Treceți la conținutul principal

Cum ajungi în punctul ăla de intoleranță în care îți explodează o venă când vezi un curcubeu?


Acum vreo două zile, evitând tot ce îmi spunea experiența despre discuțiile online în contradictoriu, am lăsat un comentariu la un prieten de pe Facebook referitor la o postare anti gay care trăgea un semnal de alarmă că toleranța față de celelalte orientări sexuale e doar un prim pas în a da mână liberă unor deviații de genul pedofiliei și a necrofiliei.

Discuția s-a dus în gard imediat, premiza de la care începuse postarea respectivă era una greșită care punea un mare egal între gay și pedofilie. Eu am încercat să fiu spiritual și să o dau pe glumițe, dar lucrurile au degenerat destul de repede. După ce mi-a șters comentariile mele și le-a păstrat doar pe cele pro viziunea exprimată mai sus, Facebook a decis că de fapt noi ne-am înțeles și a început să îmi arate tot felul de postări din zona respectivă. Practic am înfrânt bula în care mă învârteam.

Eh. De vreo 2 zile mă tot minunez la ce văd postat și încerc să îmi dau seama cum ajungi la nivelul acesta de intoleranță. Tocmai pentru că nu mi se pare că oamenii ăia sunt atât de diferiți ca mine - să zicem că cel puțin ca educație și nivel social suntem undeva pe acolo.

Îmi dă cu virgulă cum de eu am ieșit așa și ei altfel.

Lucrurile care trebuiau să îmi formeze părerile nu cred că diferă prea mult de oricine altcineva din generația mea:

Am urmat ca toată lumea același sistem prăfuit de învățământ care nu știa ce e aia oră de educație sexuală. Ai mei n-au fost cine știe ce intelectuali care să îmi insufle ceva valențe occidentale, iar cu prietenii nu cred că am discutat nimic referitor la alte orientări sexuale până când au început marșurile pro și anti.

Mi-am luat porția de mers la biserică și ținut post, de fapt aș putea spune că o bună parte din copilărie am petrecut-o prin curțile bisericilor. Facultatea urmată n-a fost una care a simțit nevoia să cultive orice altceva în mințile noastre în afară de materiile de curs, iar activitățile favorite din timpul liber erau halberele și jocurile pe calculator.

De unde această toleranță?

Mă tot gândesc și de fapt nu e corect toleranță. Cred că mai de grabă e vorba de indiferență. Ce treabă am eu să îi zic lui X sau Y cum să își trăiască viața. Nici pe a mea n-am pus-o în țiplă până acum, cum ar veni să emit păreri despre ce ar trebui să facă sau nu alți oameni? Un lucru de toată jena. Tot timpul mi-am văzut de ograda mea și, într-un mod total ne-românesc, am ignorat capra vecinului.

Țin minte că primul și de fapt singurul profil psihologic pe care l-am primit a fost de la învățătoarea din clasa întâi: brânză bună în burduf de câine - caracterizare pe care nici acum n-aș putea să o explic. E de bine. E de rău? Cine dracu știe. Cert e că nimeni nu s-a mai obosit de atunci să contureze alt profil. Poate doar Doru care mi-a zis că sunt muma tuturor răniților - lucru pe care l-am contrazis preț de o bere și apoi am făcut pace. Și Novac parcă a zis ceva de diplomația mea, dar nici dacă mi-aș lua o bătaie soră cu moartea n-aș putea să îmi aduc aminte formularea exactă.

Poate ăsta e secretul. Brânza în burduf de câine. #săfieprimit

Comentarii

  1. Eu cred că empatia face diferența. Cu cât de gândești mai mult că ai putea fi tu în locul celui segregat, cu atât ești mai tolerant. Cu cât îți pui problema "mie nu îmi place să mi se spună cum să trăiesc, de ce aș spune eu altora cum să trăiască?!", cu atât îți dai mai mult seama că n-ai cum să impui un stil de viață sau să pedepsești oamenii pentru cine sunt, ce le place etc. Dar empatia asta se dezvoltă greu. E și o dovadă de inteligență emoțională.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că e un semn că a doua zi după ce am scris asa am văzut video-ul ăsta :) https://www.youtube.com/watch?v=ecr27Q_L9l8

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Populare în ultima săptămână

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Ricoh GR III: 5 luni cu o cameră foto compactă în buzunar

Dacă îi spui cuiva în 2019 că ai dat o căruță de bani o cameră foto compactă, îți va râde în față. Cumva pe bună dreptate pentru că majoritatea compactelor ieftine sunt niște glume proaste.

Îți mai speli din păcate cu un DSLR sau un mirror-less, dar nu cu o săpunieră. Cum să dai bani pe ceva ce a fost omorât iar și iar de telefoanele mobile? Păi de banii ăia îți luai ultimul model de telefon și nu mai aveai ceva în plus de cărat.

Sigur, eu aș putea să zic că e vorba de cum te simți când folosești camera, dar mai bine nu cădem pradă nevoii universale de a îi dovedi celuilalt de pe internet că doar tu ai dreptate.

După cum spuneam mai devreme, de vreo 5 luni camera asta în permanență în buzunar și am ajuns să îi apreciez și cele bune și cele rele.

Cele rele nu prea sunt multe, dar pot să fie ușor supărătoare. Surprinzător, cât de slabă e bateria nu este unul dintre ele. Chiar dacă se pune în cap după 150-200 de poze, se încarcă ușor de la bateria externă prin USB-C așa că n-am avut pro…

10 poze de la prezentarea echipelor din Turul Franței 2019

Viața e o serie de coincidențe plăcute.

La concluzia asta am ajuns acum când doream să scriu câteva rânduri despre aceste poze care parcă îmi plac din ce în ce mai mult cu cât mă uit mai mult la ele.

Prima coincidență e că nici nu știam că există o prezentare oficială a echipelor cu două zile înainte de marele start. În atmosferă de sărbătoare, cu multe selfie-uri și zâmbete, timp de aproape 2 ore mi-au trecut prin față toți cei 176 de rutieri.

A doua a fost că la intrarea în Galeriile Saint-Hubert să se facă un mini abuteiaj care practic forțau echipele să se oprească preț de câteva minute fix în fața mea. Fără acest mic "ajutor" n-aveam nicio șansă reală să fac o singură poză decentă.

A 3-a e practic cireașa de pe tort: strada unde am făcut toate pozele se numește Rue d'Arenberg.











Pozele le-am pus și pe Facebook, dar știu că atunci când o să vreau să le revăd o să blestem lipsa oricărui algoritm de căutare așa că e mai bine să fie și pe blog. Aici le am la îndemână supe…