și dau peste doi care se $*%$# iubeau în cortul meu. Cum frate să faci asta în cortul unui om pe care nu îl cunoști? A doua zi nici rucsacul nu l-am mai găsit. Un zâmbet complice s-a pus pe fețele noastre. Care sunt șansele...?

Și ar mai fi vrut să zică ceva, dar am ajuns la stația noastră. Ne-am despărțit și am plecat acasă cu această poveste Guy Ritchiană ce poate părea greu de crezut, dar care s-a întâmplat unor studenți din anul 2 într-un început friguros de mai în 2004.

Oare ce or mai face Zombie din Buzău și Aspirină?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

15 minute de palme transpirate: cum s-a aterizat ieri pe aeroportul din Düsseldorf

Zborul a devenit atât de tehnologizat că atunci când spui pilot te gândești la un gigel ce face integrame pe toată durata zborului. Păi nu mai e ca acum 40-50 de ani când să fii pilot însemna ceva. Acum te urci în avion, apeși câteva butoane și calculatorul face totul. Apoi te trântește la pământ un video ca cel de mai sus unde te uiți ca vițelul la poartă.

Filmul e de ieri din timpul furtunii Friederike, cea mai puternică din ultimii 11 ani, care s-a făcut remarcată prin vânturi de până la 140km/h - asta dacă n-am greșit eu conversia din noduri în km/h.

Mă gândeam că la astfel de vânturi se închide aeroportul, dar s-ar părea că băieții ăștia experți în rebusuri și integrame se pricep și la a pune avionul pe pistă în siguranță. Aici a mai contat și scula cu care lucrau că unora le-au trebuit câte 3 încercări, dar majoritatea și-au adus pasagerii în siguranță în aeroportul în care trebuiau să ajungă.

Câteva highlight-uri din filmuleț:

13:40 - băi băiete, cred că au dus avionul direct …

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…