Treceți la conținutul principal

Vreo două trei gânduri despre FITS și bloggerii oficiali la genul ăsta de evenimente


Înainte să apuc să scriu cum a fost la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu am citit ce a scris Cristina la ea pe blog oportunism și audiențe online - lucru care m-a cam descurajat puțin să îmi dau și eu cu părerea. De ce? Pentru că deși nu mă simt cu musca pe căciulă, n-aș spune că sunt cine știe ce autoritate în teatru. Oare mă fac de râs dacă scriu și eu despre emoția festivalului?

Azi mi-am făcut curaj și am zis că n-am cum să nu scriu. Doar sunt român și mă pricep și eu ca orice om la orice. Eh.

Principala problema a oricărui eveniment cultural care are bloggeri oficiali este că are bloggeri oficiali. Serios. După ce că au rămas o mână de bloggeri care scriu cu sfințenie zilnic regulat, ăștia sunt nișați pe orice altceva decât cultură. E normal. Câtă cultură pe pâine să iei în fiecare zi care să merite să fie pusă pe blog? Deci putem să ne punem de acord că nu există nișa asta în blogosferă.

Că mai sunt unii care scriu ocazional, sigur. Sunt destui. Și cred că oricare dintre ei poate să confirme că zona asta culturală nu prea merge din perspectiva oricărui indicator de performanță ales. E trist, dar e adevărat. Colac peste pupăză, puținii ăia oameni care citesc și interacționează cu postările astea culturale n-au nevoie de blogger pentru a le spune ceva nou. Îi urmăresc mai mult pentru părerile lor sau cel puțin așa îmi place mie să cred.

Așa că acum ne întoarcem la problema ciclică de mai devreme: ai bloggeri oficiali, ai oameni care vor comenta competențele acestora. Cum ar spune vechiu proverb: csf, n-ai csf. Astfel se ajunge la un compromis, cel puțin la prima vedere.

În realitate cred că lucrurile sunt semnificativ mai albe și negre. Ca să crești, trebuie să ajungi la oameni care n-au auzit de tine. Este atât de simplu. Acolo sunt potențialii clienți - nu printre elitele zonei culturale românești.

Cam cum FITS a ajuns la mine acum 7 ediții. Până atunci nu auzisem niciodată de festival, Faust, Purcărete & co. Întâmplarea a fost să ajung odată ca blogger și de atunci să tot revin ca spectator. Mi-a plăcut. M-a emoționat. Am simțit nevoia să recomand și să îmi iau în fiecare an o doză de #fits2017.

Discuții asemănătoare cu ce a scris Cristina au fost și când am fost eu blogger oficial. Ce caută ăla acolo? Ce știe el despre teatru? *insert glumite* Și într-o oarecare măsură avea dreptate. Mă alint, aveau dreptatea supremă de internet. Cel puțin pe moment. Acum am văzut suficiente spectacole încât să nu par un idiot atunci când într-un grup se ajunge la subiectul ăsta.

Simt că ar trebui să închei cu o concluzie maiestoasă, dar o să închei cu un indemn de follow pe un fel de google reader social descoperit de domnul Baciu ieri. Că așa e în viață.

Follow my blog with Bloglovin

Comentarii

Postări Populare

Al Doilea Război Mondial și al său vlog săptămânal

Indy Neidell acum 4 ani a venit cu o idee genială pentru bărbați care au citit Sven Hassel în copilărie pasionații de istorie: un documentar cronologic pe YouTube pornit la comemorarea începutului Primului Război Mondial care săptămânal prezenta ce se întâmpla acum 100 de ani pe front. Practic e ca și cum ai urmări un mini jurnal de știri din timpul războiului.

4 ani mai târziu canalul are mai bine de 600 de video-uri care împreună au acumulat undeva pe la 145 de milioane de vizualizări, urmând ca acum în noiembrie să pregătească ultimul video odată cu terminarea războiului.  Primul video al proiectului a început puternic cu vreo 2.4 milioane de entuziaști, dar pe parcurs audiența s-a stabilizat pe la 140 000 de spectatori per episod.

Era de așteptat. Între cele două războaie, primul nu cred că este preferatul multora și scriind asta îmi dau seama cât de ușor poate să fie scos din context. Cu toate astea, cred că eram mai mulți care abia așteptam seria cu al Doilea Război Mondial să …

.calif se lansează la punct fix

Cele mai bune idei sunt în general extrem de simple și premizele de la care pleacă sunt pe înțelesul tuturor. Cam așa stă treaba și când vrei să faci o campanie mișto. Te gândești la niște insight-uri simple și încerci să construiești ceva mișto pe prima idee care îți trece prin cap. Idee care de mai multe ori decât e statistic acceptabil e și cea mai bună. Greul începe abia când vrei să convingi clientul de justețea cauzei tale.

Trecând peste produsele pe care le savurez ocazional cu plăcere, lucru care îmi place cel mai mult la Calif e că sunt fani ai ideilor astea simple. Îmi imaginez că discuția despre activarea de la Biz Seaside Camp a mers cam așa.
- Trebuie să facem ceva la camp că între timp ne-am rebranduit în .calif
- Punct. Punct și de la capăt. Punct fix. Hmmm.
- Ce mai e la punct fix? Săritura cu parașuta.
- Gata! Asta e.
- Luăm niște parașutiști să sară la punct fix.
.calif gen
- Haaahhahah. Haide să facem asta.  Și au făcut-o ieri.

Anul trecut livrau dill-uri și kebun…

Noroc cu datingul online pentru că altfel vedeam cupluri doar la zoo

Știu că nu s-a uitat nimeni aseară la #GospodarFărăPereche, dar aveți noroc cu mine că pot să vă fac un rezumat la ce se mai întâmplă în afara bulei. Ieri a fost prima emisiune unde gospodarii noștri single au dat pentru a nu știu câta oară cu realitatea crudă din zona de dating la țără. 

Oamenii noștri înainte de toate par să fie destul de muncitori. Unii cu mai mult noroc decât alții, dar în esență fiecare avea o curte îngrijită și o burtică de bere. Deci cumva înstăriți pentru că n-ai cum să fii sărac mort și să ai burtă de bere. Să faci burtă de bere este o investiție destul de mare de timp și bani.

Unii erau cu studii superioare, alții aveau ceva înclinații artistice, cert e că toți se curățau destul de bine într-un costum mai de Doamne-ajută sau măcar un trening din ăla mai bun. Personalități variate la fel de mult ca simțul umorului și al ridicolului pe care te aștepți să îl aibă o persoană care participă la o astfel de emisiune. Pe scurt, nici chiar Brad Pitts, dar nici Harve…