Burgerii Maestro de la McDonald’s: chiflele interzise de care dacii se fereau în zilele de post

Am văzut la Radu și la Alex că au fost lansați acum 12 zile, dar până vinerea trecută n-am avut ocazia să apuc să împușc unul. Trebuie să recunosc că mi-a fost și frică când am văzut vehemența din comentariile lui Radu unde oamenii scriau și stropeau cu aghiazmă peste umărul stâng despre cât de rău e diavolul McDonald's și cât de urât arată ultimele lui progenituri.

Dar cum vineri seara eram puțin mai relaxat și mai euforic, mi-am zis că e momentul să văd despre ce e vorba cu acești burgeri de palmares: Epic Beef și Glorious Chicken. Primul este în imaginea de mai sus, al doilea urmează în poza de mai jos.

Ca să fiu sincer, nu m-ar deranja să ma închin mai des la necuratu' dacă toți burgerii lor ar fi ca cei din imaginile astea. Suficienți de chipeși încât să strângă cam același număr de like-uri pe Instagram ca cei cu pedigree de foodtruck, destul de scumpi încât să văd analize tip first impressions de la oameni ce n-au apucat încă să îi guste.

Adevărul e ca cel puțin pe zona de pricing au ridicat ștacheta. 18 lei burgerul/ 24 de lei meniul e în zona premium a McDonald's-ului. Aproape la același preț ca la un foodtruck mai la început de drum, dar în continuare departe de orice înseamnă burger bar cu valențe de cei mai buni burgeri din oraș.

Mixul de ingrediente mi se pare unul destul de inspirat: chiflă cu susan și mac, vită/pui, 2x felie bacon, brânză cheddar, 2-3 x rondea de ceapă roșie, salată + sos de muștar, ketchup și ceva pe nume butter drizzle, iar cel de pui are în plus și sosul McChicken. Nu sunt cine știe ce fiță hipstărească, dar sunt o combinație destul de reușită.

Nu sunt multe lucruri de reproșat având în vedere că sunt niște burgers cinstiți și relativ suculenți, doar că dacă aș avea de ales aș merge pe cel de vită. #atât

Puiul ăla niciodată nu prea a avut vreun rost în burgeri și mă întristează tentativele astea repetate de a face din burgerul de pui un produs popular. Nu merge nene. E prea uscat, orice i-ai face. De exemplu, la Glorious Chicken mi s-a părut că am mestecat la chiflă de m-am plictisit, deși se vede destul de clar în poza de mai sus că raportul chiflă ingrediente cam același.

De fapt ăsta e călcâiul lor al lui Ahile - chifla - care pe mine nu prea mă încântă nici ca dimensiune și nici ca gust. Este, și zic asta cu vizibil regret pentru că restul e de un lejer 7.5/10 vs orice alt burger vreți voi în zona până în 30 de lei, cam banală. Mi-ar fi plăcut să văd și aici o tentativă de upgrade la clasa maestro.

În același timp apreciez că am putut să îl mănânc lejer cu o singură mână, că nu m-am mozolit tot în barbă și că mi-a ținut de foame până bine de tot a doua zi - lucru surprinzător pentru metabolismul meu.

Oricum, dacă nu iei foc imediat ce intri într-un lanț din ăsta internațional de fast-food, ai timp până pe 24 mai să testezi cele scrise în această însemnare. Eu mai aștept 2-3 zile să se uite ce am scris aici și apoi testez să văd câte like-uri obțin pe Instagram pozele de mai sus cu niște tag-uri #gourmet