Treceți la conținutul principal

Ce nu s-a vazut in articolele bloggerilor despre primele 3 zile FITS 2012

ti-ti-ul de la Ford
Este fain atunci cand pleci cu un rucsac in spate in care ai cateva hainute pentru 2-3 zile ... si atat. Cand esti zen totul decurge de la sine si nimic rau nu se poate intampla. La Festivalul International de Teatru de la Sibiu 2012 am plecat ca o floricica. Stiam doar ca trebuie sa ma intalnesc cu Andrei si ca o sa mergem impreuna cu un Ford de la Colina Motors (review la el despre masina). Nu aveam idee unde o sa stau sau ce se va intampla. Stiam doar ca vreau sa ajung la festival.

Am ajuns si am aflat ca stau la Hotel Forum Continental din Sibiu intr-o camera foarte draguta pe colt cu o priveliste incredibila (ne-au dat si un card de reducere 10% pe viata special pentru bloggeri). M-am cazat frumos si apoi am iesit prin centrul vechi al Sibiului sa iau atmosfera festivalului. Am ajuns la Burnt Out Punks in Piata Mare. Niste suedezi nebuni fac un circ cu mult foc. M-am lasat captivat alaturi de intreaga piata de comicul excelent al acestor baieti. Seara la clubul festivalului ne-am intalnit cu ei si am sarbatorit impreuna prima zi de festival. Si in afara scenei baietii sunt mortali. Pana si cartile lor de vizita ardeau cand ti le inmanau :)

Clubul festivalului este locul pe unde ne faceam veacul in fiecare seara. Alaturi de alti bloggeri, oameni din presa, regizori, actori, invitati de seama si voluntari. Un loc magic unde dispareau granitele culturale sau lingvistice. Toata lumea era binedispusa si insetata de petrecut alaturi de niste oameni faini (dupa FITS am observat ca am inceput sa folosesc mai des fain). O atmosfera de Vama Veche buna - nu aia nasoala cu cocalari si pitzi!

In a doua zi de FITS am stat la depanat amintiri cu bloggerii la o terasa. Nu a trecut mult si ne-am imprieteni t cu tipul care ne servea: Istvan - un tip fain fain de tot. A fost cel care a spart gheata socializarii la FITS. Ne-am intalnit cu el seara la clubul festivalului ca avea si el coada baga prin FITS. Ne-am si s-a simtit atat de bine cu noi si povestirile noastre la bere incat a doua zi prin ploaie a venit sa luam pranzul impreuna. Si asta e fain.

Pana sa ajungem la club am trecut sa mancam cate ceva traditional la Crama Veche a Sibiului. Langa noi era o domnisoara ce urma sa manance singura. Ce fel de domni puteam sa fim eu si Andrei daca o lasam pe domnisoara sa manance singura? Nimeni n-ar trebui sa manance singur.

Am facut o masa comuna si ne-am imprietenit. Era programatoare din Germania si venise la festival pentru ca tara noastra este ieftina. Lucru adevarat. Nu stia pe nimeni si nu vorbea romana. Engleza ii era excelenta dar ni s-a confesat ca e surprinsa de cat de putini oameni vorbesc engleza in Romania. I-am admirat curajul si am vorbit despre vrute si nevrute. La final ne-am despartit si fiecare a luat-o pe drumul lui. O aventura de-o cina as putea spune. Sper ca am lasat o impresie buna despre tara noastra.

In seara aia la clubul festivalului am mai intalnit niste oameni foarte misto. Primul ce imi vine in cap e Beni (il stiti daca ati mers de cateva ori prin Vama Veche) care a fost un soc pentru mine cand am vazut cata pofta de viata are. Vroiam sa zic " cata pofta de viata are la varsta sa" dar mi-am dat seama ca e o jignire. Omul are un suflet mai tanar decat il am eu. M-a fascinat si sper sa mai am ocazia sa impartim aceeasi masa si sa stam la taclale pana dimineata. 

o dimineata de relaxare
Diminetile ni le petreceam la Haller Cafe din Piata Mare ... la o carte si o vorba buna. Sa-mi aduc aminte sa le multumesc celor de la Humanitas pentru cartea trimisa la hotel. O idee foarte buna dar din pacate eram deja cu o carte inceputa (am o regula proasta ca nu citesc doua carti in acelasi timp) si n-am apucat sa o rasfoiesc. Cum termin cu "Stupid Movie Physics" ma voi apuca de cartea ce am inteles ca a fost selectata special pentru mine. Multumesc!

Duminica a venit cu o noua surpriza. Dupa o pranz pe graba de la restaurantul Hermania am purces catre o conferinta de presa. Nu stiam de ce sunt impins de la spate sa nu intarzii la ea. Credeam ca e pe sistemul clasic: o conferinta ca oricare alta - asa ca oricum nu incepea la ora anuntata. 5-6 minute interziere erau ok in opinia mea. Nu mare mi-a fost surpriza sa vad ca de fapt conferinta era o intalnire cu directorul festivalului - Constantin Chiriac. Omul asta in toata zapaceala inceputului de festival si-a facut timp o ora (de fapt o ora jumatate ca i-a placut de noi) sa vorbeasca cu bloggerii si doar cu bloggerii.

poza de Anne Marie
Chiriac este un personaj si ii sorbi captivat fiecare cuvantel. A vorbit cu noi degajat si fara un limbaj de lemn. Parea ca ii face placere sa ne aiba in biroul desi n-a schitat niciun zambet. Cred ca era prea apasat de munca din spatele FITS-ului. Un FITS ce anul asta a suferit reduceri bugetare ce au facut ca unele trupe grele sa nu mai fie chemate. Si printre multe altele pierdute din cauza lipsei de fonduri ... FITS era sa ramana fara artificii in prima zi. Din fericire compania care furnizeaza de ani de zile FITS-ului artificii s-a decis sa le dea anul acesta gratuit. Nu poti sa ai o deschidere fara artificii. Foarte frumos si elegant din partea lor.

Dupa interviu am fugit sa vad Faust. Am scris pe blog. M-a bulversat. O capodopera. Dupa Faust am ajuns iar la clubul festivalului. Ploua infernal dar asta a facut ca despartirea sa fie mai interesanta pentru ca nici macar torentele de apa nu puteau sa strice buna dispozitie a oamenilor prezenti. S-a dansat in ploaie. Am dansat in ploaie. Ruxa a scris mai mult despre experienta asta. A fost demential. Cu greu mi-am luat la revedere de la prietenii noi facuti. 

Am ramas cu o urma de regret ca nu am intrebat cum il cheama pe nenea de la dozatorul de bere care mi-a facut cunostinta cu rachiul lui de casa. Excelent. Trei seri si trei paharele de voie buna. Daca aveti drum si il gasiti (e cel cu mustata) cereti fara rusine ca omul e incantat sa daruiasca. 

Ati ajuns pana aici? Surprinzator. Ei bine asta inseamna sa fii blogger oficial. Intalneste oameni si cunoaste-le povestile. Ca blogger trebui sa fii un animal social. Sa te imprietenesti si sa discuti cu toata lumea. Asta inseamna sa traiesti cu adevarat un festival. E ceea ce incercam sa scriu aici dar cele foarte multe ore nedormite si-au spus cuvantul.   

frumusele nu?
Mi-a placut foarte mult ca in calitate de blogger oficial am primit niste carti de vizita dragutele cu blogul meu. Am impartit vreo 7-8. Sunt cu 7-8 mai multe decat as fi impartit de capul meu (de 2-3 ani nu mai am carti de vizita). E o idee foarte buna si de efect ca sa zic asa. Sper sa vad mai des lucrul asta. 

In caz ca nu v-ati dat seama din ce am scris pana acum eu am incercat sa aplic cat mai bine carpe diem. Mi-a iesit. Si nu a fost cu stres. Nu a fost cu experiente neplacute. Ba din contra. A fost un weekend incredibil de antrenant si distractiv. It is good to be a blogger. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…