Treceți la conținutul principal

Șofer de ambulanță sau mașină de pompieri - un job pe care nu l-aș putea face niciodată


Stăteam zilele trecute și mă gândeam că n-aș putea niciodată să fiu șofer pe o ambulanță sau o mașină de pompieri - cel puțin nu în Bucureștiul ăsta pe care îl avem în acest moment. N-aș putea pentru că nu stau prea bine la capitolul relaxare. M-aș urca în mașină, aș primi apelul, aș da drumul la girofaruri și apoi mi-ar exploda capul  în prima intersecție mai mare ca o brichetă uitată la amiază la soare.

Nici măcar gropile sau mașinile parcate total aiurea nu mi-ar da lovitura de grație, nici faimosul trafic de început de an școlar n-ar putea să mă lase cu creierul împrăștiat pe tapițeria transpirată a mașinii. Nu, astea te călesc zi de zi ca pieton și ca șofer fără urgențe. Ești cumva obișnuit și asta reprezintă normalitatea Capitalei.

Ca om normal n-aș putea înțelege nimic din ce se întâmplă în momentul în care pornesc sirena. N-aș înțelege de ce primul de la semafor de pe banda mea nu face niciun gest de a se da la o parte. N-as înțelege de ce pietonii mă ignoră complet ca și cum Revoluția din '89 a fost pentru dreptul de a vegeta pe verdele lor indiferent de situație. N-aș înțelege de ce într-o intersecție tot profesorului care a forțat galbenul trebuie să îi dau prioritate că el are alergie la călcat frâna.

N-aș înțelege cum de nimeni nu are un minim de compasiune pentru cei la care mă grăbesc să ajung. Cum nimeni nu e dispus să mai stea încă un semafor doar că să pot ajunge mai repede. Că de eram atât de vânjoși în a munci precum suntem în a ne grăbi cu siguranță ajungeam fruntașii Europei.

N-aș putea și asta basta. Am un maxi respect pentru șoferii care fac asta. Îi văd des prin intersecții cum se agită, se strecoară, se enervează și până la urmă reușesc să miște suficient cireada de berbeci pentru a se strecura spre urgența la care sunt chemați.

Apoi ăsta e un job cu factor ridicat de stres...

Comentarii

Populare în ultima săptămână

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Opinie nepopulară legată de mersul la vot

Problema asta cu îndemnurile de a ieși la vot stă în faptul că se fac între ăia care oricum ies la vot.

- Ieși la vot pentru că zeci de motive pertinente! - Da! Ce bine ai zis-o, ia-ți like-ul bine meritat. Ne vedem la vot.  - Ce mișto, uite câte like-uri am și oameni care zic că vin la vot. Sigur de data asta o să fie altfel. 
Doar că nu e. 
Se va ieși la vot ca și până acum. 
Până la ora zece deja au votat jumătate dintre morții satelor românești și aproape toți ăia care încă sunt în viață. La ora 13 avem deja primele sondaje care prevestesc nepăsarea ăstora de pe comercial. 
Dar cum se poate așa? Doar am dat cu toții like și share. 
Nu chiar.  Prințesa de pe Instagram n-a promis nimic de gen, nici măcar într-un story. Dani Mocanu era prea preocupat să mai cumpere 2-3 uniforme de mascați pentru următorul său hitJumătate din ăia de 18-19 ani n-au timp pentru că trebuie să facă un videouri în care să numere greșelile noii piese 5Gang. Studenții sunt prea mahmuri după o seară de pomină în …

E 2019 și încă se mai poartă tag-urile pe garduri și pereți

Dacă este un lucru pe care nu îl înțeleg în lumea asta oricât de mult m-aș strădui, atunci e rostul tag-urilor date pe toți pereții posibili. Înțeleg arta urbană, apreciez un stencil bun și râd ocazional la mesajele înțepătoare-filozofice pe care le văd pe garduri, dar n-aș ști ce să îți spun ce a dorit autorul unui tag.

Acum 15-20 de ani înțelegeam că e vorba de impresionat alți puștani sau în cazuri mai fericire o domnișoară, dar în 2019 nu văd cum ar putea să se întâmple asta. Ca să impresionezi, cineva ar trebui să se uite la mâzgălitura ta, lucru improbabil având în vedere că toată lumea e cu nasul în telefon.

Știu că la început era un mod da a îți semna creația artistică, dar 99% din tag-urile din București n-au nimic artistic în jur și sunt doar lângă alte tag-uri la fel de vomitive ca și ele. Ipoteza tag-urilor vechi pică rapid pentru că orice perete proaspăt vopsit atrage imediat o serie de semnături de doctori în graffiti.

Ar putea să mă lumineze și pe mine cineva care se p…