E 2019 și încă se mai poartă tag-urile pe garduri și pereți


Dacă este un lucru pe care nu îl înțeleg în lumea asta oricât de mult m-aș strădui, atunci e rostul tag-urilor date pe toți pereții posibili. Înțeleg arta urbană, apreciez un stencil bun și râd ocazional la mesajele înțepătoare-filozofice pe care le văd pe garduri, dar n-aș ști ce să îți spun ce a dorit autorul unui tag.

Acum 15-20 de ani înțelegeam că e vorba de impresionat alți puștani sau în cazuri mai fericire o domnișoară, dar în 2019 nu văd cum ar putea să se întâmple asta. Ca să impresionezi, cineva ar trebui să se uite la mâzgălitura ta, lucru improbabil având în vedere că toată lumea e cu nasul în telefon.

Știu că la început era un mod da a îți semna creația artistică, dar 99% din tag-urile din București n-au nimic artistic în jur și sunt doar lângă alte tag-uri la fel de vomitive ca și ele. Ipoteza tag-urilor vechi pică rapid pentru că orice perete proaspăt vopsit atrage imediat o serie de semnături de doctori în graffiti.

Ar putea să mă lumineze și pe mine cineva care se pricepe de ce avem nevoie de aceste tag-uri și care e scopul lor în peisajul urban local? Nu de alta, dar am o senzație că generațiile actuale nu prea au treabă cu tot curentul ăsta de tagging. Pe ăștia tineri îi tot văd cu mesaje scrise cursiv și hashtag-uri aruncate pe unde se strâng frecvent, deci cumva au o logică și un scop destul de bine definit în dinamica locului.

Dar un tag este pur și simplu ceva ce nu pare să aibă nimic atașat.

Poate mă înșel și de asta am zis să întreb, cu toate că am așa o vagă senzație că nimeni nu poate să le justifice rostul mai departe de „cineva pus un tag pe peretele ăsta așa că altcineva a mai pus unul și așa mai departe”.

Comentarii

  1. Mai, daca oamenii continua sa faca o chestie in ciuda "evidentei" ca nu are sens, este posibil ca observatorul sa greseasca. In special in fata unor intrebari de antropologie culturala, unde cauti sa pricepi un subgrup ale carui reguli nu le cunosti/intelegi in totalitate.

    Desigur, exista si unele exceptii exceptionale, cind intreg grupul sufera de psihoza colectiva, si tot ce trebuie este un om care sa zbiere "STOP!" suficient de puternic. Iar odata opriti din actiune, isi dau seama ca ... hey, e stupid ce facem noi aici.

    In cazul de fata, uite, eu as propune urmatoarele doua idei:

    - Artistii semneaza astfel din laudarosenie, ca sa zicem asa. Pe linga faptul ca fac un stencil sau alte chestii complexe, isi mai si lasa numele prin diverse locuri. Nu pentru ca ii intereseaza sa-i recunoasca oamenii simpli de pe strada, ci ... alti oameni din aceeasi subcultura (alti grafferi).

    - Teoria ta ca "toata lumea merge cu nasul in telefon" este generalizanta, si o stii foarte bine. Nu toti merg astfel, sunt destui care se mai uita in jur. Prin urmare, aceeasi laudarosenie se poate adresa in continuare, partial, si oamenilor normali care vad tagurile respective.

    Cam asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înțeleg ce spui și în mare parte sunt de acord, mai ales partea cu generalizarea, dar speram să fie ceva mai complex decât "super, am trecut și eu pe aici pe unde trec zeci de mii de oameni pe zi".

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

In 8 luni de rulat tigari am economisit ...

Heineken Blade - un fel de R2D2 al dozatoarelor de bere