Orice faci extrem în România e de două ori mai extrem ca în altă parte



Am văzut la viața mea destule video-uri cu rusnaci la pubertate care se cațără pe cele mai înalte clădiri din lume încât să văd cu alți ochi ce face băiatul ăsta. Nu zic că e ușor sau lipsit de pericole, dar nimic nu se compară cu hardcorismul românesc. Ăia nu s-au cățărat pe ceva făcut cu priceperea legendară a muncitorilor români din perioada comunismului. Perioadă care a născut și proverbialul "Las-o, bă, că merge așa!"

Mă uitam în video-ul de mai sus și am recunoscut clasicele tehnici de protecție a țevilor prin a pune o sticlă de plastic la capătul expus, peticirea găurilor din podea cu bucăți de tablă, izolarea firelor electrice cu scuipinol și în general mai orice îmbinare de metal ce se sfărâma sub atingerea titanică a lui Flaviu la o greutate 75 de kilograme.

Serios acum, lucrul care m-a impresionat în filmulețul de mai sus a fost coborârea. Aia mi-a dat emoții și câteva momente de "wtf? de ce ai face asta? uite cum arată totul". Totuși, am apreciat că vine cu ceva diferit pentru genul ăsta de filmulețe.

În majoritatea celor străine vezi clădiri moderne și doar niște selfie-uri în vârf, în ăsta vezi partea mai puțin spectaculoasă a sportului ăsta: urcarea și coborârea. E drept că la ei n-ar fi spectaculos să vezi 100 de etaje pe care le petrec în lift, dar la noi fix asta e lucrul care îți face să transpiră palmele și să te duci tu privitorul să îți faci un antitetanos preventiv.

În rest, este un sport frumos și spectaculos. Este și periculos, mărturie stând zecile de video-uri de pe LiveLeak Google ce apar la căutarea "urban free solo buildering deaths", dar este ok pentru că nu deranjezi pe alții când îl practici sau când te accidentezi mortal. Cred că îi mai dau 3 ani de mainstream până când toată lumea va vedea tot ce e de văzut în materie de macarale și antene de telecomunicații.

Comentarii

  1. Bre, aștia nu e oameni! E țăcăniți cu pene. Dixit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii sunt dependenți de adrenalină, alții fac asta pentru like-uri și view-uri. Diferența e că prima categorie e mai bine pregătită fizic decât a doua. Chiar și așa, accidente se întâmplă și rata de accidente fatale e destul de ridicată.

      Ștergere
  2. Drăguț articol. Sunt chiar autorul clipului :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitări pentru curaj. Poate dai o fugă și pe aici unde s-a iscat o întreagă polemică despre cât de ok sau ne ok e să shareuiesc video-ul: https://www.facebook.com/nihasa/posts/10154555393976985

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Heineken Blade - un fel de R2D2 al dozatoarelor de bere

In 8 luni de rulat tigari am economisit ...