Treceți la conținutul principal

Destiny 2 - ultimul cui în coșciugul RPG-urilor clasice


Pentru mine, un RPG este ce făceau cei de la Bioware acum vreo 10-12 ani. Cu alea am trăit și la aia mă raportez când zic role playing game. Ei bine, de ceva vreme încoace RPG-urile nu mai sunt așa și dacă aș fi un nostalgic incurabil aș spune că nu e bine pentru că acolo aveam reguli, aveam zaruri și aveam acel feeling.

Multă vreme am fost am fost genul ăsta de om și m-am ferit de Witcher sau Mass Effect. Prea concentrate pe zona asta de action pentru mine. Așa am zis și de Destiny când a apărut acum câțiva ani, doi?

Recent, cei de la Activision mi-au dat o cheie de Destiny 2 pentru a îmi da cu părerea într-un review pe blog. Inițial am vrut să o dau pe la prieteni, dar toți au strâmbat din nas ca nu prea mai au timp de jocuri. A trebuit să iau problema în mâinile mele, iar săptămâna trecută am purces la a instala versiunea nou apărută pe PC.

Jocul a mers fără nicio problemă și în timp ce se instala m-am pus să mă familiarizez cu povestea de până acum. A fost suficient de interesantă încât aștept cu nerăbdare ultimele minute de instalare și am băgat vreo 2 ore într-o seară prea târziu de marți.

De la început pot spune că povestea pare să fie suficient de închegata încât să fie mulțumitoare, AI-ul inamicilor este destul de simplist încât să fie abordabil fără prea mare efort, iar zona de level up și loot extrem de atractivă încât să te bucuri cu adevărat când se întâmplă. Pe zona asta nu am ce să îi reproșez în afară de faptul ca pare să fie puțin cam grindy pentru mine. Că și eu sufăr de această lipsă de timp menționată anterior.

În schimb, jocul m-a convins că nu o să mai văd prea curând un RPG clasic făcut de o companie mare. Nu cât timp nu vin cu ceva revoluționar care să contracareze doza asta de adrenalină și acțiune pe care o iei într-un joc precum Destiny. Știu că unii vor zice că nu prea are legătură cu RPG-uri, că de fapt e un online shooter, dar să fim serioși. E mai mult RPG decât shooter. Într-un shooter n-ai side quests sau auto aim.

Singurul regret pe care îl am în Destiny 2 este că nu prea am avut cu cine să îl joc. Din experiența mea limitată cu tot felul de gigei random din joc, pare distractiv când îl joci cu prietenii. Dar asta nu cred că o să aflu prea curând.

Întrebarea de o mie de puncte este dacă jocul merită cei 230 de RON cât e varianta pentru PC. Eu zic că da, dacă ai niște prieteni cu care să joci, nu te deranjează nițel grind sau îți place să împuști valuri întregi de inamici. Pe zona asta punctează bine și cred că poate să țină pe cineva ocupat câteva zeci sau chiar sute de ore. Hardcoriștii vor băga mii de ore fără probleme, dar ei sunt niște cazuri speciale.

Eu dacă nu îl primeam pentru review, nu cred că îl luam și motivele le-am tot înșirat prin însemnarea asta: n-am cu cine să joc, tipul meu e limitat și nici nu sunt mare expert în dat headshot-uri. Asta e. Nu e o rușine.

Comentarii

Populare în ultima săptămână

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Opinie nepopulară legată de mersul la vot

Problema asta cu îndemnurile de a ieși la vot stă în faptul că se fac între ăia care oricum ies la vot.

- Ieși la vot pentru că zeci de motive pertinente! - Da! Ce bine ai zis-o, ia-ți like-ul bine meritat. Ne vedem la vot.  - Ce mișto, uite câte like-uri am și oameni care zic că vin la vot. Sigur de data asta o să fie altfel. 
Doar că nu e. 
Se va ieși la vot ca și până acum. 
Până la ora zece deja au votat jumătate dintre morții satelor românești și aproape toți ăia care încă sunt în viață. La ora 13 avem deja primele sondaje care prevestesc nepăsarea ăstora de pe comercial. 
Dar cum se poate așa? Doar am dat cu toții like și share. 
Nu chiar.  Prințesa de pe Instagram n-a promis nimic de gen, nici măcar într-un story. Dani Mocanu era prea preocupat să mai cumpere 2-3 uniforme de mascați pentru următorul său hitJumătate din ăia de 18-19 ani n-au timp pentru că trebuie să facă un videouri în care să numere greșelile noii piese 5Gang. Studenții sunt prea mahmuri după o seară de pomină în …

E 2019 și încă se mai poartă tag-urile pe garduri și pereți

Dacă este un lucru pe care nu îl înțeleg în lumea asta oricât de mult m-aș strădui, atunci e rostul tag-urilor date pe toți pereții posibili. Înțeleg arta urbană, apreciez un stencil bun și râd ocazional la mesajele înțepătoare-filozofice pe care le văd pe garduri, dar n-aș ști ce să îți spun ce a dorit autorul unui tag.

Acum 15-20 de ani înțelegeam că e vorba de impresionat alți puștani sau în cazuri mai fericire o domnișoară, dar în 2019 nu văd cum ar putea să se întâmple asta. Ca să impresionezi, cineva ar trebui să se uite la mâzgălitura ta, lucru improbabil având în vedere că toată lumea e cu nasul în telefon.

Știu că la început era un mod da a îți semna creația artistică, dar 99% din tag-urile din București n-au nimic artistic în jur și sunt doar lângă alte tag-uri la fel de vomitive ca și ele. Ipoteza tag-urilor vechi pică rapid pentru că orice perete proaspăt vopsit atrage imediat o serie de semnături de doctori în graffiti.

Ar putea să mă lumineze și pe mine cineva care se p…