Treceți la conținutul principal

Vreo două trei gânduri despre FITS și bloggerii oficiali la genul ăsta de evenimente


Înainte să apuc să scriu cum a fost la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu am citit ce a scris Cristina la ea pe blog oportunism și audiențe online - lucru care m-a cam descurajat puțin să îmi dau și eu cu părerea. De ce? Pentru că deși nu mă simt cu musca pe căciulă, n-aș spune că sunt cine știe ce autoritate în teatru. Oare mă fac de râs dacă scriu și eu despre emoția festivalului?

Azi mi-am făcut curaj și am zis că n-am cum să nu scriu. Doar sunt român și mă pricep și eu ca orice om la orice. Eh.

Principala problema a oricărui eveniment cultural care are bloggeri oficiali este că are bloggeri oficiali. Serios. După ce că au rămas o mână de bloggeri care scriu cu sfințenie zilnic regulat, ăștia sunt nișați pe orice altceva decât cultură. E normal. Câtă cultură pe pâine să iei în fiecare zi care să merite să fie pusă pe blog? Deci putem să ne punem de acord că nu există nișa asta în blogosferă.

Că mai sunt unii care scriu ocazional, sigur. Sunt destui. Și cred că oricare dintre ei poate să confirme că zona asta culturală nu prea merge din perspectiva oricărui indicator de performanță ales. E trist, dar e adevărat. Colac peste pupăză, puținii ăia oameni care citesc și interacționează cu postările astea culturale n-au nevoie de blogger pentru a le spune ceva nou. Îi urmăresc mai mult pentru părerile lor sau cel puțin așa îmi place mie să cred.

Așa că acum ne întoarcem la problema ciclică de mai devreme: ai bloggeri oficiali, ai oameni care vor comenta competențele acestora. Cum ar spune vechiu proverb: csf, n-ai csf. Astfel se ajunge la un compromis, cel puțin la prima vedere.

În realitate cred că lucrurile sunt semnificativ mai albe și negre. Ca să crești, trebuie să ajungi la oameni care n-au auzit de tine. Este atât de simplu. Acolo sunt potențialii clienți - nu printre elitele zonei culturale românești.

Cam cum FITS a ajuns la mine acum 7 ediții. Până atunci nu auzisem niciodată de festival, Faust, Purcărete & co. Întâmplarea a fost să ajung odată ca blogger și de atunci să tot revin ca spectator. Mi-a plăcut. M-a emoționat. Am simțit nevoia să recomand și să îmi iau în fiecare an o doză de #fits2017.

Discuții asemănătoare cu ce a scris Cristina au fost și când am fost eu blogger oficial. Ce caută ăla acolo? Ce știe el despre teatru? *insert glumite* Și într-o oarecare măsură avea dreptate. Mă alint, aveau dreptatea supremă de internet. Cel puțin pe moment. Acum am văzut suficiente spectacole încât să nu par un idiot atunci când într-un grup se ajunge la subiectul ăsta.

Simt că ar trebui să închei cu o concluzie maiestoasă, dar o să închei cu un indemn de follow pe un fel de google reader social descoperit de domnul Baciu ieri. Că așa e în viață.

Follow my blog with Bloglovin

Comentarii

Postări Populare

Și tu câtă fericire ai pierdut când ți-ai mărit numărul de followers de 25 ori pe Instagram?

Cred că toți cei care se vor uita la video-ul ăsta se vor împărți imediat în două categorii. Prima a celor care vor trade rapid concluzia că social media și faima nu aduc fericirea, a doua a celor care vor spune că e de fapt o maturizare oarecum de așteptat la vârsta respectivă. Cred că este evident după titlu în ce categorie fac parte.

Dacă e să mă iau după Internet, fata respectivă este ceva produs al industriei de fabricat vedete din nimic. Tot ce este posibil pentru că până azi n-am auzit de ea și e improbabil să mă apuc acum să îi urmăresc cariera muzicală. Cu toate astea, ideea video-ului de mai sus mi se pare foarte tare și Vanity Fair iar a dovedit că știe extrem de bine cu ce se mănâncă socialul ăsta pe pâine.

Și ca să mă întorc la acest video, spuneți-mi voi că nu este undeva în top 5 cele mai triste pe care le-ați văzut în istoria recentă. Cum într-un an de zile zâmbetul și optimismul sunt înlocuite de stres și singurătate.

Hashtag atât de trist.

Să dăm cu sad reaction și …

eMAG: Formare preț în Black Friday

Dezavantajul de a scrie ultimul despre un eveniment e că tot ce era de spus deja a fost spus. Cam așa m-am trezit eu azi când am vrut să pune blog câteva gânduri despre întâlnirea anuală cu cei de la eMAG. Pe Cetin l-a interesat mai mult situația afilierii, pe Răzvan despre market place, Radu planurile lor de viitor, Marius despre Black Friday, iar Alex a pus pe blog într-un mod exemplar tot ce s-a vorbit joia trecută. Eu ce aș pune pe blog în plus?

M-am gândit să zic vreo două lucruri despre prețuri și reduceri. Fie că e vorba de Black Friday sau cine știe ce promoție din cursul anului, oamenii au în general părerea că prețurile nu sunt la nivelul corect. Sunt prea mari, acum două luni era mai ieftin sau alte probleme de gen.

Problema cred că este mai mult de percepție. Mulți au impresia că atunci când vine BF trebuie ca totul să fie la niște prețuri ridicol de mici. Minim jumătate. Recomandabil la un sfert față de cât e în restul timpului. Ideal ar fi ca magazinul sa se roage de ti…

Burgeri de Centenar la McDonald's

Centenarul ăsta a băgat toate brand-urile în priză și fiecare se gândește ce twist românesc ar putea să ofere și ei la rândul lor. Nu zic că pentru 99% din populație această aniversare nu prea contează pentru că poate mă înșel și n-am chef de scandal în weekend, dar în esență nu e nimic rău în acest efort colectiv de a zice ceva de România.

Asta se întâmplă și cu McDonald's care, ca în fiecare toamnă, pune pe tăvile doritorilor produse în ediții limitate. De data asta e vorba de 3 burgerași de inspirație românească cu ingrediente locale. Burgeri pe care am apucat să îi testez în avanpremieră joia asta. Cei 3 burgeri n-au vreo denumire anume așa că s-ar putea să fie dificil de găsit prin meniu, dar astea sunt ingredientele lor:

Burgerul cu carne de porc conține o chiflă pufoasă presărată cu mălai la care se adaugă un sos de muștar, ceapă prăjită, castraveți murați, praz, un mix de varză albă și sfeclă roșie.Burgerul de pui conține carne de pui de la Transavia într-o crustă cu ierbu…