Treceți la conținutul principal

Branza, branza cat vezi cu ochii

Ce stiu eu despre branza? Mai nimic. Nu m-am abatut vreodata prea departe de cele mai populare si comerciale sortimente. Merg cu rosii si cateodata in salata, dar cine naiba mananca salata...

Ei bine, aseara am terminat generala de branza intr-un testing extensiv de sortimente venite de prin pesterile romanesti, insulele italiene, Grecia continentala si romantica Franta. Zic generala pentru ca in acest moment as fi la fel de nepregatit pentru BACul lactic precum elevii din Giurgiu (sa le explic si lor gluma: de cativa ani incoace aveti promovabilitate 1 din 3).

Dar sa ne vedem de branza noastra.


Am inceput cu niste branza de Nasal, maturata intr-o pestera mioritica, am combinat-o cu niste cipriota/greceasca (Haloummi si Feta) si apoi m-am indragostit de niste branza in pasta tare de capra si branza in pasta tare de capra cu piper (de la Elcomex).

Cea cu piper era chiar putin nesimtita pentru papilele gustative. Te purta intr-un carusel de arome inainte sa te izbeasca violent intr-o mare de iuteala. Dar ma stiti, apreciez iuteala asa ca am reusit  a trebuit noi sa ne intelegem cumva.


Pe platoul italian se stransesera cam multe pretendente pentru titlul de cea mai buna branza pentru nihasa, dar n-a fost sa fie iubire din aia adevarata pe care o vezi pe marele ecran cu Ryan (Gosling pentru cei neinitiati).

Franta si-a trimis reprezentanta de soi (Brie), dar ce sa faci cand vine cu fitele astea de vedeta si nu livreaza promisiunea? Incerci sa gasesti un umar sicilian pe care sa plangi: Pepatom (branza artizanala cu piper facuta adusa de Alessandro).

Cand credeai ca scapi si ca s-a terminat naiba cu atata branza, venea platoul de mai jos.

De la stanga la dreapta: Kefalotiri Saganaki, Saganaki Naxiotico si ceva cu spanac

Halloumi, Kefalotiri Saganaki, Graviera Naxos, Feta Mpouyourdi si Saganaki Naxiotico s-au incolonat si au facut la final un cordon de netrecut. Eu, ca un erou al capitalismului, am tras sa ma impotrivesc asaltului grecesc de branza la cuptor, dar cat poti sa rezisti de unul singur?

De la stanga la dreapta: Halloumi si Graviera Naxos (cred)
Si acum imi e greu sa ma uit la imaginile astea fara sa fac o pavloviana, chiar de au trecut mai bine de 12 ore. Daca e sa ma uit la jumatatea plina a paharului, e bine ca stau la 10 minute de Taverna Meze (website) - cei care ofera aceste gustarele.

Ieri nu stiam eu foarte multe despre branzeturi, dar acum am doua sortimente cu care as vrea sa ma intalnesc mai des: capra aia cu piper de care ziceam mai sus si Halloumi acesta prajit pe gratara. Yammy.

ps. Multumesc pentru invitatie Doru si Mircea, m-ati scos din bezna fara de zer!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…