Food Vibe au cea mai bună quesadilla de pui din oraș

Food Vibe au cea mai bună quesadilla de pui din oraș

Ce nu știe mai nimeni despre mine, este că sunt un fel de mini cunoscător în quesadilla. Este felul de mâncare preferat pentru momentele alea când trebuie să împart mâncarea cu mândra care ar mânca ceva, dar nu prea mult. Știu că niciun bărbat nu recunoaște, dar se mai întâmpla.

Chiar dacă n-am gustat-o pe cea de la El Torito, am testat quesadilla în nenumărate restaurante și pub-uri din Capitală fără ca vreuna să mă dea pe spate. Au fost bune, gustoase, dar nu ceva care să mă facă să îmi zic băi, asta e cea mai bună quesadilla pe care am mâncat-o vreodată. Și ca să fiu sincer, trecând peste faptul că n-am conștientizat asta vreodată, până weekend-ul trecut nici nu mă interesa acest fapt.

Quesadilla e un fast food puțin mai evoluat de la care niciodată n-am avut pretenții așa că mare mi-a fost minunea când am dat sâmbăta trecută de cea la Food Vibe. Șansa a făcut să mă simt aventuros și să vreau să comand din altă parte și așa am dat peste delivery-ul ăsta hipstăresc de pe la Piața Unirii.

Cu un site frumușel care mai mult crapă decât să meargă, cu aproape 2 ore de așteptare pentru a livra ceva la sub un kilometru de ei, Food Vibe își spală păcatele cu niște pizze peste medie (quattro formaggi-ul a fost lejer de top3, iar cea rustică a fost de un 7.5/10) și o quesadilla dumnezeiască.

Food Vibe: Pizza quattro formaggi

Food Vibe: Pizza Rustica


Prețurile au fost rezonabile și nu am ce să le reproșez: pizza quattro formaggi medie (32 cm) a fost 26 de lei, sosul picant 2 lei, quesadilla 24, iar pizza rustică a fost inclusă pentru că am avut o comandă mai mare de 50 de lei. Suficientă mâncare cât să ne ajungă și la următoarea masă - quattro formaggi excelând și la capitolul pizza rece neîncălzită.

Se laudă că folosesc cele mai hipsterish ingrediente și au un meniu destul variat pentru un food delivery (pizza, paste, supe, salate feluri principale și burgerași). Fiind prima oară când am comandat de la ei, nu am fost excesiv de aventuros. Mai ales că internetul nu pare să știe nimic de ei, iar pe pagina de Facebook postează din an în Paști.

Food Vibe au cea mai bună quesadilla de pui din oraș


Ingrediente quesadilla: tortilla, piept de pui, dovlecei, ardei gras, ciuperci, mozzarella, gorgonzola, pătrunjel, curry, salsa picant, sos calipso (maioneză, roșii pasate și coniac).

Burgerașii ăia par să fie ce trebuie, dar prețul îmi cam dă peste mână. În special pentru un delivery, dar m-au făcut suficient de curios încât data viitoare să am o dilemă serioasă. Da, o să mai fie o dată viitoare pentru că a fost ce trebuie. Totuși, data viitoare o să fiu prevăzător și nu o să comand de foame că totuși 2 ore este inuman de mult pentru a aștepta pizza și o quesadilla.

Închei cu un disclamer, dacă nu e cineva de acord cu afirmația din titlu, rog să mă ghideze către locul ăla. Pentru quesadilla sunt dispus să rup comoditatea în două și să ies din zona centrală. #pofticios

Comentarii

Postări populare în ultima lună

Lansare: Bere Haiduc de la PENNY Market la 2 lei doza

viteza medie in oras .... 10km/h

Generator de nume de cocalari!