Treceți la conținutul principal

Cum te înfrânge sistemul pe care ar trebui să îl controlezi

la 100 de metri de Casa Poporului

Am trecut sâmbătă pe străduțele din spatele ministerelor de la Piața Constituției și am dat peste ruinele astea care zac acolo de mai bine de un deceniu. Îmi imaginez că în fiecare guvern nou, de cel puțin 10 ani încoace, se întâmplă următoarea situație fictivă. 


Undeva pe la ultimul etaj al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și a Fondurilor Europene, imediat după învestire, îi strânge ăsta pe secretarii de stat și pe ministrul delegat la o țigară menită să le sărbătorească victoria. E frig și de asta stau toți îngrămădiți pe balconul prea mic. Toți trag însetați din țigări. Nu și el, el pufăie din pipă și îi privește patern. La un moment-dat strâmbă din nas și zice grupului de zgribuliți:

- Băi! Ce naiba e acolo jos?
- Unde domn' ministru? zice un secretar cu funduri de sifon.
- Acolo unde sunt boschetarii ăia strânși în jurul focului.
- Aaaa. E o casă abandonată. E acolo din totdeauna! zvâcnește ministrul delegat ce nu era la prima lui țigară de victorie.

Trec zilele și curg pachetele. Pachete de tutun din alea bune pe care nu le găsești în România. Tutun rafinat și nu atât de scump precum îi plăcea lui să se laude, dar oricum un tutun bun. Trage cu poftă și răsuflă liniștit. E cu gândurile lui când de odată vede un boschetar ce și-o lua la labă lângă un perete dărăpănat. Îi taie tot cheful și pune mână pe telefon. Scrâșnește în receptor:

- Ionescu și Popescu veniți la mine imediat!

După fix 6 minute și 30 de secunde ajung ăștia grohăind.

- Da domn ministru. Ce doriți?
- Băi băieți, m-am gândit puțin și am o propunere pentru voi! le spune el așezându-se în scaunul generos de piele.

- Hai să facem ceva cu terenul ăsta din spatele ministerului. Un restaurant, ceva mișto cu mâncare. Băgăm o combinație cu fonduri europene și ne aranjăm atât portofelul cât și burțile.

Zâmbește. Doi iepuri dintr-un foc. Nu suporta cantina ministerului pentru că tot timpul îi dădea arsuri la stomac și gaze. Și nici înghesuiala nu prea îl atrăgea. Deja se vedea la o masă liniștită pe o terasă unde putea să se delecteze liniștit cu un coniac.

Ăștia doi își trântesc un zâmbet umil pe față și încep să își frece mâinile.

- Facem domn ministru. Facem!
- Păi hai să facem, le zice, vorbiții cu băieții noștri și hai să ne mișcăm repede!

Trec vreo două luni și situațiile se tot repetă. Ba scandal între bochetari, ba manele din alea proaste de Mehedinți, ba miros de lemn putrezit ce arde. Nu-i dădea cu tihnă pipa de loc. Chiar coborâse de vreo două ori în fața ministerului doar ca să tragă un fum în liniște. A fost liniște și bine, dar drumul a fost un labirint de grohăituri tip salut de la subalterni ce l-a enervat mai mult decât boschetarii.

Își aduce aminte de Ionescu și Popescu și decide să treacă pe la ei după ce termina ultimul strop de tutun. Le găsește cu greu birourile și intră zgomotos.

- Băieți! Cum stăm cu restaurantul din spate?

Ăștia deja încep să transpire sub cămășile scumpe luate din Milano.

- Păi știți domn ministru... Nu se poate!

Râde zgomotos.

- Cum nu se poate? Ce nu se poate? Se poate tot ce vreau eu! Hai marș și rezolvați problema.

Deja spălați în propria transpirație, Ionescu schelălăie:

- N-au cum să facă băieții cu terenul. E blocat într-o retrocedare nasoală.

Șuieră printre dinți.

- Sunteți niște dobitoci și închide zgomotos ușa în spatele lui.

Coboară cu greutate scările înguste ale ministerului și cotește la stânga. Merge apăsat 20 de secunde și intră în Ministerul de Justiție.
În stânga  Ministerului Dezvoltării , în dreapta Ministerul de Justitie, iar mai in dreapta - ANAF

Ajunge în biroul Ministrului Justiției și se pupă apăsat cu el pe obraz. Sunt prieteni de mult, de la prima strângere de semnături pentru liderul suprem. Atunci s-au înțeles ca și cum se știau din copilărie și toți anii care au urmat parcă i-au adus mai aproape unul de celalalt.

- Fane! Ce mai faci bătrâne? exclamă Ministrul Justiției.
- Salve Miță, uite că am venit și eu cu o rugăminte la tine.

Se așează amândoi și începe să îi povestească cum vrea să scape de boschetarii de jos și să facă și ceva bun la mijloc. Bun pentru toți oamenii din ministere. Râde și îl înghiontește amical gesticulând spre portofel. Și pentru el desigur.

- Fane! să știi că și pe mine mă irită boschtarii ăștia. Hai că văd ce pot face pentru a unge sistemul.

Râde și face semnul internațional al bețivului. Fane îl știa că îi cam place băutura, dar n-o să-l judece acum pentru asta. La o adică și lui îi plăcea cel puțin la fel de mult. Vorba aia - cine se aseamănă se adună.

Trec două săptămâni.

Și se întâlnesc ăștia la un vin.

- Ia zi Miță! zice cu o grabă de aproape a înghițit ultimile litere. Ce s-a rezolvat?
- Fanică, e groasă. N-am ce face. E blocat în procedură și n-am cum să fac nimic cât timp nu se prezintă proprietarul în instanță. Ăla a fugit în State după Revoluție și îl doare în pix. Știe că dacă nu vine la proces nu are cum să piardă terenul și se mai amână 2 ani.
- Hai frate! Cum naiba? Păi și nu putem să îi nimic?
- Mai are niște business-uri prin țară, poate putem să îl strângem puțin la menghină așa.
- Hai boss! Ce mai așteptăm?
- Păi la ANAF e Vasile Vasile și știi că ăla nu prea mă suportă. Mai bine discuți tu direct la el.

Zis și făcut.

A doua zi de dimineață, ministrul nostru se duce la Vasile să facă un troc. I se plânge ca un mielușel și primește promisiunea fermă că se va rezolva. Lunile începe să curgă și n-apucă să facă un follow-up că pică guvernul. E timpul ca alt ministru sa încerce să scape de dărăpănăturile din spatele ministerului - tot fără succes.

Specialiștii în paleoastronautică estimează că și în acest moment un funcționar public se dă cu capul de pereți încercând să găsească o soluție pentru a scăpa locatarii permanenți ai dărăpănăturilor de la 100 de metri de Casa Poporului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…