Treceți la conținutul principal

Avem sute de mii de abonați, dar ce le vindem?


Săptămâna trecută am fost la prezentarea studiului InfluenceMe: A 360 Perspective on Romanian Influencers (comunicat de presa & infografic) unde prin spatele sălii se mustăcea când se vorbea de sutele de mii de views, afișări și abonați pe care influențatorii autohtoni le au. Nu pentru că e ceva în neregulă cu aceste cifre, ci pentru că grosul acestor cifre reprezintă o generație căreia îi este greu să vinzi ceva.

Azi de dimineață un reportaj de pe Pro Tv vorbea despre procentul de 23% dintre tinerii între 20 și 24 de ani care preferă să nu își continue studiile sau să nu se angajeze pentru că le este mai comod să stea pe ajutoare de la stat sau pe banii părințiilor.

Cred că acum o lună vedeam pe Facebook pe un prieten care se plângea de al 3-lea caz de tânăr care a renunțat la job în prima zi de muncă și încerca să înțeleagă ce naiba era în capul lor de au cedat atât de repede mai ales că job-ul era în zona de IT.

Pui toate astea cap la cap și începi să îți faci griji ca om de marketing. Băi! Eu ce naiba le vând acestor oameni? Experiențe? Nu prea își permit ce creionezi tu acolo. Emoție? Ce ar putea să îi impresioneze când statisticile spun că sunt generația care a avut totul pe tava.  Beneficii? Raționalul nu pare să funcționeze când totul e gândit pe termen scurt.

Și atunci ce faci? Cel mai simplu e să crești limita inferioară de vârstă pentru comunicare la 25 de ani. Ignori restul. Nu-ți batați capul că nu e problema ta pentru cel puțin încă un an când cel mai probabil trebuie să mărești limita la 26. Nu e o soluție și nici nu am un răspuns pe care aș vrea să îl fac public în acest moment pentru că nu sunt sigur de el, dar problema asta rămâne.

Poate oamenii de marketing o văd primii, dar și ceilalți or să o observe în câțiva ani când parcă lucrurile nu merg în direcția așteptată și nimeni nu înțelege de ce pentru că toată lumea trage tare pentru o viață mai bună.

Comentarii

Populare în ultima săptămână

Nu mai donați căcaturi!

Pe bune.

Dacă nu puteți să îl mai puteți purta voi nu înseamnă că cineva mai sărac îl va purta cu mândrie.

Nu mai umiliți săracii cu haine rupte care au trecut de mult de vremea în care puteau să devină cu mândrie cârpe de șters pe jos.

Donatul e despre lucruri de care nu mai ai nevoie nu despre lucruri pe care ai vrea să le arunci.

Destul de rezonabil, nu?

Acum vreo săptămână eram la deschiderea The Empty Shop, un magazin temporar din Promenada unde poți dona hainele de care nu mai nevoie, și printre discursurile interminabile și opulența gratuită pentru un astfel de eveniment, cineva de la Crucea Roși a amintit așa în treacăt că lucrurile pe care le donăm ar trebui să fie cât de cât de calitate.

Vă dați seama cât de gravă este situația dacă la un eveniment privat cineva a simțit să zică asta pe scenă?

În altă ordine de idei, mai poți până pe 19 mai să donezi hainele pe care nu le mai porți/vrei la Empty Shop.

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Prime impresii: Garmin Instinct după o lună de utilizare

Acum vreo două luni mi-am schimbat bateria la vechea brățară de fitness (Garmin Vivofit 2) și presupun că am făcut ceva greșit pentru că în câteva zile a luat apă la duș și dus a fost. La început discret cu jumătate de ecran ars, ca apoi senzorii să se ducă în vacanță după aproape 8500 de kilometri în care am fost împreună. Asta e, se mai întâmplă.

N-am plâns prea mult după ea și m-am reîntors la G-shock-ul vechi care între timp a devenit destul de stângaci de purtat la outfit-urile adoptate după 30 de ani. Nu vreau să se înțeleagă că am descoperit fashionul masculin și acum mă uit cu dispreț la ce purtam la 20iș de ani, dar unele schimbări pe ici pe colo s-au tot întâmplat în anii ăștia. 
Așa că am ajuns să mă uit la o nouă brățară/ceas de fitness care să fie similară cu vechiul Vivofit: autonomie a bateriei în luni/ani, construcție robustă pentru că n-am chef să dădăcesc un accesoriu și suficient de accesibil ca preț ca să se justifice stilului semi sedentar de viață pe care îl am. …