Treceți la conținutul principal

21 de ani de FITS

Nu stiu de voi, dar eu am o traditie de respectat in fiecare an - trebuie sa ajung la Festivalul International de Teatru de la Sibiu (FITS). M-am indragostit de el acum 4 ani cand am fost prima oara, iar de atunci imi rezerv un weekend in fiecare Iunie pentru a ajunge in Sibiu. Poate e in antiteza cu ce scriu in general pe blog, but I do like my theater. Mai ales cand este unul dintre cele mai mari din lume si cu siguranta cel mai mare din tara.

In weekend-ul ce a trecut, am fost la deschiderea #FITS2014 - un hastag de urmarit pe Facebook, Twitter si Instagram in urmatoarele 5 zile - pentru a gasi acea piesa de care sa tot povestesc obsesiv oamenilor din jurul meu. Anul acesta, temele pe care mi-am concentrat aceasta cautare au fost circul si dansul. Am avut vreo 3 zile emotii ca nu voi duce la bun final aceasta cautare!

Prima ilustratie trebuie sa fie intotdeauna cu privelistea de la hotel!
Vinerea a inceput promitator cu o circarie belgiana -  Patratul Curios / Le Carré Curieux - pe care am savurat-o cu hohote de ras. Un inceput bun, dar totusi ii lipsea acel factor de wow. Nu ma intelegeti gresit, piesa e buna. Totusi, n-a reusit sa ajunga pe lista "de revazut" unde de exemplu este Faust.

Cam din aceeasi categorie este si spectacolul Trapezistii / Les Pepones care a incantat multimea in Piata Mare. Oricat de spectaculoase au fost acorbatiile vazute in ambele spectacole de circ, ceva ceva lipsea sa declanseze obsesia de care vorbeam mai devreme. 

Belgienii de la SAX A FOND ne-au delectat cu Trecea Fanfara Militara si Gangam Style
Sambata a fost a total bust - ca sa zic asa. Fulgere De Toamnă Tarzie / Late Autumn Lightning - un spectacol japonez de dans - a fost precum ceaiul alb japonez. Atat de fin si discret incat am simtit ca beau apa chioara. Macar am aflat ca Butoh-ul nu e pe gustul meu, sa stiu sa ma feresc pe viitor.

Avarul (dupa Molière) putea sa salveze ziua, dar combinatia dintre bilete in ultimul rand si subtitrarea mult prea mica si nefocalizata au facut piesa imposibil de urmarit. Chiar imi pare rau ca am fost fortat sa ma ridic si sa plec in primele 15 minute, pentru ca piesa parea sa aiba potentialul de a ajunge pe lista wow. 

Marionete si bere Terapia intr-o cafenea axata doar pe cafea. Putin ciudat, dar nu zic nu.
Salvarea a venit de la trupa israeliana Batsheva Ensemble cu show-ul Deca Dance - un mix de 10 scene dintre cele mai apreciate coregrafii realizate de Ohad Naharin. Cu un inceput domol, show-ul a crescut in intensitate pana intr-un punct in care ovatiile de final au durat 15 minute. 

Scena de la final a fost pur si simplu o explozie de energie pe care cu greu as putea sa o traduc in cuvinte. De aceea nici nu am sa incerc, pentru ca am gasit o inregistrare video cu respectiva piesa. 


Chit ca nici aceasta inregistrare nu flateaza prea mult reprezentatia live, este un inceput pentru a va convinge de ceea ce am scris mai sus. Eh. Cel putin mi-am gasit piesa "obsesiva". Semn ca imediat ce am ajuns acasa, am cautat cum se numeste melodia si traducerea versurilor. Si iata. Versiune audio mai buna si traducerea piesei din filmuletul de mai sus (link). Enjoy!

Dupa spectacolul Deca Dance, am fugit repede sa il vad pe Cesc Gelabert - un monstru sacru al dansului contemporan din Spania. Este un personaj fascinant care se agata mult de trecut pentru a se propulsa in viitor. Nu pot spune ca justetea cauzei lui a rezonat foarte bine cu mine (poate e din cauza varstei), dar a reusit sa imi capteze intreaga atentie pentru 60 de minute. A fost o experienta interesanta - asta in traducerea de teatru mi s-a spus ca e un fel de meh.

Ironia e dulce - sa te uii la un concert Pasarea Rock de pe scaun

Unde am vrut sa ajung cu insemnarea asta? Unele lucruri bune nu le gasesti din prima. Unele lucruri nu sunt pe gustul tau. Unele lucruri poate ca nu le intelegi si pari sa fii un salbatic in fata celor care cunosc arta. Unele lucruri te vor marca atat de mult incat nu o sa le uiti vreodata. Totusi, la un festival de teatru (in special la FITS) ai sansa sa gasesti toate aceste lucruri. Iti trebuie doar putina perseveranta.

Inchei spunand ca inca mai poti ajunge pana pe 15 (duminica) la Festivalul International de Teatru de la Sibiu (site oficial). E cam cea mai buna alegere pe care poti sa o faci weekend-ul asta. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …