Treceți la conținutul principal

Cum ajungi în punctul ăla de intoleranță în care îți explodează o venă când vezi un curcubeu?


Acum vreo două zile, evitând tot ce îmi spunea experiența despre discuțiile online în contradictoriu, am lăsat un comentariu la un prieten de pe Facebook referitor la o postare anti gay care trăgea un semnal de alarmă că toleranța față de celelalte orientări sexuale e doar un prim pas în a da mână liberă unor deviații de genul pedofiliei și a necrofiliei.

Discuția s-a dus în gard imediat, premiza de la care începuse postarea respectivă era una greșită care punea un mare egal între gay și pedofilie. Eu am încercat să fiu spiritual și să o dau pe glumițe, dar lucrurile au degenerat destul de repede. După ce mi-a șters comentariile mele și le-a păstrat doar pe cele pro viziunea exprimată mai sus, Facebook a decis că de fapt noi ne-am înțeles și a început să îmi arate tot felul de postări din zona respectivă. Practic am înfrânt bula în care mă învârteam.

Eh. De vreo 2 zile mă tot minunez la ce văd postat și încerc să îmi dau seama cum ajungi la nivelul acesta de intoleranță. Tocmai pentru că nu mi se pare că oamenii ăia sunt atât de diferiți ca mine - să zicem că cel puțin ca educație și nivel social suntem undeva pe acolo.

Îmi dă cu virgulă cum de eu am ieșit așa și ei altfel.

Lucrurile care trebuiau să îmi formeze părerile nu cred că diferă prea mult de oricine altcineva din generația mea:

Am urmat ca toată lumea același sistem prăfuit de învățământ care nu știa ce e aia oră de educație sexuală. Ai mei n-au fost cine știe ce intelectuali care să îmi insufle ceva valențe occidentale, iar cu prietenii nu cred că am discutat nimic referitor la alte orientări sexuale până când au început marșurile pro și anti.

Mi-am luat porția de mers la biserică și ținut post, de fapt aș putea spune că o bună parte din copilărie am petrecut-o prin curțile bisericilor. Facultatea urmată n-a fost una care a simțit nevoia să cultive orice altceva în mințile noastre în afară de materiile de curs, iar activitățile favorite din timpul liber erau halberele și jocurile pe calculator.

De unde această toleranță?

Mă tot gândesc și de fapt nu e corect toleranță. Cred că mai de grabă e vorba de indiferență. Ce treabă am eu să îi zic lui X sau Y cum să își trăiască viața. Nici pe a mea n-am pus-o în țiplă până acum, cum ar veni să emit păreri despre ce ar trebui să facă sau nu alți oameni? Un lucru de toată jena. Tot timpul mi-am văzut de ograda mea și, într-un mod total ne-românesc, am ignorat capra vecinului.

Țin minte că primul și de fapt singurul profil psihologic pe care l-am primit a fost de la învățătoarea din clasa întâi: brânză bună în burduf de câine - caracterizare pe care nici acum n-aș putea să o explic. E de bine. E de rău? Cine dracu știe. Cert e că nimeni nu s-a mai obosit de atunci să contureze alt profil. Poate doar Doru care mi-a zis că sunt muma tuturor răniților - lucru pe care l-am contrazis preț de o bere și apoi am făcut pace. Și Novac parcă a zis ceva de diplomația mea, dar nici dacă mi-aș lua o bătaie soră cu moartea n-aș putea să îmi aduc aminte formularea exactă.

Poate ăsta e secretul. Brânza în burduf de câine. #săfieprimit

Comentarii

  1. Eu cred că empatia face diferența. Cu cât de gândești mai mult că ai putea fi tu în locul celui segregat, cu atât ești mai tolerant. Cu cât îți pui problema "mie nu îmi place să mi se spună cum să trăiesc, de ce aș spune eu altora cum să trăiască?!", cu atât îți dai mai mult seama că n-ai cum să impui un stil de viață sau să pedepsești oamenii pentru cine sunt, ce le place etc. Dar empatia asta se dezvoltă greu. E și o dovadă de inteligență emoțională.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că e un semn că a doua zi după ce am scris asa am văzut video-ul ăsta :) https://www.youtube.com/watch?v=ecr27Q_L9l8

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…