Treceți la conținutul principal

Secretul mutării fără bătaie de cap este să plătești

Citeam comentariile de la video-ul ăsta și cumva sentimentul general este că mutatul este undeva în top 5 cele mai urâte lucruri pe care poți să le faci în viață. N-aș putea să îmi dau cu părerea personal, dar la o întâlnire cu niște prieteni mi-a fost confirmat lucrul ăsta. Și e ciudat pentru că dacă te uiți la japonezi totul pare atât de ușor și ieftin.

Pentru 302 euro, cât se vehiculează în comentariile de pe YouTube că a costat tot ce se întâmplă în video, scapi total de grija mutării. Ei se ocupă de absolut tot - de la împachetare la rearanjare în noua locuință. Tot ce trebuie să faci tu e să le dai cheile și să te duci la birou.



Avem și noi servicii asemănătoare în București care fac mutări din acestea door to door. Celor de la MovingBox le-am cerut o evaluare fictivă pentru un apartament de 2 camere similar cu cel din video și prețurile erau tot pe acolo: 310 euro + costul cutiilor (5-10 lei cutia).  Nu știu dacă sunt la fel de perfecționiști ca japonezii, dar pentru ~400 de euro (ai nevoie cam de 25-30 de cutii) cost total parcă merită să scapi de o bătaie de cap.

Comentarii

  1. Eu am mutat chestii cu MovingBox și urmează o a treia "lucrare" cu ei. Îmi place maxim de ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai luat door to door? Sunt la fel ca japonezii din mini documentar?

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu ce sa zic, avand in vedere cat de veche pare filmarea si formatul 4:3 pare sa fie ceva pre 2008.

    PS: Ai schimbat sistemul de comentarii -_-

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Cam pe acolo. Estimările de preț erau făcute pe ofertele de anul ăsta.

      Am schimbat sistemul pentru că disqus au fost mârlani cu modul în care permiteau oamenilor să comenteze dacă nu aveau cont.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…