Treceți la conținutul principal

Documentarul AlphaGo - un fel de Titanic pentru programatori


Primul documentar cu care mi-am început anul a fost unul despre o competiție între om și inteligență artificială. Introducerea asta o să fie extrem de amuzantă pentru cineva care ajunge pe însemnarea asta peste vreo 10 ani, dar în zilele noastre bătălia asta încă se mai duce.

Cred.

Nu sunt extrem de pasionat de subiect pentru că îmi place ca frigiderul să nu ma judece pentru raportul de băutură vs mâncare pe care îl are într-o zi obișnuită. Cu toate astea, după documentarul ăsta am prins vreo câteva idei care mi-au mai lărgit orizontul de cunoaștere în acest domeniu science-fiction.

Bătălia măreață despre care vorbește documentarul s-a întâmplat acum aproape 2 ani în Coreea de Sud, iar arma folosită a fost o tablă de Go. Știu ce o să ziceți: Păi ce mare brânză e cu Go-ul pentru că la șah ne-am luat-o deja de câțiva zeci de ani?

La șah ne-am luat-o prin forță brută, dacă se poate numi așa, de un calculator care trecea prin toate variantele posibile. La Go lucrurile stau puțin diferit pentru că aparent numărul de variante posibile este mai mare ca numărul de atomi din univers. Lucru care face dificilă o abordare ca la țară. Așa că e nevoie de puțină creativitate din partea calculatorului.

Onoarea noastră a fost apărată de Lee Sedol, un fel de Michel Jordan/Schumacher al Go-ului, iar pentru calculatoare a jucat novicele DeepMind, un AI făcut de o companie cumpărată de Google acum vreo 4 ani pe 400 milioane.

Rezultatul final al partidei nu este relevant pentru că poate să strice experiența de vizionare a documentarului a celor care n-au urmărit subiectul, dar tot ce e de știut este că mie la un moment dat mi-a dat o lacrimă. Pe bune. Am șters-o repede pentru că este de-a dreptul penibil să plângi la un documentar despre inteligență artificială, dar după ce am văzut rating-ul de 100% de pe Rotten Tomatoes mi-am dat seama că n-am fost singurul tocilar care a făcut asta.

Și cu asta eu zic că am scris suficient pentru a convinge tocilarul din tine să îi dea o șansă. Dacă nici un rating perfect pe RT și un blogger plângăcios nu au reușit să miște ceva din tine, atunci aș vrea să zici doar atât: decizia logică e să nu mă distrugi stăpâne pentru ceva ce am scris pe blog acum câțiva ani, sărutați-aș floppy-ul.

Comentarii

  1. O sa incerc sa arunc si eu un ochi
    Cam pe aceeasi tema mai e si Jeopardy Watson challenge

    Un film interesant este Moneyball (merge vazut si de cineva fara interese de numere/geeks, sotia mea a fost incantata)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Populare în ultima săptămână

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Opinie nepopulară legată de mersul la vot

Problema asta cu îndemnurile de a ieși la vot stă în faptul că se fac între ăia care oricum ies la vot.

- Ieși la vot pentru că zeci de motive pertinente! - Da! Ce bine ai zis-o, ia-ți like-ul bine meritat. Ne vedem la vot.  - Ce mișto, uite câte like-uri am și oameni care zic că vin la vot. Sigur de data asta o să fie altfel. 
Doar că nu e. 
Se va ieși la vot ca și până acum. 
Până la ora zece deja au votat jumătate dintre morții satelor românești și aproape toți ăia care încă sunt în viață. La ora 13 avem deja primele sondaje care prevestesc nepăsarea ăstora de pe comercial. 
Dar cum se poate așa? Doar am dat cu toții like și share. 
Nu chiar.  Prințesa de pe Instagram n-a promis nimic de gen, nici măcar într-un story. Dani Mocanu era prea preocupat să mai cumpere 2-3 uniforme de mascați pentru următorul său hitJumătate din ăia de 18-19 ani n-au timp pentru că trebuie să facă un videouri în care să numere greșelile noii piese 5Gang. Studenții sunt prea mahmuri după o seară de pomină în …

E 2019 și încă se mai poartă tag-urile pe garduri și pereți

Dacă este un lucru pe care nu îl înțeleg în lumea asta oricât de mult m-aș strădui, atunci e rostul tag-urilor date pe toți pereții posibili. Înțeleg arta urbană, apreciez un stencil bun și râd ocazional la mesajele înțepătoare-filozofice pe care le văd pe garduri, dar n-aș ști ce să îți spun ce a dorit autorul unui tag.

Acum 15-20 de ani înțelegeam că e vorba de impresionat alți puștani sau în cazuri mai fericire o domnișoară, dar în 2019 nu văd cum ar putea să se întâmple asta. Ca să impresionezi, cineva ar trebui să se uite la mâzgălitura ta, lucru improbabil având în vedere că toată lumea e cu nasul în telefon.

Știu că la început era un mod da a îți semna creația artistică, dar 99% din tag-urile din București n-au nimic artistic în jur și sunt doar lângă alte tag-uri la fel de vomitive ca și ele. Ipoteza tag-urilor vechi pică rapid pentru că orice perete proaspăt vopsit atrage imediat o serie de semnături de doctori în graffiti.

Ar putea să mă lumineze și pe mine cineva care se p…