Treceți la conținutul principal

E 2019 și încă se mai poartă tag-urile pe garduri și pereți


Dacă este un lucru pe care nu îl înțeleg în lumea asta oricât de mult m-aș strădui, atunci e rostul tag-urilor date pe toți pereții posibili. Înțeleg arta urbană, apreciez un stencil bun și râd ocazional la mesajele înțepătoare-filozofice pe care le văd pe garduri, dar n-aș ști ce să îți spun ce a dorit autorul unui tag.

Acum 15-20 de ani înțelegeam că e vorba de impresionat alți puștani sau în cazuri mai fericire o domnișoară, dar în 2019 nu văd cum ar putea să se întâmple asta. Ca să impresionezi, cineva ar trebui să se uite la mâzgălitura ta, lucru improbabil având în vedere că toată lumea e cu nasul în telefon.

Știu că la început era un mod da a îți semna creația artistică, dar 99% din tag-urile din București n-au nimic artistic în jur și sunt doar lângă alte tag-uri la fel de vomitive ca și ele. Ipoteza tag-urilor vechi pică rapid pentru că orice perete proaspăt vopsit atrage imediat o serie de semnături de doctori în graffiti.

Ar putea să mă lumineze și pe mine cineva care se pricepe de ce avem nevoie de aceste tag-uri și care e scopul lor în peisajul urban local? Nu de alta, dar am o senzație că generațiile actuale nu prea au treabă cu tot curentul ăsta de tagging. Pe ăștia tineri îi tot văd cu mesaje scrise cursiv și hashtag-uri aruncate pe unde se strâng frecvent, deci cumva au o logică și un scop destul de bine definit în dinamica locului.

Dar un tag este pur și simplu ceva ce nu pare să aibă nimic atașat.

Poate mă înșel și de asta am zis să întreb, cu toate că am așa o vagă senzație că nimeni nu poate să le justifice rostul mai departe de „cineva pus un tag pe peretele ăsta așa că altcineva a mai pus unul și așa mai departe”.

Comentarii

  1. Mai, daca oamenii continua sa faca o chestie in ciuda "evidentei" ca nu are sens, este posibil ca observatorul sa greseasca. In special in fata unor intrebari de antropologie culturala, unde cauti sa pricepi un subgrup ale carui reguli nu le cunosti/intelegi in totalitate.

    Desigur, exista si unele exceptii exceptionale, cind intreg grupul sufera de psihoza colectiva, si tot ce trebuie este un om care sa zbiere "STOP!" suficient de puternic. Iar odata opriti din actiune, isi dau seama ca ... hey, e stupid ce facem noi aici.

    In cazul de fata, uite, eu as propune urmatoarele doua idei:

    - Artistii semneaza astfel din laudarosenie, ca sa zicem asa. Pe linga faptul ca fac un stencil sau alte chestii complexe, isi mai si lasa numele prin diverse locuri. Nu pentru ca ii intereseaza sa-i recunoasca oamenii simpli de pe strada, ci ... alti oameni din aceeasi subcultura (alti grafferi).

    - Teoria ta ca "toata lumea merge cu nasul in telefon" este generalizanta, si o stii foarte bine. Nu toti merg astfel, sunt destui care se mai uita in jur. Prin urmare, aceeasi laudarosenie se poate adresa in continuare, partial, si oamenilor normali care vad tagurile respective.

    Cam asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înțeleg ce spui și în mare parte sunt de acord, mai ales partea cu generalizarea, dar speram să fie ceva mai complex decât "super, am trecut și eu pe aici pe unde trec zeci de mii de oameni pe zi".

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Populare pe blog în ultima săptămână

Empatie

Era o vorbă care spunea că îți dai seama de caracterul unui om după modul în care se comportă cu cei de sub el (servitori, chelneri etc.). Dacă e mârlan cu ei, e mârlan cu toată lumea. Doar că nu își permite să o arate în mod normal așa că în fața superiorilor este mielușel. Și, deși nu i-am acordat prea multă importanță în trecut zicalei ăsteia, cumva a rămas cu mine în toți acești ani. 
În vremurile astea de pandemie, când e mai greu să vezi oameni dorind să umilească chelneri, unitatea de măsură a caracterului unui om este empatia digitală. 
EMPATÍEs.f. (Fil.) Formă de cunoaștere a altuia, în special a eului social sau a ceva, apropiată de intuiție; interpretare a eului altora după propriul nostru eu. ♦ Transpunerea noastră simpatetică în obiectele exterioare. V. intropatie. [< fr. empathie].
Empatia față de ceilalți prinși în fix aceeași situație ca și tine, dar care n-au fost atât de norocoși/muncitori/șmecheri ca tine încât să se lăfăie într-o izolare la conac, casă de vacanță s…

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…