Treceți la conținutul principal

Unde găsești pubelele de reciclare selectivă?

Harta punctelor de reciclare
Harta reciclării - utilă pentru toți bucureștenii mai puțin cei din sectorul 4
Lucrul de anul trecut de care sunt cel mai mândru e că am reușit să reciclez toate sticlele de bere/vin/etc folosite acasă. Asta și toate bateriile, dar alea să zicem că implică un efort mai mic.

Sticlele au fost cele problematice. Sunt voluminoase, sunt grele și cele mai aproape pubele de reciclare selectiva se găsesc la vreo 800 de metri de casă. Totuși, m-am descurcat admirabil. Cărat cu stoicism plase peste plase de sticle goale spre vizibila surprindere a oamenilor de pe stradă.

Anul ăsta mi-am propus să reciclez o bună parte din hârtia și plasticele folosite. Zic o bună parte pentru că aici lucrurile nu sunt chiar atât de simple. De exemplu cartonul cutiilor de lapte cică trebuie reciclat la plastice - lucrurile astea trebuie cumva învățate, iar asta necesită un timp de adaptare.

Și nu doar timp - ai nevoie și de un loc unde poți să găsești toate informațiile de care ai nevoie. Oricât de numeroase sunt site-urile diferitelor ong-uri care se ocupă cu reciclarea, utilizabilitatea lor este aproape zero. Nu vorbesc doar de UX-ul si designul din secolul trecut, ci și de lipsa de coerență a informațiilor transmise. Un site îmi spunea ca ambalajele de plastic în care vin produsele alimentare nu se reciclează, altul îmi spune că e ok dacă le cureți înainte. În cine să am încredere?

Dar până să ajungi la reciclarea efectivă, trebuie să descoperi unde poți să faci asta. Aici intervine nevoia unei hărți care deja există, dar este incompletă. De exemplu în sectorul 4 s-ar părea ca nu există nici măcar o pubelă de reciclare selectivă. Eu știu cel putin două, așa ca presupun că sectorul 4 a tras paiul mai scurt.

În rest www.hartareciclarii.ro e chiar ok, dar nu pot să nu remarc distanțele generoase pe care trebuie să le parcurgi pentru a recicla lucruri mai exotice. Nici cu plasticele, hârtiile și sticlele nu îmi este rușine că toate pubelele par să fie cam răsfirate. Și nu, mersul cu mașina până la pubelele de reciclare selectiva este puțin in sfera ironicului. Aștept cu interes legea în care fiecare bloc o să fie obligat să aibă cele 3 pubele colorate.

Totuși, chiar și cu toate dificultățile astea este ușor să reciclezi. Doar nu face ca mine: n-are rost să mergem de mai multe ori; hai să umplem sacul mare cu *hârtie, sticlă sau plastic* înainte să îl ducem. Regreți imediat decizia când îl iei în spate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce faci când hipsterul pe care l-ai crescut te mușcă de mână?

Încă nu mi-am acceptat condiția de hipster pentru că eu nu mănânc mici ironic la bomba din cartier, dar trebuie să recunosc că mă bucur când văd din când în când hipsteri revoltați pe prea mult hipsterism. Ca în conversația de mai sus pe Facebook unde o persoană s-a plâns de politica celor de la cafeneaua/coffee shop-ul Bloom de a interzice clienților utilizarea laptopurilor în timpul weekendului.

La nivelul ăsta de hipsterism s-a ajuns: laptop = muncă, muncești prea mult așa că în weekend e bine să lași munca deoparte și pentru că sunt cool and everything else îți vor impune asta. În plus, să nu uităm ca de fapt este un lucru pe care îl fac pentru a completa experiența de a savura cafeaua.

Povestea celor de la Bloom sună bine, doar că este vorba de experiența lor de a bea o cafea. Nu experiența mea sau a celorlalți. Oricum nici nu contează. Este prăvălia lor și pot să facă aproape tot ce își doresc într-o marjă destul de largă. La fel cum persoana de mai sus este liberă să nu mai ca…

Era un om simplu, nu știa să îți desființeze achiziția Vector Watch în 5 minute....

Îmi imaginez că asta o să fie scris pe piatra mea de mormânt și n-am cum să schimb acest fapt. Am ajuns la concluzia asta în weekend în timp ce mă îndopam cu fasole bătută mânjită cu niște ardei copt și ceapă. Ăla a fost momentul când am realizat că orice aș face, nu voi face parte din elita țării ăsteia - vecina de la masa alăturată m-a convins de acest lucru.

Eu, om simplu, am venit la terasă să bag bere ieftină la halbă și ceva în ghiozdan că era fomiță, ea a venit la date-ul ei să vorbească despre cât de nepregătiți sunt pe LinkedIn oamenii de HR ce o abordează, achiziția Vector Watch de către Fitbit pe bani puțini pentru că se știa că n-are viitor, atacurile cibernetice recente și, desigur, o analiză a posibilităților de extindere a campusurilor universitare Oxford și Cambridge. Toate astea în decurs de nicio oră și doar din gura ei.

Îmi este și rușine să zic despre ce vorbeam noi la masa noastră în acea zi toridă de duminică la o bere pe terasă.  N-ai cu cine. Și m-am simțit at…

Trigger words la Poșta Română

Pentru că tot m-am întors de 10 minute de la un oficiu poștal unde în teorie trebuia să ridic niște tricouri venite de pe threadless.com, lucru care nu s-a întâmplat dintr-un motiv care îmi e străin, am zis să fac un scurt ghid despre ce cuvinte ar trebui evitate atunci când vorbești la ghișeu.

Primul a fost curier. E posibil ca toată lumea să râdă de mine că nu știam acest trigger word de bază, dar în simplitatea mea, numesc curieri toți cei care vor să îmi livreze ceva. Eu o țineam pe a mea că m-a sunat curierul Poștei Române să îmi livreze ceva vineri, ea tot îmi spunea că Poșta Română nu are curieri și poate altcineva a încercat să îmi livreze ceva.

Ba că e agentul poștal, ba că e nu mai știu ce poștal, dar cu siguranță nu e curier. Bine. Fie ca voi. Am continuat să îi zic reprezentantul Poștei, dar nici așa n-am avut succes. Dacă nu știu titulatura lui exactă, n-au cum să își dea seama cine și ce a vrut să îmi livreze. Mai că îmi venea să zic ca Despot Tricouri în...

Al doilea c…