Treceți la conținutul principal

Documentarul AlphaGo - un fel de Titanic pentru programatori


Primul documentar cu care mi-am început anul a fost unul despre o competiție între om și inteligență artificială. Introducerea asta o să fie extrem de amuzantă pentru cineva care ajunge pe însemnarea asta peste vreo 10 ani, dar în zilele noastre bătălia asta încă se mai duce.

Cred.

Nu sunt extrem de pasionat de subiect pentru că îmi place ca frigiderul să nu ma judece pentru raportul de băutură vs mâncare pe care îl are într-o zi obișnuită. Cu toate astea, după documentarul ăsta am prins vreo câteva idei care mi-au mai lărgit orizontul de cunoaștere în acest domeniu science-fiction.

Bătălia măreață despre care vorbește documentarul s-a întâmplat acum aproape 2 ani în Coreea de Sud, iar arma folosită a fost o tablă de Go. Știu ce o să ziceți: Păi ce mare brânză e cu Go-ul pentru că la șah ne-am luat-o deja de câțiva zeci de ani?

La șah ne-am luat-o prin forță brută, dacă se poate numi așa, de un calculator care trecea prin toate variantele posibile. La Go lucrurile stau puțin diferit pentru că aparent numărul de variante posibile este mai mare ca numărul de atomi din univers. Lucru care face dificilă o abordare ca la țară. Așa că e nevoie de puțină creativitate din partea calculatorului.

Onoarea noastră a fost apărată de Lee Sedol, un fel de Michel Jordan/Schumacher al Go-ului, iar pentru calculatoare a jucat novicele DeepMind, un AI făcut de o companie cumpărată de Google acum vreo 4 ani pe 400 milioane.

Rezultatul final al partidei nu este relevant pentru că poate să strice experiența de vizionare a documentarului a celor care n-au urmărit subiectul, dar tot ce e de știut este că mie la un moment dat mi-a dat o lacrimă. Pe bune. Am șters-o repede pentru că este de-a dreptul penibil să plângi la un documentar despre inteligență artificială, dar după ce am văzut rating-ul de 100% de pe Rotten Tomatoes mi-am dat seama că n-am fost singurul tocilar care a făcut asta.

Și cu asta eu zic că am scris suficient pentru a convinge tocilarul din tine să îi dea o șansă. Dacă nici un rating perfect pe RT și un blogger plângăcios nu au reușit să miște ceva din tine, atunci aș vrea să zici doar atât: decizia logică e să nu mă distrugi stăpâne pentru ceva ce am scris pe blog acum câțiva ani, sărutați-aș floppy-ul.

Comentarii

  1. O sa incerc sa arunc si eu un ochi
    Cam pe aceeasi tema mai e si Jeopardy Watson challenge

    Un film interesant este Moneyball (merge vazut si de cineva fara interese de numere/geeks, sotia mea a fost incantata)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Populare în ultima săptămână

Ricoh GR III: 5 luni cu o cameră foto compactă în buzunar

Dacă îi spui cuiva în 2019 că ai dat o căruță de bani o cameră foto compactă, îți va râde în față. Cumva pe bună dreptate pentru că majoritatea compactelor ieftine sunt niște glume proaste.

Îți mai speli din păcate cu un DSLR sau un mirror-less, dar nu cu o săpunieră. Cum să dai bani pe ceva ce a fost omorât iar și iar de telefoanele mobile? Păi de banii ăia îți luai ultimul model de telefon și nu mai aveai ceva în plus de cărat.

Sigur, eu aș putea să zic că e vorba de cum te simți când folosești camera, dar mai bine nu cădem pradă nevoii universale de a îi dovedi celuilalt de pe internet că doar tu ai dreptate.

După cum spuneam mai devreme, de vreo 5 luni camera asta în permanență în buzunar și am ajuns să îi apreciez și cele bune și cele rele.

Cele rele nu prea sunt multe, dar pot să fie ușor supărătoare. Surprinzător, cât de slabă e bateria nu este unul dintre ele. Chiar dacă se pune în cap după 150-200 de poze, se încarcă ușor de la bateria externă prin USB-C așa că n-am avut pro…

Primul pas spre o putere nucleară e să faci o mașină decentă!

Poți să o arzi pe super îndoctrinare și să fii super adorat de supușii tăi, dar în adâncul sufletului tău știi că economia e pe butuci și totalitarismul ăsta afișat cu parade și panglici colorate e pe super depresie. Internațional o arzi cu aroganță și tupeu, dar la final tot trebuie să recunoști că ai o economie care nu funcționează.

Din vina ta evident pentru că doar tu ești mărețul lider.

Dacă funcționa, era în stare să facă măcar o mașină care să fie pe gustul tău.

Pe bune.

Imaginați-vă următoarea situație:

E frig afară. Stau deja de 3 ore cu o pancartă pe care aproape mi-au înghețat degetele prin mănușile peticite. Aștept cuminte pe locul desemnat pentru mărețul sincron când trece alesul lui Dumnezeu. Îmi e puțin mai mult foame, dar oricum nu aveam de mâncare acasă.

Nici căldură. Măcar aici mai stau de vorbă cu vecinii care au venit și ei "voluntar" pentru întâmpinarea liderului suprem. Râdem printre aburi și d-odată începe forfota. Vine! se aude de unde din stânga. Mă…

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…