Treceți la conținutul principal

Gambrinus Bere Vintage pentru nostalgicii încă nenăscuți în Epoca de Aur

Gambrinus Bere Vintage

Mai devreme sau mai târziu era normal să apară și berea vintage. Nu datorită hipsterilor cu bărbițe ultra aranjate, ci mulțumită creșterilor din ultimii 2-3 a zonei de craft beer. Încet, încet învață și românul că berea are mai multe moduri în care poate seduce.

Aseară am fost la anunțarea, lansarea sau mai cinstit spus degustarea noului Gambrinus Bere Vintage. Făcută prin dry hopping, adică prin adăugarea hameiului la rece după perioada de fermentare - lucru care aduce un plus de aromă fără extra de amăreală, Gambrinusul ăsta nou vă stârni niște nostalgie printre pensionari.

Zic pensionari pentru că ei sunt singurii care s-ar putea să își aducă aminte cum se făcea berea asta acum 30-40 de ani. Pentru noi ăștia mai tineri, nostalgia asta este mai mult simulată. E în zona de hipstăreală și presimt că o să prindă bine pe la rastelurile cu bicicletele bunicilor. Cred că asta și-au și dorit cei de la Heineken, iar eticheta confirmă acest fapt prin toate micile adnotări ce par făcute cu pixul BIC.

Noi ăștia mai puțin cool o să îi apreciem gustul și gingășia pe care o va avea cu noi a doua zi după ce n-am consumat responsabil. Este o bere cinstită care intră ușor la vorbă lungă și nici nu prea te face la portofel. Doar juma de Dacie 1310. Glumesc. Nu știu încă cât costă prin supermarket-uri că doar ce abia a fost prezentată celor mai fini cunoscători. Dacă cineva o găsește să îmi dea și mie un semn să updatez zona de preț.

Alte specificații: e făcut din apă, malț din orz și hamei. Suficient pentru a îi da un 5.5% alcool și limbariță mesenilor. De notat că sticla este de 400 ml, trend despre care nu pot spune că mă încântă prea mult, dar care văd că prinde din ce în ce mai mult. Câteva brand-uri de cidru deja au făcut trecerea asta pentru dozele pe care le comercializează.

Acestea fiind spuse, închei cu un Bine te-ai întors nea Gabrino! Ne vedem în Dianei4.

Comentarii

  1. Adrian Dragan9 iunie 2017, 22:28

    Salutare,

    Sunt nascut in '87, deci acea bere Gambrinus nu am cum sa o stiu, doar sa imi aduc aminte de "amareala" pe care mi-o lasa spuma pe vremea cand tatal meu imi dadea sa gust din pahar :)

    Am avut marea surpriza weekend-ul trecut, undeva in judetul Valcea, la un mini-market sa gasesc Gambrinus Bere Vintage...WOW..

    Pretul: 4 lei sticla.

    Am savurat-o cu o foarte mare placere! Poate din cauza celor zise de tata "alt gust avea berea pe vremea mea, nu ca asta" :)....

    Usor amaruie, parerea mea, un gust demn de o bere "masculina". Sper ca acest gust sa nu dispara odata cu trecerea perioadei de "lansare".

    Amuzant este ca nu am reusit inca sa o gasesc in Bucuresti. Nu ma opresc :)

    Un lucru e clar, o recomand! Cu responsabilitate ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc de update-ul de preț. Da, e bună pe segmentul ăsta.

      Ștergere
    2. In Penny-ul din fata garii din Alba Iulia, era scoasa la promotii sau ce stand au ei pe acolo, am vazut ca nu contine malai si descrierea m-a incantat si am si luat-o. Nu stiam cat costa pana cand ajung la casa si vad acolo 2.69 lei. Poate o fi si asta o bere cu ,,printipii"! Doamne ajuta!

      Ștergere
    3. În ce market o găsesc?Stie cineva

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Populare în ultima săptămână

Cele 10 lucruri care îți vor distruge restaurantul

Pe la începutul anului s-a deschis pe lângă mine un loc care avea potențial să devină destinația favorită de ieșit la bere pe vreme rea sau friguroasă. Începuseră bine și cred că nu era săptămână în care să merg pe acolo de cel puțin două ori.

Lucrurile au mers așa o perioadă și păreau că vor rezista primului an în probabil cea mai saturată zona de going out a Bucureștiului. Asta până când n-a mai mers. Nu s-au curățat, dar am fost acum vreo două zile p-acolo și cam bătea vântul. Aveau doar două mese ocupate din 25 cât cred că are pe două etaje. 
Și probabil că patronul nu înțelege cum a ajuns în situația asta în nici măcar jumătate de an de la lansare așa că m-am gândit să îl ajut cu niște răspunsuri. Nu exact despre pub-ul lui restaurant, dar prin listă probabil că va regăsi câteva greșeli pe care le-a făcut și el.

1. Muzica care este mult prea tare. Ăsta e un blestem al nostru ca specie pentru că nu reușim să înțelegem că omul nu prea are chef de țipat peste masă atunci când mănân…

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

În marketing există prezumția de nevinovăție?

Adică dacă eu am impresia că tu ai făcut ceva ilegal pentru a îți promova afacerea, dar este destul de improbabil ca cineva să poată demonstra asta, pot să te consider din prima vinovat sau chiar trebuie dovezi palpabile? Vorba aia, nu se apucă nimeni să îți facă campanie de awareness pentru că te urăște.

Asta e dilema mea de azi și am un exemplu concret cunoscut bucureștenilor.

Pe de-o parte Capitala s-a umplut în ultimele două luni de graffiti-uri cu "I ❤️ Buchetino", pe de alta florăria de luxBuchetino zice că nu are nicio legătură sau că ești cont fals vechi de 10 ani dacă le zici ceva de presupusul vandalism.

Chit că are sediul la nici 350 de metri de graffiti-ul de pe Biblioteca Națională a României și că e singurul brand cu numele asta din țară. Chit că formularea asta a mai folosit-o anul trecut magazinul din Londra sau tatăl antreprenoarei acum vreo două zile. N-au fost ei.

Și chiar dacă există o urmă de îndoială, n-ai cum să fii sigur fără dovezi.

Acum între noi f…