Treceți la conținutul principal

Destiny 2 - ultimul cui în coșciugul RPG-urilor clasice


Pentru mine, un RPG este ce făceau cei de la Bioware acum vreo 10-12 ani. Cu alea am trăit și la aia mă raportez când zic role playing game. Ei bine, de ceva vreme încoace RPG-urile nu mai sunt așa și dacă aș fi un nostalgic incurabil aș spune că nu e bine pentru că acolo aveam reguli, aveam zaruri și aveam acel feeling.

Multă vreme am fost am fost genul ăsta de om și m-am ferit de Witcher sau Mass Effect. Prea concentrate pe zona asta de action pentru mine. Așa am zis și de Destiny când a apărut acum câțiva ani, doi?

Recent, cei de la Activision mi-au dat o cheie de Destiny 2 pentru a îmi da cu părerea într-un review pe blog. Inițial am vrut să o dau pe la prieteni, dar toți au strâmbat din nas ca nu prea mai au timp de jocuri. A trebuit să iau problema în mâinile mele, iar săptămâna trecută am purces la a instala versiunea nou apărută pe PC.

Jocul a mers fără nicio problemă și în timp ce se instala m-am pus să mă familiarizez cu povestea de până acum. A fost suficient de interesantă încât aștept cu nerăbdare ultimele minute de instalare și am băgat vreo 2 ore într-o seară prea târziu de marți.

De la început pot spune că povestea pare să fie suficient de închegata încât să fie mulțumitoare, AI-ul inamicilor este destul de simplist încât să fie abordabil fără prea mare efort, iar zona de level up și loot extrem de atractivă încât să te bucuri cu adevărat când se întâmplă. Pe zona asta nu am ce să îi reproșez în afară de faptul ca pare să fie puțin cam grindy pentru mine. Că și eu sufăr de această lipsă de timp menționată anterior.

În schimb, jocul m-a convins că nu o să mai văd prea curând un RPG clasic făcut de o companie mare. Nu cât timp nu vin cu ceva revoluționar care să contracareze doza asta de adrenalină și acțiune pe care o iei într-un joc precum Destiny. Știu că unii vor zice că nu prea are legătură cu RPG-uri, că de fapt e un online shooter, dar să fim serioși. E mai mult RPG decât shooter. Într-un shooter n-ai side quests sau auto aim.

Singurul regret pe care îl am în Destiny 2 este că nu prea am avut cu cine să îl joc. Din experiența mea limitată cu tot felul de gigei random din joc, pare distractiv când îl joci cu prietenii. Dar asta nu cred că o să aflu prea curând.

Întrebarea de o mie de puncte este dacă jocul merită cei 230 de RON cât e varianta pentru PC. Eu zic că da, dacă ai niște prieteni cu care să joci, nu te deranjează nițel grind sau îți place să împuști valuri întregi de inamici. Pe zona asta punctează bine și cred că poate să țină pe cineva ocupat câteva zeci sau chiar sute de ore. Hardcoriștii vor băga mii de ore fără probleme, dar ei sunt niște cazuri speciale.

Eu dacă nu îl primeam pentru review, nu cred că îl luam și motivele le-am tot înșirat prin însemnarea asta: n-am cu cine să joc, tipul meu e limitat și nici nu sunt mare expert în dat headshot-uri. Asta e. Nu e o rușine.

Comentarii

Populare pe blog în ultima săptămână

The Irishman: hai un opt din zece

Cuprins de o neașteptată mândrie națională, aseară m-am uitat la "The Irishman". Mai mult forțat pentru că m-am convins că nu sunt în target după ce am citit vreo câteva review-uri. Cu toate astea am cedat într-un moment temporar de slăbiciune. Patru ore jumătate mai târziu eram la fel de entuziasmat de film ca în momentul în care am apăsat play.

De ce?

Pentru că subiectul filmului nu e ceva ce m-a pasionat vreodată. Am văzut și eu ca tot omul seria The Godfather și ceva Sopranos, ba chiar am și jucat niște Mafia la viața mea, dar nu pot spune că am făcut vreo pasiune pe subiectul ăsta.

Poate și din cauza aceasta mi se pare că filmul a fost mai încet decât ar fi trebuit să fie sau mai bine spus că a durat semnificativ mai mult decât poate era necesar. Raportat la un film de cinematograf. Și asta mi se pare că toată lumea greșește prin review-uri: îl compară cu ceva ce ar vedea la cinema.

The Irishman mi s-a părut că a fost de la început gândit pentru Netflix. Pentru văzut ac…

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…