Treceți la conținutul principal

Vreo două trei gânduri despre FITS și bloggerii oficiali la genul ăsta de evenimente


Înainte să apuc să scriu cum a fost la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu am citit ce a scris Cristina la ea pe blog oportunism și audiențe online - lucru care m-a cam descurajat puțin să îmi dau și eu cu părerea. De ce? Pentru că deși nu mă simt cu musca pe căciulă, n-aș spune că sunt cine știe ce autoritate în teatru. Oare mă fac de râs dacă scriu și eu despre emoția festivalului?

Azi mi-am făcut curaj și am zis că n-am cum să nu scriu. Doar sunt român și mă pricep și eu ca orice om la orice. Eh.

Principala problema a oricărui eveniment cultural care are bloggeri oficiali este că are bloggeri oficiali. Serios. După ce că au rămas o mână de bloggeri care scriu cu sfințenie zilnic regulat, ăștia sunt nișați pe orice altceva decât cultură. E normal. Câtă cultură pe pâine să iei în fiecare zi care să merite să fie pusă pe blog? Deci putem să ne punem de acord că nu există nișa asta în blogosferă.

Că mai sunt unii care scriu ocazional, sigur. Sunt destui. Și cred că oricare dintre ei poate să confirme că zona asta culturală nu prea merge din perspectiva oricărui indicator de performanță ales. E trist, dar e adevărat. Colac peste pupăză, puținii ăia oameni care citesc și interacționează cu postările astea culturale n-au nevoie de blogger pentru a le spune ceva nou. Îi urmăresc mai mult pentru părerile lor sau cel puțin așa îmi place mie să cred.

Așa că acum ne întoarcem la problema ciclică de mai devreme: ai bloggeri oficiali, ai oameni care vor comenta competențele acestora. Cum ar spune vechiu proverb: csf, n-ai csf. Astfel se ajunge la un compromis, cel puțin la prima vedere.

În realitate cred că lucrurile sunt semnificativ mai albe și negre. Ca să crești, trebuie să ajungi la oameni care n-au auzit de tine. Este atât de simplu. Acolo sunt potențialii clienți - nu printre elitele zonei culturale românești.

Cam cum FITS a ajuns la mine acum 7 ediții. Până atunci nu auzisem niciodată de festival, Faust, Purcărete & co. Întâmplarea a fost să ajung odată ca blogger și de atunci să tot revin ca spectator. Mi-a plăcut. M-a emoționat. Am simțit nevoia să recomand și să îmi iau în fiecare an o doză de #fits2017.

Discuții asemănătoare cu ce a scris Cristina au fost și când am fost eu blogger oficial. Ce caută ăla acolo? Ce știe el despre teatru? *insert glumite* Și într-o oarecare măsură avea dreptate. Mă alint, aveau dreptatea supremă de internet. Cel puțin pe moment. Acum am văzut suficiente spectacole încât să nu par un idiot atunci când într-un grup se ajunge la subiectul ăsta.

Simt că ar trebui să închei cu o concluzie maiestoasă, dar o să închei cu un indemn de follow pe un fel de google reader social descoperit de domnul Baciu ieri. Că așa e în viață.

Follow my blog with Bloglovin

Comentarii

Populare pe blog în ultima săptămână

Cel mai bun covrig din București

Este..

*drumroll*

covrigul cu multicereale de la simigeria Matei! /detaliu mai sus

În mod normal dacă eram pe Facebook aici s-ar fi oprit postarea, dar voi explica puțin dacă tot m-am încăpățânat să pun pe blog.

Recent am început să dau iama cu regularitate prin simigerii pentru că avem vreo 2 apostoli la o aruncătură de noul birou. Săptămâna asta n-a fost zi fără covrigi așa că am căpătat expertiza și autoritatea necesară să emit afirmații ca cea din titlu.

Repetați după mine.

Multi-motherfucka-cereale.

De cel puțin două ori mai bun ca cel cu semințe și e zece ori peste cel cu mac. De susan nici nu vorbesc pentru că ăla n-a fost niciodată altceva decât un compromis pentru cei care se sperie ușor de niște mac între dinți.

Pe bune! ăsta cu multicereale este suspect de bun pentru ceva e făcut industrial la fiecare colț de gură de metrou.

Sigur, am mâncat covrigi mai buni. Mai germani. Mai unși cu toate alifiile. Dar nici unul nu era făcut într-o simigerie de pe stradă. Și cu siguranță n…

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Brunch în București: RePlace din Cotroceni

Pentru că de când avem bestia mică simțeam că ne-am cam auto-izolat în proximitatea casei, împreună cu mândra am decis să facem ce fac toți oamenii de 30ish de ani prin seriale: să pună bazele unei tradiții în jurul brunchului de duminică cu prietenii.

Zis și făcut, iar duminica trecută ne-am strâns pe la 11:30 la RePlace în Cotroceni (maps) să punem bazele acestei tradiții culinaro-hipstărești. Cred că eram primii lor clienți pe ziua respectivă așa că ne-am putut alege cea mai bună masă din cele 5 pe care mica terasă din spate o are.

Locul e de un chillax contagios și e lesne de înțeles de ce oamenii l-au votat pe pagina celor de la Guerrilla ca fiind cea mai frumoasă terasă din București. În plus, se poate vedea și în poză liga înaltă de hipsterism în care joacă: nici nu au pahare de bere pentru berea la doză pe care o servesc.

Cumva n-ar trebui să nu fiu prea critic cu ei pentru că la origini sunt o cafenea, dar le-am trecut de două ori pragul și de fiecare dată nu aveau fix berea…