Vreo două trei gânduri despre FITS și bloggerii oficiali la genul ăsta de evenimente


Înainte să apuc să scriu cum a fost la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu am citit ce a scris Cristina la ea pe blog oportunism și audiențe online - lucru care m-a cam descurajat puțin să îmi dau și eu cu părerea. De ce? Pentru că deși nu mă simt cu musca pe căciulă, n-aș spune că sunt cine știe ce autoritate în teatru. Oare mă fac de râs dacă scriu și eu despre emoția festivalului?

Azi mi-am făcut curaj și am zis că n-am cum să nu scriu. Doar sunt român și mă pricep și eu ca orice om la orice. Eh.

Principala problema a oricărui eveniment cultural care are bloggeri oficiali este că are bloggeri oficiali. Serios. După ce că au rămas o mână de bloggeri care scriu cu sfințenie zilnic regulat, ăștia sunt nișați pe orice altceva decât cultură. E normal. Câtă cultură pe pâine să iei în fiecare zi care să merite să fie pusă pe blog? Deci putem să ne punem de acord că nu există nișa asta în blogosferă.

Că mai sunt unii care scriu ocazional, sigur. Sunt destui. Și cred că oricare dintre ei poate să confirme că zona asta culturală nu prea merge din perspectiva oricărui indicator de performanță ales. E trist, dar e adevărat. Colac peste pupăză, puținii ăia oameni care citesc și interacționează cu postările astea culturale n-au nevoie de blogger pentru a le spune ceva nou. Îi urmăresc mai mult pentru părerile lor sau cel puțin așa îmi place mie să cred.

Așa că acum ne întoarcem la problema ciclică de mai devreme: ai bloggeri oficiali, ai oameni care vor comenta competențele acestora. Cum ar spune vechiu proverb: csf, n-ai csf. Astfel se ajunge la un compromis, cel puțin la prima vedere.

În realitate cred că lucrurile sunt semnificativ mai albe și negre. Ca să crești, trebuie să ajungi la oameni care n-au auzit de tine. Este atât de simplu. Acolo sunt potențialii clienți - nu printre elitele zonei culturale românești.

Cam cum FITS a ajuns la mine acum 7 ediții. Până atunci nu auzisem niciodată de festival, Faust, Purcărete & co. Întâmplarea a fost să ajung odată ca blogger și de atunci să tot revin ca spectator. Mi-a plăcut. M-a emoționat. Am simțit nevoia să recomand și să îmi iau în fiecare an o doză de #fits2017.

Discuții asemănătoare cu ce a scris Cristina au fost și când am fost eu blogger oficial. Ce caută ăla acolo? Ce știe el despre teatru? *insert glumite* Și într-o oarecare măsură avea dreptate. Mă alint, aveau dreptatea supremă de internet. Cel puțin pe moment. Acum am văzut suficiente spectacole încât să nu par un idiot atunci când într-un grup se ajunge la subiectul ăsta.

Simt că ar trebui să închei cu o concluzie maiestoasă, dar o să închei cu un indemn de follow pe un fel de google reader social descoperit de domnul Baciu ieri. Că așa e în viață.

Follow my blog with Bloglovin

Comentarii

Postări populare în ultima lună

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

In 8 luni de rulat tigari am economisit ...

Terapie în pandemie: paste de casă cu un aparat de făcut paste